Cea de-a doua ediţie a Laboratorului de Teatru DENS, iniţiat de regizorul rus Oleg Loevski, va avea loc în perioada 16 - 24 august şi va fi dedicată dramaturgiei clasice româneşti. Reprezentaţiile se vor inspira din piese de teatru scrise de Mihail Sebastian, Camil Petrescu şi Aurel Baraga.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Laboratorul îşi propune să reîmprospăteze trupele de actori din teatrele de repertoriu, într-un atelier intens, menit să ofere artiştilor provocări inedite, informează Teatrul Nottara.

“Noi oferim posibilitatea actorilor să se descopere pe sine într-un astfel de laborator, repede şi eficient. Acest laborator presupune un spectacol montat în patru zile. E un fel de schiţă. Iar schiţa ne permite să înţelegem dacă regizorul are o viziune. Şi în tot acest timp am înţeles că nu există actori proşti. Există doar regizori de proastă calitate. Există actori beţivi, există actori leneşi, dar nu există actori proşti”, a spus Oleg Loevski, după premiera spectacolului ”Iubirea la oameni”, de Dmitri Bogoslavki, regizat de Evghenia Berkovici, primul spectacol montat în urma laboratorului din 2016.

Piesa ”Iubirea la oameni” a fost montată aproape simultan în trei oraşe din ţară - Sibiu, Arad şi Bucureşti (la Teatrul Nottara) -, precum şi în multe ţări din întreaga lume.

Următoarea reprezentaţie a spectacolului ”Iubirea la oameni” va avea loc pe 9 martie, de la ora 19.30.

Oleg Loevski este preşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Teatrelor pentru Copii şi Tineret, director adjunct al Teatrului pentru Tineret din Ekaterinburg, laureat cu premii importante, printre care şi Premiul Internaţional Diaghilev.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.