Orchestra Română de Tineret, condusă de dirijorul Cristian Mandeal, prezintă publicului sâmbătă, de la ora 19.00, în Sala mare a Ateneului Român, un concert vocal-simfonic extraordinar intitulat „Cântarea Cântărilor - Concert de Paşte”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Concertul va fi compus din două părţi, prima aducându-i în prim plan pe violoniştii Valentin Şerban, Roxana Oprea, Rafael Butaru, Radu Dunca - foşti şi actuali concertmaiştri ai Orchestrei Române de Tineret, care vor evolua ca solişti în Concertul pentru două viori în re minor, BWV 1043 de J.S. Bach, dar şi în Concertul pentru două viori în la minor, RV 522 de Vivaldi şi Concertul pentru 4 viori si orchestră în si minor, RV 580 de Antonio Vivaldi.

Partea a doua a concertului va aduce pe scena Ateneului, sub conducerea muzicală a lui Cristian Mandeal, Orchestra Română de Tineret şi Corul Preludiu (pregătit de dirijorul Andrei Stănculescu) pentru prima audiţie absolută a oratoriului „Cântarea Cântărilor” de Sabin Păutza, lucrare care dă şi titlul acestui concert extraordinar.

Despre această creaţie, compozitorul a declarat: „Am căutat mult, atât în Statele Unite, cât şi în România, şi am văzut că nu există o lucrare vocal-simfonică folosind textul original din Biblie. Acum trei ani, am avut şansa de a primi de la un preot tânăr din Oradea o variantă versificată a Cântării Cântărilor, făcută de bunicul lui, tot preot. După ce am citit-o, în numai 12 zile, am scris muzica aceasta dintr-o răsuflare. De fapt nu eu am scris-o, muzica era acolo, eu doar am scos-o la lumină”.

Soliştii acestui concert sunt la ora actuală unii dintre cei mai valoroşi violonişti din generaţia tânără din cadrul proiectului Orchestrelor Naţionale de Tineret ale României, creat şi coordonat de violoncelistul şi profesorul Marin Cazacu. Roxana Oprea este concertmaistru al Filarmonicii din Târgu-Mureş, Radu Dunca concertmaistru al Operei Naţionale din Bucureşti, Rafael Butaru concertmaistru al Filarmonicii „George Enescu” şi al Operei Naţionale din Bucureşti, în timp ce Valentin Şerban este câştigătorul celei mai recente ediţii a Concursului Internaţional „George Enescu”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.