Graficianul şi criticul de artă Călin Stegerean a fost repus în funcţia de manager al Muzeului Naţional de Artă al României (MNAR).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„În data de 6 mai 2021, Ministerul Culturii a emis Ordinul de punere în executare a sentinţei civile definitive pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti prin care se dispune reluarea de la data emiterii Ordinului a contractului între Ministerul Culturii şi domnul Călin Stegerean în calitate de manager al Muzeului Naţional de Artă al României”, se arată într-un comunicat remis vineri News.ro.

Managerul nu a putut fi contactat de News.ro pentru mai multe detalii.

Călin Stegerean a câştigat procesul intentat Ministerului Culturii în august 2017 pentru nerespectare a legislaţiei privind evaluarea sa.

Stegerean a preluat funcţia de manager al MNAR în iunie 2016, după ce a câştigat, cu media 7,59, concursul organizat de Ministerul Culturii.

Pe 13 iunie 2017, a fost notat cu 6,25 la evaluarea care a vizat perioada iunie-decembrie 2016. Într-o scrisoare adresată ministrului Culturii şi Identităţii Naţionale de atunci, Călin Stegerean îi aducea la cunoştinţă acestuia că organizarea evaluării sale manageriale nu a fost legală, iar aprobarea rezultatului ar gira acţiuni ilegale şi abuzive care au avut loc ca urmare a demarării procesului de evaluare şi va bloca o serie de proiecte expoziţionale.

În urma reevaluării activităţii sale, făcută la acel moment de ministrul Ionuţ Vulpescu, Călin Stegerean a fost înlocuit în august 2017 cu Liviu Constantinescu, care a fost manager interimar la Muzeului Naţional de Artă al României urmat de Cristina Verona Tobi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.