Ateliere tematice dedicate Zilei Mondiale a Apei, la Muzeul "Antipa"

Ateliere tematice dedicate Zilei Mondiale a Apei, la Muzeul "Antipa"

Activităţi educative care evidenţiază importanţa apei pentru viaţă vor fi organizate, vineri, la Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” de Ziua Mondială a Apei.

Proiectul îşi propune să contribuie la formarea unor comportamente responsabile faţă de mediul înconjurător, prin implicarea copiilor şi a tinerilor în activităţi educative care evidenţiază importanţa apei pentru viaţă. Totodată, iniţiativa urmăreşte să aducă în atenţie necesitatea protejării resurselor de apă şi rolul important pe care femeile îl au în gestionarea acestora la nivel global.

Programul activităţilor cuprinde:

10:00 – 17:00 – Vizitarea gratuită a expoziţiei permanente a muzeului;

10:00 – 17:00 – „AquaQUEST” – un treasure hunt special în cadrul căruia participanţii sunt invitaţi să exploreze muzeul şi să descopere, pas cu pas, informaţii despre importanţa apei pentru viaţă şi despre necesitatea protejării mediului, într-o experienţă interactivă şi educativă;

11:00 şi 12:30 – „Apa, vehicolul vieţii” – ateliere de mediu susţinute de echipa de proiect a Serviciului Ecologie Urbană;

14:00 şi 15:00 – Ateliere tematice dedicate Zilei Mondiale a Apei, susţinute de specialişti ai Administraţiei Naţionale „Apele Române”.

Participarea la ateliere este gratuită, în limita locurilor disponibile.

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră