Filmul „Drumul spre şcoală” (regia Pascal Plisson, 2013), laureat cu Premiul Cesar pentru cel mai bun film documentar, a fost proiectat, în aer liber, pentru copiii de la Şcoala Gimnazială Roşia, judeţul Sibiu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Filmul arată greutăţile şi pericolele pe care le înfruntă eroic patru copii din ţări diferite pentru a ajunge la şcoală. 

Zeci de elevi de la şcoala din Roşia au urmărit cu emoţie şi interes evenimentele din viaţa cotidiană ieşită din comun a patru copii din Kenya, Maroc, India şi Patagonia, care au înţeles că doar învăţătura le va permite să îşi îmbunătăţească viaţa. Împreună cu cei patru copii din diverse colţuri ale lumii, Jackson (10 ani, Kenya), Zahira (11 ani, Maroc), Samuel (11 ani, India) şi Carlito (11 ani, Patagonia), s-au bucurat de joaca veselă şi întâlnirea cu colegii de şcoală şi au trăit alături de eroi şi momentele dificile cu care aceştia se confruntă zilnic.

„Filmul documentar este poate fi o componentă importantă a educaţiei unui om, indiferent ce vârstă ar avea, iar a unui copil cu atât mai mult. În arhiva Astra Film avem numeroase filme documentare foarte valoroase, din care copiii au foarte multe de învăţat. Am experimentat acest lucru la fiecare ediţie Astra Film Junior. Elevii din Roşia au fost foarte prinşi de filmul „Drumul spre şcoală” şi au înţeles foarte bine mesajul că educaţia oferă întotdeauna speranţa într-un viitor mai bun, un viitor al visurilor împlinite prin forţe proprii”, a declarat Dumitru Budrala, director-fondator Astra Film.

Proiecţia filmului „Drumul spre şcoală” a fost făcută în cadrul proiectului „Descoperim lumea - De la firul ierbii la cerul înstelat”, organizat de Şcoala Gimnazială Roşia, cofinanţat de Consiliul Judeţean Sibiu prin Agenda pentru Educaţie 2021 şi realizat cu sprijinul Primăriei Comunei Roşia şi Asociaţiei APAR Roşia.

„Acest proiect îşi propune să compenseze o mică parte din experienţele pe care micuţii le-au pierdut în timpul carantinei şi al şcolii online, să le ofere şansa de a experimenta noi posibilităţi, de a-şi descoperi noi aptitudini şi să susţină astfel dezvoltarea lor sănătoasă”, au declarat organizatorii proiectului „Descoperim lumea - De la firul ierbii la cerul înstelat”.

Principalele activităţi ale proiectului: Descoperim natura din jurul nostru (traseu tematic Trăinei), Descoperim cum se face pâinea - de la grâu la produs finit, Descoperim copii din întreaga lume (vizionarea filmului documentar „Drumul spre şcoală), Descoperim cerul (observarea, învăţarea şi înţelegerea stelelor).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.