La trei zile după ce o frescă cu o tânără gimnastă a apărut pe un zid al unei clădiri în ruine din oraşul Borodianka, Banksy a confirmat că el a realizat şase noi opere în Ucraina.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Banksy (@banksy)

Pe Instagram, celebrul artist stradal a distribuit un videoclip în care se vede parcursul său prin ţara aflată în război şi seria de picturi murale realizate cu vopsea spray şi şabloane din carton. 

Printre acestea, fresca unui bărbat cu barbă în timp ce face baie într-o cadă, pictată pe peretele unei clădiri distruse de bombele din Horenka, un sat aflat în raionul Butcha.

„În solidaritate cu poporul ucrainean”, este mesajul de la finalul videoclipului.

În videoclipul său, Banksy vorbeşte cu o mamă însoţită de fiul ei cel mic, care povesteşte groaza din viaţa de zi cu zi de la începutul ofensivei ruse împotriva Ucrainei. „Am plâns deja atât de mult, încât nu ne-au mai rămas suficiente lacrimi”, spune tânăra ucraineană.

Pe 12 noiembrie, Banksy a publicat pe Instagram un prim şablon realizat în Borodianka. Bombardat masiv în aprilie 2022, acest oraş a devenit un simbol al distrugerilor din partea ruşilor. 

În videoclip apar şi alte două lucrări identificate în suburbiile Kievului şi care nu fuseseră încă revendicate de artistul britanic.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.