Artistul şi filantropul mexican Francisco Toledo, care a folosit moştenirea culturală Zapotec în opera sa şi a făcut uz de prestigiul său pentru a conserva cultura din Oaxaca, a murit la vârsta de 79 de ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Anul trecut, la casa Christie's din New York, o lucrare a lui, „Tortuga poniendo huevos” (1975), a stabilit un record pentru artist, fiind vândută cu peste 1 milion de dolari.

Toledo a murit pe 5 septembrie, au anunţat familia artistului, preşedintele Mexicului, Andrés Manuel López Obrador, şi Ministerul Culturii.

Sute de oameni i-au adus un omagiu pe străzile din Oaxaca. În semn de omagiu pentru opera şi eforturile lui de a conserva cultura mexicană, ei au aprins lumânări şi au interpretat numeroase cântece. 

„Familia Toledo anunţă cu profundă tristeţe că maestrul Francisco Toledo a murit”, a fost mesajul publicat pe pagina oficială de Facebook a pictorului şi sculptorului mexican.

Preşedintele López Obrador a scris pe Twitter: „Arta este îndoliată. A murit maestrul Francisco Toledo, mare pictor şi un extraordinar promotor cultural”.

Născut pe 17 iulie 1940, în Juchitán, Oaxaca, a fost sculptor, pictor, promotor cultural, editor de carte şi activist. El a luptat pentru apărarea patrimoniului cultural din Oaxaca şi a participat în alte proiecte de gen.

„Cocodrilo rojo”
„Cocodrilo rojo”
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.