Apple a lansat luni Apple Music TV, un livestream de videoclipuri muzicale gratuit, disponibil 24 de ore şapte zile din şapte, care include premiere în exclusivitate, concerte şi evenimente, dar şi topuri şi invitaţi, potrivit anunţului, citează Variety.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Apple Music TV este disponibil rezidenţilor în SUA doar pe aplicaţiile Apple Music şi Apple TV.

Lansarea de luni a fost făcută cu o numărătoare inversă a celor mai accesate 100 de piese în SUA pe Apple Music.

Joi va fi marcată lansarea albumului „Letter to You” al lui Bruce Springsteen. Întreaga zi vor fi difuzate videoclipuri, un interviu cu Zane Lowe, prezentator al Apple Music, şi un eveniment dedicat fanilor.

Vineri este programată lansarea în exclusivitate a două videoclipuri: „777” - Joji şi „Gorgeous” - Saint Jhn. Serviciul de streaming are programate lansări pentru fiecare zi de vineri.

În anunţul de luni nu a fost făcută vreo precizare însă legat de documentarele muzicale, format în care compania investeşte deja.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.