Aplicaţia „Gumball VIP”, ce combină vizionarea liniară cu cea interactivă a serialului animat de pe Cartoon Network, a fost lansată în România de Turner International.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aplicaţia „Gumball VIP", lansată în 2017 în Marea Britanie, este online în ţara noastră şi urmează să fie lansată în alte şase pieţe - Australia, Noua Zeelandă, Polonia, Spania, Franţa şi Marea Britanie.

„Televiziunea liniară rămâne un mediu cheie pentru copii, dar trebuie să ne asigurăm că rămâne relevant în lumea de astăzi, când există o mare schimbare în modul în care fanii noştri ne urmăresc. Această tehnologie inovatoare ne permite să facem acest lucru, prin digitizarea experienţei liniare şi prin adăugarea acestui element interactiv", a declarat Patricia Hidalgo, Chief Content Officer, Turner EMEA & International Kids Strategy.

Tehnologia, licenţiată de compania austriacă Tonio, a fost testată în Marea Britanie în octombrie 2017 şi a fost folosită şi în Statele Unite.

Aplicaţia poate fi descărcată gratuit din App Store şi Google Play. Cu ajutorul unei tehnologii de înregistrare audio, utilizatorii se conectează la episoade, pentru a pune întrebări despre ceea ce se întâmplă pe ecran. Răspunsurile corecte câştigă puncte şi coduri pentru deblocare, care pot fi schimbate în premii pe site-urile Cartoon Network.

În urma lansării din Marea Britanie, reach-ul zilnic în rândul copiilor cu vârste cuprinse între 10 şi 15 ani a crescut cu 22% pe faţă de anul precedent şi cu 108% comparativ cu prima jumătate de an, din luna februarie 2017. În plus, „Gumball VIP" a ajuns în top zece aplicaţii ale App Store.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.