Alina Cojocaru, balerină de renume internaţional, îşi transmite regretul că nu va putea urca, duminică seară, pe scena Operei Naţionale Bucureşti (ONB), în spectacolul deja programat ”Manon”, şi îşi exprimă, astfel, tristeţea că îi va dezamăgi pe cei care şi-au cumpărat bilet pentru această reprezentaţie. Balerina spune, însă, că va reveni la Bucureşti, alături de artiştii de la ONB.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Aşteptam cu nerăbdare să dansez mâine în spectacolul Manon cu Friedemann Vogel. Am privit cu mare bucurie Compania de balet în primele două premiere ale acestui spectacol şi abia aşteptam să mă alătur! Din păcate, evenimentele acestei săptămâni au făcut imposibil ca repetiţiile să aibă loc şi, ca urmare, mâine nu pot dansa”, a spus Alina Cojocaru, într-un mesaj trimis agenţiei News.ro.

”Îmi pare nespus de rău şi sunt foarte tristă să dezamăgesc publicul, dar din păcate circumstanţele au făcut imposibil acest spectacol. Aştept cu nerăbdare spectacolul următor pe scena Operei Naţionale, alături de aceşti artişti”, a adăugat balerina.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

În ultima săptămâna, Opera Naţională Bucureşti a fost scena unui conflict între directorul interimar proaspăt numit, dirijorul Tiberiu Soare, şi balerinul Johan Kobborg, care a culminat cu anunţul mai multor balerini că nu vor mai dansa la Bucureşti, în lipsa lui Kobborg. Printre aceştia, s-a aflat şi Alina Cojocaru, unul dintre marile nume ale baletului mondial, logodnica lui Johan Kobborg.

Tensiunile au luat sfârşit vineri, când ministrul Culturii a numit un alt director interimar, pe dirijorul Vlad Conta, Tiberiu Soare ocupând în continuare funcţia de director adjunct. 

Noul director interimar al Operei Naţionale Bucureşti a declarat, în exclusivitate pentru agenţia de presă News.ro, că balerinul de reputaţie mondială Johan Kobborg va rămâne la Bucureşti, în funcţia nou-creată de director artistic al baletului. De asemenea, balerina Alina Cojocaru, unul dintre marile nume ale baletului internaţional, va urca pe scena de la Bucureşti, în următoarele spectacole, dar nu în cel de duminică, din cauza indisponibilităţii partenerului.

”Conflictul a fost dezamorsat, domnul Kobborg a acceptat funcţia nou-creată de director artistic al baletului, iar Alina Cojocaru va dansa în spectacolele de la Bucureşti”, a declarat dirijorul Vlad Conta. Acesta a precizat, totuşi, că spectacolul de duminică nu va avea loc, pentru că partenerul de scenă al Alinei Cojocaru este indisponibil.

Alina Cojocaru, marele nume al baletului international contemporan, s-a pregătit timp de şapte ani la Kiev, apoi la Şcoala Regală de Balet din Londra, începând din anul 1997. La şase luni de la absolvire, s-a întors la Kiev ca prim-solistă, iar un an mai târziu (noiembrie 1999) s-a alăturat Baletului Regal din Londra. La sfârşitul stagiunii a devenit solistă.

Alina Cojocaru a devenit membră a Baletului Naţional Englez în septembrie 2013, ca prim-solistă. În această calitate continuă să interpreteze roluri importante ca invitată permanentă a altor companii de prestigiu precum Baletul din Hamburg şi la Teatrul de Balet American (ABT).

În ultimii ani, Alina Cojocaru a organizat gale de balet în România şi Marea Britanie. Repertoriul Alinei Cojocaru este vast, conţinând atât roluri din repertoriul clasic (Odette/Odile din ”Lacul lebedelor” de Piotr Ilici Ceaikovski, Kitri din ”Don Quijote” de Ludwig Minkus etc.), cât şi din repertoriul neoclasic (”Duo concertant” de Igor Stravinski).

Ca artist invitat, Alina Cojocaru a dansat la Baletul din Kirov, Opera Natională din Paris, Baletul Teatrului Bolşoi din Moscova, Teatrul de Balet American, Baletul din Hamburg, Baletul Regal Danez, Baletul Naţional Ungar, Baletul Operei de Stat din Viena, Baletul din Zürich, Baletul Naţional din Portugalia, Baletul Teatro alla Scala din Milano, Baletul Naţional din Cuba, la Teatro Colon din Buenos Aires, la Teatrul de Balet din Africa de Sud, la Baletul Kremlin, Baletul din Sarasota, Baletul din Zagreb.
Printre premiile Alinei Cojocaru se numără: Premiul ”Dansatoarea anului” oferit de Critica de dans germană în 2012, ”Benois de la Danse” pentru Cea mai bună dansatoare (2012 şi 2004), Premiul ”Balerina Deceniului” (Moscova, 2010), Premiul ”Nijinski” pentru cea mai bună dansatoare (2004), ”Internationaler Movimentos Tanz Preis” (2004), Medalia de Aur la Concursul Internaţional de la Nagoya, ”Prix de Lausanne” (1997).

Finalistă la Youth American Grand Prix în anul 2007, balerina Marina Minoiu a întreprins stagii de perfecţionare la The Royal Ballet Covent Garden Summer School, American Ballet Theater Summer Intensive Course (USA), stagiu cu maestrul Gilbert Meyer, cu maestrul Sergiu Ştefanski, la International Ballet Summer Workshop Hagen (Germania). Marina Minoiu a avut colaborări cu Teatrul Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski din Constanţa şi Ballet Classique de Paris, potrivit prezentării de pe site-ul Operei Naţionale Bucureşti.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.