Marele câştigător al sezonului „SuperStar România” de la Pro TV este Alessandro Mucea. Tânărul în vârstă de 18 ani a primit 1 milion de lei. Susţinut de AMI, interpreta care i-a fost alături pe scenă pentru una dintre cele trei piese, Alessandro i-a învins pe Maria Jugănaru, locul 4, Romina Apostol, locul 3, Alexandru Precup, locul 2.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Încurajaţi de pe scenă de Theo Rose, prezentatoarea show-ului, şi susţinuţi de cei patru juraţi care le-au fost alături în fiecare etapă a competiţiei, Smiley, Raluka, Marius Moga şi Carla’s Dreams, concurenţii au demonstrat că sunt cei mai buni dintre cei mai buni.

Cuvântul final i-a aparţinut publicului care a avut întreaga putere de vot. Astfel, clasamentul final a arătat în felul următor: Maria Jugănaru, locul 4, Romina Apostol, locul 3, Alexandru Precup, locul 2.

Marea finală SuperStar a fost lider absolut de audienţă. Show-ul a înregistrat 6.8 puncte de rating şi 22.0% cotă de piaţă în rândul publicului naţional, cu vârsta cuprinsă între 21 şi 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, în timp ce televiziunea de pe poziţia secundă avea 3.3 puncte de rating şi 10.6% share.

La nivelul publicului cu vârsta cuprinsă 18 şi 49 de ani, din mediul urban, în intervalul orar 20:27 – 23:55, PRO TV a condus topul televiziunilor cu 5.5 puncte de audienţă şi 21.5% cotă de piaţă, în timp ce televiziunea de pe locul 2 avea 3.2 puncte de rating şi 12.3% share.

Peste 1 milion de telespectatori din întreaga ţară au urmărit show-ul, iar în minutul de maximă audienţă, peste 1,4 milioane de români au fost alături de finalişti. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.