Actorul Alec Baldwin a revenit în rolul lui Donald Trump în prima ediţie a noului sezon al emisiunii „Saturday Night Live”, în care a ridiculizat întâlnirea din Biroul Oval a preşedintelui american cu rapperul Kanye West.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În timp ce rapperul, jucat de Chris Redd, vobeşte necontenit despre superputeri, mitul timpului şi un avion invizibil, Trump începe să se gândească: „Tipul ăsta ar putea fi nebun. Nu se opreşte. Nu ascultă pe nimeni în afară de el. De cine îmi aminteşte?”.

În acel moment, West se declară „un geniu stabil” cu „un mare creier” şi cu „cele mai bune cuvinte”.

„O, Dumnezeule! Este varianta mea de culoare!”, spune Trump.

Cei doi sunt priviţi de fostul jucător NFL Jim Brown, jucat de Kenan Thompson, care se întreabă, şocat, dacă o persoană poate fi „tripolară”.

În final, Trump şi West îşi arată afecţiunea printr-o îmbrăţişare.

„Te iubesc, Kanye. Avem mai multe în comun decât ştiu oamenii: amândoi suntem genii, amândoi suntem căsătoriţi cu femei frumoase şi, cu siguranţă, amândoi am fost înregistraţi spunând cuvântul care începe cu N (nigger, n.r.)”, a încheiat Trump, care a verificat dacă nu cumva i-a dispărut ceva din buzunar.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.