Reprezentanţii CA-urilor Televiziunii Publice şi Radiolului Public, Adriana Săftoiu şi Robert Schwartz, au primit avize favorabile, marţi, în comisiile de cultură pentru şefia SRTV şi SRR şi urmează să primească votul plenului comun al celor două Camere ale Parlamentului, miercuri.
Adriana Săftoiu a fost avizată favorabil în comisiile comune de cultură pentru funcţia de preşedinte director-general al Societăţii Române de Televiziune iar Robert Christian Schwartz a fost avizat favorabil pentru de funcţia de preşedinte-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune.
Votul pentru şefia celor două societăţi de televiziune şi radiodifuziune urmează să fie dat miercuri, în plenul comun al Parlamentului.
Votul este secret, cu bile.
Săptămâna trecută, plenul comun al Parlamentului a validat componenţa Consiliilor de Administraţie de la Televiziunea Publică şi Radioul Public.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







