Publicul din Marea Britanie va putea admira pentru prima dată o parte din creaţiile artistice ale Reginei Maria, acuarele florale păstrate în manuscrisele Academiei Române şi expuse acum sub formă de litografii de înaltă calitate, între 18 septembrie şi 12 octombrie, la prestigioasa The King’s Foundation Garrison Chapel Gallery din Londra, un spaţiu oferit cu generozitate de Fundaţia Majestaţii Sale Regele Charles III.
Expoziţia „Marie of Romania, Artist Queen”, organizată în anul împlinirii a 150 de ani de la naşterea Reginei Maria, este curatoriată de dr. Shona Kallestrup, istoric de artă la University of St Andrews, instituţie academică de prestigiu unde sunt studiate şi promovate creaţiile vizuale ale Reginei Maria. Istoricul şi cercetătorul Sorin Mărgărit este co-curator al expoziţiei.
Lucrările Reginei vor intra într-un dialog vizual unic cu opere din colecţia Transylvania Florilegium, proiect comisionat de Regele Charles III, care prezintă 29 de lucrări botanice semnate de artişti invitaţi. Lor li se adaugă două acuarele realizate chiar de Majestatea Sa, reprezentând peisaje rurale din România.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
Programul include şi o serie de conferinţe şi evenimente conexe, susţinute de experţi internaţionali, care vor aduce în prim-plan multiplele dimensiuni ale Reginei Maria – artistă, scriitoare, diplomată şi personalitate definitorie a Europei începutului de secol XX.
„Această expoziţie reprezintă un moment remarcabil pentru România şi Marea Britanie deopotrivă. Regina Maria este o punte culturală şi diplomatică între cele două ţări, iar expunerea creaţiilor sale la Londra, în dialog cu lucrările botanice susţinute de Regele Charles, oferă o perspectivă unică asupra moştenirii regale şi artistice. Suntem onoraţi şi bucuroşi că putem realiza acest proiect”, spune Aura Woodward (foto, dreapta), directoare a ICR Londra şi fostă directoare executivă a fundaţiilor caritabile patronate de Majestatea Sa Regele Charles în România.
Anul 2025 marchează împlinirea a 150 de ani de la naşterea Reginei Maria, nepoata Reginei Victoria şi o figură istorică esenţială pentru România şi Europa.
Suverana este amintită pentru contribuţia decisivă la recunoaşterea internaţională a României Mari la Conferinţa de Pace de la Paris din 1919, dar şi pentru talentul său artistic şi literar, care i-au asigurat un loc distinct în cultura europeană.
Expoziţia „Marie of Romania, Artist Queen” se conturează a fi un proiect aniversar de importanţă majoră pentru diplomaţia culturală românească şi un eveniment care va întări legăturile istorice şi culturale dintre România şi Marea Britanie.
Expoziţia este organizată de ICR Londra, cu sprijinul University of St Andrews, în colaborare cu Academia Română şi The King’s Foundation.
Organizatorii încearcă să găsească soluţii pentru a oferi expoziţia şi publicului din România, la finalul acestui an.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.