Regele Charles şi Regina Camilla, aclamaţi de mulţime la ceremonia „Trooping the Colour”. Alături de ei s-au aflat prinţul şi prinţesa de Wales împreună cu copiii lor. Mezinul Louis, care în alţi ani a captat atenţia, s-a comportat exemplar - FOTO ieri, 17:55
"Acrobatul", de Ştefan Câlţia, este imaginea Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, ediţia 33 Cultură-Media30 mar 2026
Israelul suspendă un batalion de rezervişti după agresarea şi plasarea în detenţie a unor jurnalişti de la CNN în Cisiordania ocupată, în timpul unui reportaj după un atac al unor colonişti şi instalarea unui avanpost în apropiere de satul palestinian TayExterne30 mar 2026
România participă la Festivalul de tradiţii maritime în Marea Mediterană "Escale à Sète"Cultură-Media30 mar 2026
Trei picturi de Renoir, Cézanne şi Matisse au fost furate, „în mai puţin de trei minute”, dintr-un muzeu din ItaliaCultură-Media30 mar 2026
Cantus Mundi - Peste 46.000 de copii şi spectatori din întreaga ţară au cântat împreună la Ora Pământului 2026Cultură-Media30 mar 2026
Trump a anunţat că armata construieşte un complex militar sub viitoarea sală de bal a Casei AlbeCultură-Media30 mar 2026
Macron ”condamnă” decizia poliţiei israeliene de a-l împiedica pe Patriarhul Latin al Ierusalimului să ţină slujbe din duminica Floriilor în Biserica Sfântului MormântExterne29 mar 2026
Israelul îl împiedică ”pentru prima oară de mai multe secole” pe Patriarhul Latin al Ierusalimului, cardinalul italian Pierbattista Pizzaballa, să oficieze slujba din duminica Floriilor în Sfântul MormântExterne29 mar 2026
Catolicii din Damasc şi-au anulat procesiunile de Florii, în urma luării cu asalt de către bărbaţi înarmaţi din sate vecine a oraşului Al-Suqaylabiyah, cu populaţie majoritar creştină, în centrul SirieiExterne29 mar 2026
Procesiune romano-catolică de Florii în Bucureşti - Va începe de lângă Biserica Franceză, cu celebrarea de sfinţire a tradiţionalelor ramuri, şi se va încheia la Catedrala Sf. Iosif / Sfânta Liturghie, prezidată de ÎPS Aurel Percă / Restricţii de traficSocial29 mar 2026
Trei jurnalişti libanezi, dintre care unul de la postul de televiziune al Hezbollah, au fost ucişi într-un atac israelianExterne28 mar 2026
J. D. Vance se declară ”obsedat” de OZN-uri şi se angajează să le studieze ”până la fund” în cei ”trei ani” care i-au rămas ca vicepreşedinte. Nu crede că sunt extratereştri, ci ”demoni”, ”fiinţe celeste care zboară peste tot şi care le fac lucruri ciudatExterne28 mar 2026
Leon al XIV-lea, primit de prinţul Albert al II-lea şi prinţesa Charlène în prima vizită a unui Papă în principatul MonacoExterne28 mar 2026
Barometrul vizibilităţii miniştrilor - Miniştrii Rogobete, Miruţă, Ţoiu, Nazare şi Ivan, primele locuri în top în februarie / Patru membri ai Guvernului au sub 1.000 de menţiuni în presa scrisă şi online Politic Intern28 mar 2026
Indonezia: 70 de milioane de copii fără acces la reţelele sociale / Ce interdicţie a intrat în vigoareExterne28 mar 2026
Sony majorează preţurile consolei PlayStation 5 cu până la 150 de dolari, invocând presiuni economice globaleEconomic28 mar 2026
Victime ale lui Epstein dau în judecată Guvernul Trump şi Google, la San Francisco,pentru că le-au dezvăluit identitateaExterne28 mar 2026
Moscova şi-a ”desfăşurat liniştită propaganda” într-un interviu cu Serghei Lavrov la France 2, denunţă ministrul francez de Externe Jean-Noël Barrot. Ambasadorul Ucrainei la Paris denunţă o ”tribună” acordată unui ”criminal de război”Externe27 mar 2026
O instalaţie imersivă despre misterul găurilor negre, prezentată la redeschiderea aripii istorice a Muzeului Tehnic „Prof. Ing. Dimitrie Leonida”Cultură-Media27 mar 2026
Cocktailuri Molotov au fost aruncate asupra Centrului cultural rus din Praga - VIDEOExterne27 mar 2026
Dragoş Buhagiar, de Ziua Mondială a Teatrului - „Să ne lăsăm seduşi de mirajul Frumosului pe care teatrul ni-l descoperă zi de zi” Cultură-Media27 mar 2026
Polonia va elimina plafonarea preţurilor la carburanţi în această vară, anunţă premierul Donald Tuskastăzi, 06:12
NICUŞOR DAN: EUGEN TOMAC ŞI-A DEPUS MANDATUL. ÎL DESEMNEZ PENTRU POSTUL DE PREMIER PE ADRIAN VEŞTEA / VEŞTEA: ÎMI DORESC UN GUVERN POLITICastăzi, 09:01
Tragedie în Brazilia: Maria Eduarda Rodrigues de Freitas a murit la doar 21 de ani în timpul unui salt bungee jumping, după ce instructorii au uitat să-i ataşeze coarda de siguranţă - VIDEOastăzi, 03:12
Profit.roLefties a ajuns în București. Brandul cu prețuri mici al proprietarului Zara a deschis primul magazin din capitală
Cotidianul.roINTERVIU Cristian Pîrvulescu compară strategia lui Nicușor Dan cu cea a lui Carol al II-lea. Pe cine indică drept marele câștigător al desemnării lui Veștea
Atacuri de panică, depresie şi insomnie, afectări psihice ale femeilor în peri şi menopauză. Psihiatru: „E un moment bun să îşi schimbe stilul de viaţă”
Ce suplimente pentru articulaţii recomandă tot mai des fizioterapeuţii şi de ce funcţionează mai bine în cure combinate
Viscri atrage noi investiţii în turismul de nişă. Azuria Viscri, un nou proiect de ospitalitate bazat pe patrimoniu şi gastronomie locală
ADRIAN VEŞTEA, DESEMNAT PREMIER - Fifor (PSD): Orice propunere care poate contribui la constituirea unei formule de guvernare viabile, capabile să genereze o majoritate parlamentară stabilă, trebuie analizată cu responsabilitate şi seriozitateastăzi, 10:53
ADRIAN VEŞTEA, DESEMNAT PREMIER - Pîrvulescu - e important care dintre tabere se mişcă mai repede în interiorul PNLastăzi, 11:04
ADRIAN VEŞTEA, DESEMNAT PREMIER - Raluca Turcan (PNL): Votanţii preşedintelui Nicuşor Dan se întreabă astăzi dacă România Onestă se poate construi pornind de la trădări şi lipsa de loialitateastăzi, 12:08
ADRIAN VEŞTEA, DESEMNAT PREMIER - Lucian Viziteu (USR): Preşedintele României a făcut un apel la dialog şi la găsirea unei soluţii politice stabile. Cred că este momentul să ascultăm cu atenţie ce se propune şi abia apoi să tragem concluziiastăzi, 10:44
Mureş - Referendum privind demiterea primarului, în comuna Sânger / Ce le-a transmis edilul localnicilor înaintea votuluiastăzi, 08:34
Cupa Mondială 2026: Brazilia a debutat cu o remiză, scor 1-1 cu Maroc. Peste 80.000 de spectatori au asistat la meciul de la New Yorkastăzi, 03:06
Finala NBA - „Nu eram pregătit să câştig un inel”: frustrarea starului francez Victor Wembanyama după eşecul echipei San Antonio Spurs astăzi, 13:35Sport
ADRIAN VEŞTEA, DESEMNAT PREMIER - Motreanu (PNL): Nominalizarea pentru funcţia de prim-ministru a unui prim-vicepreşedinte de partid, fără consultarea partidului din care face parte, creează un precedent periculos pentru democraţieastăzi, 13:23Politic Intern
Poliţia de Frontieră anunţă că nu mai trebuie prezentat cazierul judiciar în format fizic la ieşirea din ţară a minorilor astăzi, 13:17Social
ADRIAN VEŞTEA, DESEMNAT PREMIER - Propunerea intempestivă venită de la Palatul Cotroceni, într-o dimineaţă de duminică, fără ca Adrian Veştea să fie propus de vreun partid, nu face decât să sporească actuala criză / Soluţia, alegerile anticipateastăzi, 13:07Economic
ADRIAN VEŞTEA, DESEMNAT PREMIER - AUR: Legislativul nu poate fi subordonat Preşedinţiei. Soluţia constituţională o reprezintă alegerile anticipate. În acest sens, vom dialoga cu toate părţile implicateastăzi, 13:04Politic Intern
Taiwanul lansează un site web destinat cetăţenilor chinezi care vor să furnizeze informaţiiastăzi, 13:02Externe
Tulcea: Două motoare de barcă, căutate de autorităţile din Suedia, găsite de poliţiştii de frontieră astăzi, 12:46Eveniment
ADRIAN VEŞTEA, DESEMNAT PREMIER - Benea (PSD): Pentru Bacău, un posibil cabinet Veştea ar putea echivala cu un guvern mai atent la nevoile comunităţilor locale, o serioasă oportunitate de a «motoriza» politic proiectul autostrăzii A13 Bacău – Braşovastăzi, 12:36Politic Intern