Despre nuanţele existenţei urbane moderne, depăşirea cu mult a definiţiei reci şi impersonale adusă unei “construcţii”, filozofia Albei NOHEDA, CEO Urban Invest, ne-a inspirat în rândurile de mai jos:

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ne-aţi condus în acel cadru, am urmat ca punct de reper parcul central al proiectului, lucrarea maestrului Gianfranco Paghera, iar acum vă întrebăm: este vorba despre curaj în decizia de a promite Braşovului ceva inedit?

Încă din 2007 dezideratul nostru principal a fost să oferim oraşului şi, în general, comunităţilor pe care le-am creat de-a lungul anilor, o viaţă de calitate, la standarde europene. Cu fiecare proiect în parte am evoluat şi am încercat să oferim mereu mai mult. Lumea este în continuă schimbare şi evoluţie, aşadar în vremurile pe care le trăim, succesul se măsoară în adaptare la piaţă, trenduri, tehnologii.

Acum revenind la întrebare, cred că de natura oricărui business care ajunge să fie de succes este curajul; acolo unde nu există curajul de a risca, de a visa măreţ, nu există de fapt o poveste, dar, în acelaşi timp, toate acestea trebuie dublate de înţelepciune, precauţie şi o analiză fermă a posibilităţilor.

Nu vom omite subiectul pandemiei, deşi este la refuz. Şi nu îl vom omite dintr-un motiv: şi anume acela că v-a impulsionat, a schimbat viziunea URBAN INVEST, oferind oraşului mai mult decât un proiect. Un al doilea motiv, dorinţa de a avea control total asupra calităţii. Să dezvoltăm acest subiect.

Mereu am considerat că viziunea asupra societăţii în care vrem să trăim, să ne creştem copiii este una, înainte de toate, individuală şi suntem fericiţi să constatăm că din ce în ce mai mulţi oameni îmbrăţişează acest deziderat al nostru în care calitatea nu este un lux ci un standard, iar comunitatea noastră este pe zi ce trece mai mare.

Da, este o certitudine pentru toţi cei implicaţi în sectorul de business şi nu numai că pandemia a reprezentat o piatră de încercare şi odată, cu aceasta, oamenii au devenit mult mai atenţi la produsele care li se oferă, mai selectivi. Dar toate acestea reprezintă un avantaj atât pentru noi, cât şi pentru toţi cei care au muncit şi s-au perfecţionat constant, au încercat să evolueze şi să ofere din ce în ce mai mult oamenilor. În concret, în toată perioada am continuat să lucrăm cu toate provocările care au intervenit pe parcurs, cu restricţii, etc, am încercat mereu să găsim soluţii, să facem stocuri de marfă, în aşa fel încât să menţinem nivelurile de lucru şi calitate care ne-au consacrat.

Ce ne puteţi spune despre potenţialul imobiliar al Braşovului? Din perspectiva dezvoltatorilor şi… a infrastructurii.

Braşovul este un oraş care s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani, a atins un standard înalt la nivel naţional, situându-se în topul primelor patru judeţe din ţară, totuşi cu încă foarte mult potenţial de exploatat la nivel de industrie, economie şi dezvoltare integrată.

Toate acestea plus marele avantaj de a fi un oraş foarte turistic au făcut Braşovul să fie foarte atractiv pentru investitori.

În următorii ani, Braşovul şi-a propus să se poziţioneze ca una dintre cele mai bune destinaţii de investiţii din România şi chiar din Europa de Sud-Est, mai ales în contextul actual, când mulţi dintre investitorii europeni caută să îşi relocheze afacerile în anumite zone mai sigure, cu forţă de muncă accesibilă.

În ceea ce priveşte infrastructura, şi pe acest segment sunt aşteptate realizări majore şi anume deschiderea aeroportului care este planificată pentru prima jumătate a anului 2023. Nu în cele din urmă, lucrările la autostradă, care ar facilita accesul către capitală şi viceversa, acesta fiind un atu foarte mare al oraşului pentru a atrage investitori şi parteneri.

Piaţă imobiliară este şi ea în continuă expansiune, astfel că după 10 proiecte finalizate şi peste 2000 de apartamente vândute, suntem convinşi că avem o contribuţie semnificativă la regenerarea urbană a oraşului şi nu ne oprim aici întrucât piaţă este în continuare foarte ofertantă.

Se pare că aţi aflat secretul. Din faza incipientă a proiectului, până în momentul în care posesorului imobilului îi este înmânată cheia, vă implicaţi, astfel, construind mai mult decât clădiri, ci şi relaţii. Ce ne puteţi spune despre cererea din piaţa imobiliară a Braşovului? Parcă locuitorii vor să asocieze “urbanului” o tentă de autentic, “natural” am putea spune. Şi aici ne referim la dorinţa de spaţiu, de minimalist, de “verde”.

Să construieşti un proiect rezidenţial nu înseamnă numai să livrezi la termen nişte apartamente, ci avem în vedere un întreg complex de servicii şi facilităţi, amenajări atât a spaţiilor interioare comune cât şi a celor exterioare. Credem că detaliile ne diferenţiază, iar atenţia acordată acestora înseamnă, printre altele, respect pentru beneficiar, aşa că ne-am concentrat toată atenţia să alegem cele mai bune idei de amenajare. Complexul rezidenţial a fost însufleţit nu numai de oameni ci şi de o mulţime de plante, arbori şi arbuşti, toate împreună aducând un plus de identitate aşezărilor umane. Nimic nu este la întâmplare pentru că ne dorim ca proiectul nostru să transmită beneficiarului informaţii concrete despre produsul final încă din faza de proiect.

Aşa cum spuneam anterior, oamenii sunt din ce în ce mai atenţi la ce servicii primesc odată cu produsul achiziţionat, de pildă când merg la restaurant sunt interesaţi de întreaga experienţă culinară, nu doar de mâncare, iar când vor să îşi cumpere o locuinţă, caută o întreagă experienţă locativă, spaţii de joacă, de agrement, lucruri care îi fac să se simtă cât mai confortabil, fără să se deplaseze prea mult. Toate aceste aspecte fac că piaţa locuinţelor de lux să nu mai fie una de nişă, aşa cum era în anii trecuţi. Din ce în ce mai mulţi oameni sunt în căutarea unor servicii calitative, facilităţi şi materiale premium, iar proprietăţile de lux sunt din ce în ce mai căutate.

Din păcate, lipsa de persoane calificate pe piaţă conduce vizibil spre o criză a forţei de muncă. Este gestionabila? Şi dacă da, cum faceţi acest lucru?

Forţa de muncă calificată reprezintă de câţiva ani o problemă a întregii societăţi, întrucât nu se mai pune accentul pe învăţământul profesional, formarea tinerilor pentru anumite meserii. Lucrurile încep să se mişte însă şi în această direcţie, trecem toţi printr-un proces de conştientizare. Şi Urban Invest, printr-un parteneriat cu Colegiul Tehnic “Mircea Cristea”, investeşte în formarea tinerilor pentru diverse meserii, oferindu-le condiţii pentru a învaţă, finanţare şi ulterior locuri de muncă.

În prezent, soluţia pentru această situaţie, atât pentru noi cât şi pentru alte companii mari este importul de forţă de muncă.

Se spune că visele, fără anumite target-uri, sunt doar dezamăgiri. URBAN INVEST şi-a propus ţinte, le-a respectat, iar acest sistem vă defineşte. Oferiţi-ne mai multe detalii despre acest curs al proiectelor, atât cele existente, cât şi celor viitoare.

Credem că realizările sunt direct proporţionale cu dimensiunea viselor noastre. Ale noastre sunt dintre cele mai măreţe, aşa că odată cu dezvoltarea Urban Plaza, ne propunem să redefinim linia orizontului la Braşov, construind cel mai mare proiect rezidenţial cu funcţiuni mixte şi să schimbăm totodată perspectivele sectorului rezidenţial şi, implicit, experienţa locuitului la bloc. În viitor, principalul nostru obiectiv este finalizarea proiectului Urban Plaza, menţinând aceleaşi standarde de calitate care ne-au consacrat. Avansăm într-un ritm foarte bun şi suntem încântaţi că zona rezidenţială este aproximativ finalizată, urmând zona de funcţiuni mixte şi servicii. În continuare, depunem toate diligenţele necesare pentru amenajarea celui mai mare parc rezidenţial ce se va întinde pe o suprafaţă de 10.000 mp, o oază plină de verde şi viaţă, în inima oraşului, atât de necesară pentru noi toţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.