Faza pe companie a ediţiei din anul 2026 tocmai s-a încheiat, iar Reţele Electrice România şi-a desemnat câştigătorii. 24 de electricieni şi dispeceri din regiunile Banat, Dobrogea şi Muntenia, alături de 3 elevi de la Colegiul Tehnic Energetic din Bucureşti vor reprezenta compania în cadrul fazei naţionale a Trofeului Electricianului, respectiv Trofeul Electricianului Junior.
Trofeul Electricianului este una dintre cele mai prestigioase competiţii din domeniul energiei electrice din România, iar ediţia naţională va avea loc în acest an la Iaşi, în luna iulie.
„Această competiţie reflectă rezultatele unei echipe unite, ce a fost construită pe implicare, colaborare şi profesionalism – valori esenţiale ale companiei noastre. Participarea la Trofeul Electricianului este o ocazie de a evidenţia performanţa colegilor noştri şi de a celebra contribuţia fiecăruia la succesul comun. Suntem mândri de echipa noastră şi de profesioniştii care o reprezintă, le mulţumim tuturor participanţilor şi le urăm mult succes celor care vor duce mai departe valorile companiei în etapa naţională. Felicitări şi liceenilor calificaţi în etapa următoare!” a declarat Mihai Peşte, Director General al Reţele Electrice România.

Peste 700 de electricieni şi dispeceri au participat anul acesta în cadrul fazelor regionale ale competiţiei. Dintre aceştia, 99 de electricieni din regiunile Banat, Dobrogea şi Muntenia, dar şi cinci elevi din cadrul Colegiul Tehnic Energetic s-au calificat în faza pe companie.
Anul acesta, în perioada 23-27 martie, a avut loc etapa pe companie a Trofeului Electricianului la Hunedoara. Au avut loc atât proba de calificare, dar şi proba cu public. Prima etapă, proba de calificare, a constat în proba teoretică şi proba practică. Proba teoretică a fost structurată conform bibliografiei competiţiei şi a cuprins întrebări din legislaţia aplicabilă, securitatea şi sănătatea în muncă, dar şi profilul profesional. Proba practică a constat în executarea unor lucrări specifice fiecărei specialităţi: Exploatare Staţii 110kV/MT; Exploatare reţea electrică de distribuţie medie tensiune şi joasă tensiune; PRAM; Măsurare energie electrică, Verificare grupuri măsură; Montare-reparaţii echipament 110KV/MT din staţii; Montare-reparaţii instalaţii medie tensiune şi joasă tensiune (post de transformare aerian-post de transformare în anvelopă, linie electrică aeriană, linie electrică subterană); Defectoscopie linii electrice subterane de medie tensiune şi joasă tensiune; Dispecer.
A doua etapă susţinută a fost proba cu public. La final, concurenţii care au obţinut cele mai bune rezultate au fost selectaţi pentru a reprezenta compania în cadrul etapei naţionale.
Prima ediţie a Trofeului Electricianului a fost organizată în anul 1977 la Iaşi. În acest an, marcăm ediţia cu numărul 44 a celei mai complexe competiţii profesionale din domeniul energetic din România. În mod tradiţional, competiţia precede Ziua Energeticianului, sărbătorită în data de 20 iulie, de Sfântul Ilie, protectorul acestor profesionişti, statuată ca atare prin Decretul nr. 507/1972.
Compania Reţele Electrice România operează reţele cu o lungime totală de circa 136.000 de kilometri în trei zone importante ale ţării: Muntenia (inclusiv Bucureşti), Banat şi Dobrogea, acoperind o treime din piaţa locală de distribuţie, şi dezvoltă un program de investiţii pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor, siguranţa şi performanţa reţelelor şi implementarea locală a standardelor de mediu ale grupului PPC. Reţelele electrice operate de către Reţele Electrice România numără 293 de staţii de transformare şi peste 26.000 de posturi de transformare.




























