Pe 24 martie 2026, la Opera Naţională Bucureşti, Complexul Educaţional Laude-Reut a organizat cea de-a treia ediţie a simulării „Procesului lui Eichmann – Mock Trial of Human Rights”, un demers educaţional de excepţie, desfăşurat sub patronajul Comisiei Naţionale Române pentru UNESCO.
Reunind peste 800 de elevi din întreaga ţară, evenimentul a deschis cea de-a 17-a ediţie 2DAY AMBASSADOR – conferinţa anuală dedicată diplomaţiei şi afacerilor globale pentru elevii de gimnaziu şi liceu – şi a reafirmat rolul educaţiei experienţiale în formarea unor tineri conştienţi, implicaţi şi responsabili.
Ediţia din acest an a reconfirmat forţa unui concept educaţional inovator, care aduce împreună istoria, justiţia, arta şi responsabilitatea civică, transformând învăţarea într-o experienţă memorabilă. Pe scena Operei Naţionale Bucureşti au urcat 63 de elevi-actori, o distribuţie complet nouă, selectată în urma unui casting amplu, care a reunit liceeni ai Complexului Educaţional Laude-Reut şi ai unor colegii de prestigiu din Bucureşti şi din ţară: Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal”, Sibiu, Colegiul Naţional „Johannes Honterus”, Braşov, Colegiul Naţional Iaşi, Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă”, Iaşi, Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu”, Bucureşti şi Colegiul Naţional „Ion Creangă”, Bucureşti. Elevii au reconstituit, într-o formulă teatral-juridică, procesul nazistului Adolf Eichmann, sub coordonarea regizorului Eugen Oprina, demonstrând nu doar talent artistic, ci şi o matură înţelegere a unor teme esenţiale precum responsabilitatea individuală, justiţia şi memoria Holocaustului.
În deschidere, Daniel Jinga, Director General al Operei Naţionale Bucureşti, E.S. Emil Hurezeanu, jurnalist si diplomat şi Mihai Manea, Inspector de istorie în cadrul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, au subliniat importanţa educaţiei prin implicare directă şi asumarea conştientă a trecutului.
Procesul a fost evaluat de un prestigios complet de judecată format din Laura-Iuliana Scântei, Judecător al Curţii Constituţionale a României, Csaba Asztalos, Judecător al Curţii Constituţionale a României şi Robert Cazanciuc, Senator în Parlamentul României, care au oferit nu doar un verdict simbolic, ci şi reflecţii consistente asupra statului de drept şi a lecţiilor istoriei.
Evenimentul s-a încheiat prin acordarea diplomelor de participare de către Tova Ben-Nun Cherbis, Preşedinta şi fondatoarea Complexului Educaţional Laude-Reut, împreună cu E.S. Lior Ben Dor, Ambasadorul Statului Israel în România şi Dan Şandru, Director de studii al Complexului Educaţional Laude-Reut.
Catalizatorul pentru dezvoltarea acestui demers a fost succesul simulării procesului eugenistului german Ernst Rüdin – Mock Trial of Human Rights, desfăşurată la 27 ianuarie 2023, de Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite din New York şi ulterior în plenul Camerei Deputaţilor a Parlamentului României. Doisprezece elevi ai Complexului Educaţional Laude-Reut au interpretat atunci roluri de procurori, judecători, martori şi criminali de război, în faţa ambasadorilor, oficialilor internaţionali şi a presei, demonstrând forţa educaţiei prin implicare directă şi responsabilitate civică. Impactul acelui moment a generat dezvoltarea unui proiect educaţional anual, dedicat simulării proceselor istorice, ca instrument de învăţare activă.
În acest context, a fost preluată şi adaptată, într-un amplu demers educaţional, piesa dramaturgului israelian Motti Lerner, dedicată procesului lui Adolf Eichmann, unul dintre principalii arhitecţi ai „Soluţiei Finale”.
Astfel, în martie 2024, „Procesul lui Eichmann” a fost pus în scenă sub forma unei simulări de proces în plenul Camerei Deputaţilor, cu participarea elevilor de la Laude-Reut şi din alte licee prestigioase din Bucureşti şi din ţară, cu sprijinul artistic al Operei Naţionale Bucureşti. Evenimentul a reunit înalţi oficiali români, ambasadori, miniştri şi peste 450 de elevi din România şi din străinătate, confirmând relevanţa şi forţa educaţională a acestui demers.
Totodată, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a preluat acest model de educaţie interactivă, organizând, la 22 aprilie 2024, evenimentul „Lecţia de istorie – Procesul lui Eichmann”, găzduit de Opera Naţională Bucureşti, cu participarea a 40 de elevi-actori şi a peste 850 de elevi din clasele a XI-a, ca public.
Succesul acestui demers a determinat continuarea şi extinderea proiectului şi anul următor. Astfel, în anul 2025, Complexul Educaţional Laude-Reut a organizat cea de-a doua ediţie a simulării Procesului lui Eichmann, realizată integral cu o nouă echipă de elevi-actori. Proiectul a căpătat o amploare sporită prin organizarea a trei reprezentaţii succesive, în spaţii instituţionale de prestigiu: la Opera Naţională Bucureşti (31 martie), la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti (1 aprilie) şi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României (28 aprilie). Aceste noi reprezentări au consolidat valoarea educaţională a proiectului şi au reafirmat capacitatea sa de a transforma istoria într-o experienţă vie, relevantă şi formativă pentru tineri.
Ediţia din 2026 marchează consolidarea acestui demers. „Procesul lui Eichmann – Mock Trial of Human Rights” a devenit astăzi o tradiţie educaţională de referinţă a Complexului Educaţional Laude-Reut – un proiect care formează tineri prin memorie, responsabilitate şi valori democratice. Este o iniţiativă care reafirmă, cu fiecare ediţie, convingerea că memoria nu aparţine doar trecutului, ci reprezintă fundamentul unui viitor construit conştient, în care spunem, împreună: NICIODATĂ DIN NOU.




























