PPC: Ţinte atinse pentru 2025, cu un nivel al EBITDA ajustat de 2 miliarde € şi profit net de 0,45 miliarde €

PPC: Ţinte atinse pentru 2025, cu un nivel al EBITDA ajustat de 2 miliarde € şi profit net de 0,45 miliarde €

PPC a avut încă un an cu o performanţă solidă, în linie cu ţintele prevăzute în Planul de Afaceri, în condiţiile în care EBITDA ajustat a crescut la 2 miliarde €, iar profitul net ajustat după scăderea cuantumului atribuibil acţionarilor minoritari a ajuns la 0,45 miliarde €, ceea ce demonstrează amploarea transformării şi creşterii realizate în ultimii ani.

Investiţiile Grupului au fost de 2,8 miliarde de euro, din care 87% au fost alocate proiectelor de energie regenerabilă (RES), generării flexibile şi modernizării reţelelor de distribuţie, care reprezintă principalele noastre domenii de interes în valorificarea oportunităţilor şi gestionarea provocărilor tranziţiei energetice.

Capacitatea instalată din surse regenerabile era de 7,2 GW la sfârşitul anului 2025 faţă de 5,5 GW în 2024, reprezentând 58% din capacitatea totală instalată a Grupului. S-au înregistrat progrese semnificative în implementarea RES în ultimul trimestru al anului 2025, cu finalizarea unor proiecte de 0,55 GW în Grecia şi de 0,27 GW în România, Bulgaria şi Italia. Extinderea portofoliului RES continuă, capacitatea instalată fiind aşteptată să crească în următoarele trimestre, deoarece un portofoliu de 3,7 GW de proiecte sunt în faza de construcţie, gata de construcţie sau în faza de licitaţie (depunere a ofertelor). Mai mult, în ultimul trimestru al anului 2025, Grupul a finalizat construcţia primelor baterii de stocare a energiei (BESS); 50 MW în Grecia şi 9MW în România. Acestea sunt proiecte de importanţă strategică, care oferă flexibilitate şi contribuie la echilibrarea producţiei din surse regenerabile, asigurând în acelaşi timp utilizarea optimă a energiei produse.

În ceea ce priveşte producţia de energie, volumul din surse regenerabile a înregistrat o creştere de 12% faţă de 2024, impulsionat de producţia eoliană şi solară, care au crescut cu 39% şi, respectiv, 13% faţă de 2024, după adăugarea de noi capacităţi. Producţia centralelor hidroelectrice mari a rămas la niveluri relativ scăzute, similare celor din 2024, ajungând la 3,4 TWh, în pofida unei îmbunătăţiri în ultimul trimestru al anului 2025, pe măsură ce volumul precipitaţiilor a crescut. Ca urmare, producţia RES a ajuns la 6,9 TWh, reprezentând 33% din producţia totală a PPC. Producţia pe bază de cărbune a scăzut cu 16% faţă de 2024 şi s-a situat la 2,7 TWh, reprezentând 13% din producţia totală. Anul 2026 marchează sfârşitul producţiei pe bază de cărbune, încheind o etapă critică în strategia de decarbonizare şi susţinând tranziţia PPC către un portofoliu energetic mai sustenabil, flexibil şi eficient. În acelaşi timp, producţia din unităţile pe gaz natural a rămas neschimbată la 7,7 TWh, reprezentând 37% din producţia totală. Ca urmare,  intensitatea emisiilor de CO2 (Scope 1) a scăzut cu 5% faţă de 2024.

Tranziţia strategică a Grupului către un model energetic durabil şi îmbunătăţirea generală a performanţei ESG se reflectă în noile îmbunătăţiri de rating primite în 2025 de la principalele organizaţii internaţionale şi agenţii de rating:

  • MSCI: rating îmbunătăţit la „A”, de la „BBB”, ca recunoaştere a progreselor în managementul apei şi al deşeurilor, extinderea energiei regenerabile şi guvernanţa corporativă.
  • S&P Global: îmbunătăţire semnificativă, scorul S&P Global CSA crescând la 50 (de la 42), iar S&P Global ESG Score la 51 (de la 44)
  • EcoVadis: Scorul a crescut cu 8 puncte, ajungând la 65/100, plasând Grupul în top 28% dintre companiile evaluate la nivel global în 2025 şi cu 3 puncte peste media industriei.
  • ATHEX ESG: îmbunătăţire la 97% în cadrul „ESG Transparency Score”, plasând Grupul pe locul 2 în sector şi pe locul 6 în clasamentul general al indicelui ATHEX ESG
  • Scorul general de performanţă al ISS: PPC a crescut la 47,04 de la 41,29 în 2024, ceea ce a dus la o creştere a ratingului la "C+" (de la "C").

Performanţa financiară

EBITDA ajustat a crescut la 2 miliarde € de la 1,8 miliarde €, în timp  ce profitul net ajustat ajustat după scăderea cuantumului atribuibil acţionarilor minoritari a fost de 0,45 miliarde € faţă de 0,36 miliarde[1] €.

Poziţie financiară solidă, în pofida creşterii investiţiilor. Gradul de îndatorare (Datorie netă/EBITDA) a fost de 3,2x, ca urmare a unui nivel mai ridicat al investiţiilor, rămânând însă sub pragul de 3,5x stabilit de politica financiară a PPC Group. Datoria netă a fost de 6,5 miliarde € la 31.12.2025.

Propunerea de dividend este de 0,60 €/acţiune, în urcare cu 50% faţă de 2024. Consiliul de Administraţie propune Adunării Generale Anuale un dividend de 0,60 €/acţiune (care ia în considerare excluderea acţiunilor proprii achiziţionate de Companie şi care nu sunt eligibile pentru dividend).

Perspective pentru 2026

PPC îşi confirmă obiectivele pentru 2026, anunţate la Capital Markets Day în noiembrie 2025, respectiv un nivel al EBITDA ajustat de 2,4 miliarde €, profit net ajustat ajustat după scăderea cuantumului atribuibil acţionarilor minoritari de 0,7 miliarde € şi dividend de 0,80 € pe acţiune.

Comentând rezultatele, domnul Georgios Stassis, Preşedinte şi Director Executiv al Public Power Corporation S.A., a declarat:

"Rezultatele Grupului reafirmă progresul constant realizat în executarea planului nostru strategic, precum şi consolidarea continuă a performanţei operaţionale şi financiare.

Continuăm transformarea Grupului, cu un accent clar pe dezvoltarea energiei curate, creşterea flexibilităţii portofoliului nostru energetic şi modernizarea reţelelor de distribuţie prin investiţii ţintite. Aceste iniţiative consolidează competitivitatea pe termen lung a Grupului şi susţin crearea de valoare sustenabilă pentru acţionari, clienţi şi pieţele în care activăm.

Capacitatea instalată din surse de energie regenerabilă a atins 7,2 GW, în timp ce proiecte cu o capacitate totală de 3,7 GW sunt în prezent în faza de construcţie sau într-un stadiu avansat de dezvoltare, susţinând extinderea continuă a portofoliului nostru în anii următori. În acelaşi timp, baza de active reglementată a activităţilor noastre de distribuţie din Grecia şi România a crescut la 5,7 miliarde de euro, sporind vizibilitatea fluxurilor de numerar viitoare.

Pentru 2026, rămânem dedicaţi atingerii obiectivelor noastre de EBITDA de 2,4 miliarde de euro şi profit net de 0,7 miliarde de euro."

Despre Public Power Corporation S.A.

PPC este principalul grup integrat de utilităţi din Europa de Sud-Est, cu activităţi în producţia şi distribuţia energiei electrice, precum şi vânzarea de produse şi servicii energetice avansate în Grecia, România şi Macedonia de Nord, extinzându-şi totodată prezenţa în domeniul energiei regenerabile în Italia, Bulgaria şi Croaţia.

PPC are o capacitate instalată totală de 12,4 GW, constând în unităţi de producţie termoenergetică, hidro şi din surse regenerabile, cu o producţie anuală totală de aproximativ 21 TWh, în timp ce reţelele sale de distribuţie reprezentau o bază totală de active reglementate de 5,7 miliarde € la sfârşitul anului 2025.

Grupul PPC este principalul furnizor de energie din Grecia şi România, deservind în total 8,6 milioane de clienţi, oferindu-le aproximativ 32 TWh de energie electrică şi o gamă largă de servicii cu valoare adăugată.

PPC a fost fondată în 1950 şi este listată la Bursa din Atena din 2001.

Disclaimer

Anumite informaţii conţinute în acest anunţ, inclusiv EBITDA viitor, câştiguri, cheltuieli şi alte măsuri financiare pentru perioadele viitoare, constituie "declaraţii prospective", bazate pe aşteptări şi ipoteze actuale privind evenimentele viitoare. Indicatorii financiari pentru perioadele viitoare se bazează pe ipoteze prezente, rezonabile şi de bună credinţă, şi nu oferim nicio garanţie că astfel de indicatori financiari vor fi atins.

Aceste declaraţii prospective sunt supuse, printre altele, (i) riscurilor de afaceri, economice şi concurenţiale, (ii) condiţiilor macroeconomice, (iii) fluctuaţiilor euro faţă de dolarul american şi leul român, (iv) preţurile petrolului, gazelor naturale şi electricităţii şi preţului drepturilor de emisie a CO 2, (v) modificărilor pieţei, peisajului juridic, de reglementare, fiscal şi de sarcini,  (vi) evoluţia datoriilor neperformante şi (vii) alte incertitudini şi contingenţe, care se referă la factori ce depăşesc capacitatea PPC de a controla sau estima cu precizie şi care ar putea determina evenimente sau rezultate reale să difere semnificativ de cele exprimate acolo. Prin urmare, nu ar trebui să se acorde o încredere excesivă acestor declaraţii prospective, care se referă doar la data acestui anunţ.

PPC nu îşi asumă nicio obligaţie de a face publice orice revizuire a acestor declaraţii prospective pentru a reflecta evenimente sau circumstanţe după data acestui anunţ.

viewscnt
Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.
Recomandările editorilor
Ultima oră