Cele mai bune telefoane android ale anului 2022 sunt aici să te surprindă cu specificaţiile tehnice greu de eclipsat, dar sunt aici şi pentru a rămâne mai mult timp în vieţile şi în preferinţele publicului, deoarece se laudă cu o durabilitate sporită şi au fost concepute pentru a rezista fără dificultăţi în faţa multor provocări. O viteză de procesare impresionantă, procesoare puternice, display-uri care îmbunătăţesc dramatic experienţele video şi camere foto care pot fi uşor comparate cu aparatele profesionale, toate îşi găsesc locul în telefoanele momentului, iar tu trebuie să cunoşti toate specificaţiile pentru a şti cum să-l alegi pe cel potrivit!

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Noile modele android testează limitele experienţelor mobile şi creează noi standarde

Înlocuirea telefonului este un pas important care trebuie să ţină cont atât de nevoile şi  preferinţele tale, cât şi de aspecte cheie precum performanţa bateriei, capacitatea memoriei, performanţa camerei şi a procesorului, dar şi de sistemul de operare sau de confortul asigurat de display. Noile modele de telefoane Samsung au reuşit să captiveze fără eforturi fanii android, dar surprizele nu se opresc doar la generaţia Galaxy S22. Altex.ro vine în ajutorul tău cu cele mai noi selecţii de telefoane, la cel mai bun preţ, alături de toate specificaţiile tehnice care te ajută să faci alegerea inspirată.

●       Samsung Galaxy S22 Ultra

Întreaga generaţie S22 te surprinde cu specificaţiile tehnice inovative, dar S22 Ultra ştie cum să cucerească scena. Este dotat cu versiunea android 12 One UI 4.1 şi prezintă un procesor Snapdragon 8, un display greu de reprodus şi funcţii foto-video care întrec aşteptările. Prin camera principală de 108 MP însoţită de noi senzori de înaltă precizie, S22 Ultra atinge o performanţă greu de egalat de către alte modele Samsung. Ecranul generos de 6.8 inch duce experienţa vizuală la un alt nivel, iar design-ul vine în ajutorul utilizatorilor şi cu un stylus foarte practic. În cele din urmă, fie că vorbim despre poze nocturne ireproşabile, poze în umbră sau poze subacvatice, S22 Ultra ştie cum să ţină pasul cu fiecare aventură.

●       Samsung Galaxy Z Flip 3

Samsung Galaxy Z Flip 3 schimbă convenţionalul şi încântă pasionaţii de tehnologie nu doar cu un design aparte şi extrem de practic care îşi găseşte locul şi în cele mai înguste buzunare, dar are o întreagă suită de surprize. Este primul telefon foldable waterproof, are de oferit un procesor de 2.84 GHz, un ecran dynamic AMOLED 2X, o funcţie unică prin care prioritizezi cele mai importante notificări şi numeroase noutăţi în zona foto-video precum un trepied integrat de modul Flex. Design-ul noului Samsung Galaxy Z Flip 3 explorează numeroase funcţionalităţi unice, iar specificaţiile tehnice le oferă utilizatorilor tot ce şi-ar putea dori de la un telefon care setează noi trenduri.

●        Xiaomi Redmi Note 11

Xiaomi Redmi Note 11 este fără îndoială cel mai bun telefon android budget-friendly, iar specificaţiile oferite pot concura uşor cu cele mai apreciate modele din gama mai scumpă a telefoanelor android. Xiaomi Redmi Note 11 surprinde publicul cu un display AMOLED de o calitate înaltă, un procesor performant Snapdragon 680, difuzoare stereo duale, o putere rapidă de încărcare şi un sistem cvadruplu de camere perfect pentru realizarea unor poze impecabile.

●       Google Pixel 6 Pro

Camera este atuul principal al noului Google Pixel 6 Pro, alături de software-ul performant. Google Pixel 6 Pro este dotat cu un sistem de operare android 12, senzori de înaltă precizie, un ecran AMOLED de 6,7 inch, o funcţie display HDR10+ 120Hz şi o memorie internă cu o capacitate de 128 GB. În spectrul foto-video, Google Pixel 6 Pro oferă o funcţie specială Pixel Shift, alături de o serie de funcţionalităţi cu adevărat surprinzătoare care transformă radical sesiunile foto.

Cu funcţii noi care stârnesc entuziasmul oricărui pasionat de tech, procesoare puternice şi camere performante care realizează poze incredibile chiar şi în cele mai vitrege condiţii, telefoanele android care au cucerit momentul te pot surprinde până la cele mai mici detalii, iar preţurile pot împăca fiecare buget.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.