Studiourile Marvel lansează filmul „Eternals / Eternii”, cel de-al 26-lea titlu din Universul cinematografic Marvel, care reprezinta o expansiune a acestuia, prin cei zece supereroi nemuritori care au protejat Pământul şi i-au modelat istoria şi civilizaţiile de la începutul timpului. Când creaturile monstruoase numite Devianţii, despre care se credea că sunt pierdute în istorie, revin în mod misterios, Eternii sunt obligaţi să se reunească pentru a apăra din nou omenirea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Este vorba despre un grup de nemuritori incredibili, dar prin călătoria lor ajungem să explorăm ce înseamnă să fii om şi istoria umanităţii pe această planetă” a spus  Chloe Zhao, regizorul filmului.

 „Filmul  are o dimensiune epică, cuprinzătoare, pe măsura multor generaţii, cu o echipă diversă de zece supereroi pe care suntem încântaţi să îi prezentăm lumii”, spune producătorul Kevin Feige. „Deşi continuă tradiţia Universului cinematografic Marvel, filmul deschide, de asemenea, un nou drum şi este un precursor al viitoarelor producţii Marvel”.

În noua peliculă joacă, printre alţii, Richard Madden, Angelina Jolie, Gemma Chan, Kit Harington, Salma Hayek. Filmul este produs de Kevin Feige şi Nate Moore şi regizat de Chloé Zhao, care a câştigat recent Oscarul pentru cel mai bun regizor pentru „Nomadland / Ţinutul nomazilor”. Louis D’Esposito, Victoria Alonso şi Kevin de la Noy sunt producătorii executivi. Scenariul este semnat de Chloé Zhao şi Chloé Zhao & Patrick Burleigh şi Ryan Firpo & Kaz Firpo.

Un nou regizor în Universul Marvel

De data aceasta, Studiourile Marvel au ales să lucreze cu Chloé Zhao, un regizor multipremiat, cunoscut pentru abordarea sa diferită şi inovatoare.

Nate Moore, producător al noului film, afirmă: „Chloé este un cineast rar, este abilă în a crea momente umane, reale, pe măsură ce elaborează şi livrează ficţiune. Am fost atât de încântaţi să o vedem lucrând cu actorii. Ea a surprins acele momente speciale care oferă filmelor Marvel emoţie şi credibilitate şi i-a permis fiecăruia dintre cei zece Eterni să aibă o voce şi o prezenţă distincte. În plus, nu se teme să recurgă la umor în momente neaşteptate. Viziunea şi pasiunea ei pentru proiect sunt de neegalat”.

Regizarea unui film Marvel, un proiect imens, a fost o provocare binevenită pentru Zhao, care a fost întotdeauna un fan al supereroilor. „Universul Marvel este plin de emoţie - o lume plină de personaje grozave şi aventuri epice”, spune ea. „E o lume creată de oameni cărora le plac cu adevărat poveştile şi au un respect imens pentru fanii lor. Am intrat în proces atât ca cineast, cât şi ca fan. Să facem împreună un film independent, dar şi să sărbătorim istoria Marvel, să extindem mitologia şi să modelăm viitorul, toate sunt o provocare mai mult decât interesantă”.

„Chloé Zhao a venit cu un pitch grozav”, spune Kevin Feige, „şi imediat am fost atraşi de viziunea ei. Pasiunea ei pentru proiect combinată cu stilul de regie şi abilitatea de a vedea imaginea de ansamblu au făcut-o alegerea perfectă pentru regie”.

Comentând alegerea Studiourilor Marvel, Angelina Jolie, care o joacă pe Thena, spune: „Chloé este o alegere extraordinară. Ştiam că va aduce ceva diferit. Filmul are o dimensiune imensă, mai ales în ceea ce priveşte efectele, dar şi conceperea lumii noi. Este imens prin faptul că avem zece personaje noi, cu tot ce înseamnă asta, adică personalităţile lor, mediile lor, istoriile şi tipul lor de luptă. Nu ştiam cum a reuşit să creeze un aşa echilibru în film. Acest film epic se simte foarte personal, foarte emoţional şi foarte uman. Cred că acesta este darul ei”.

Cine sunt eternii

Volumele de benzi desenate originale „Eternals” ale lui Jack Kirby, care au fost publicate pentru prima dată în 1976, au fost sursa de inspiraţie a filmului. Eternii sunt o rasă de extratereştri nemuritori de pe îndepărtata planetă Olympia care au sosit pe Pământ cu mii de ani în urmă pentru a proteja omenirea de o serie de prădători extratereştri - Devianţii. Eternii au fost alertaţi cu privire la ameninţarea Deviantă de către Celestiali, o rasă de constructori cosmici care au fost întâlniţi în „Guardians of the Galaxy”.

Misiunea Eternilor de a petrece mii de ani pe Pământ pentru a proteja umanitatea, civilizaţia şi planeta derivă din gândirea contemporană despre modul în care oamenii comunică între ei pe tot globul. Aşa cum spune Moore, „cred că este ceva cu care publicul va rezona pentru că începem să abordăm relaţia noastră cu acest pământ. Asta este o temă importantă, de explorat. Şi acţiunea va fi acolo. Dar tematic, acesta este genul de povestire pe care cred că o doreşte publicul, astea sunt lucrurile cu care ne confruntăm în fiecare zi”.

Eternii de pe Pământ sunt un grup divers şi puternic - o combinaţie de gânditori şi luptători, împărtăşind aceeaşi energie cosmică, care se traduce în puteri diferite pentru fiecare. Când lucrează împreună, aceste puteri se completează reciproc.

„Ceea ce îi face diferiţi de alte grupuri pe care le-am avut, inclusiv Răzbunătorii şi Gardienii Galaxy, este că îşi pot pune în comun energia şi pot crea ceva numit Uni-Mind”, explică Moore. „Uni-Mind este un concept care a fost împrumutat de la Jack Kirby şi care permite eternilor să amplifice puterea oricăruia dintre ei. Cu toate acestea, toţi trebuie să fie oarecum conectaţi pentru a face acest lucru. Deci ei nu pot fi în părţi opuse ale lumii şi dacă vor să creeze o Uni-Mind”.

Povestea se desfăşoară pe două perioade de timp. O parte în trecut când au funcţionat ca o echipă formidabilă şi o unitate familială apropiată. A doua poveste este în prezent, când grupul s-a fracturat şi s-a despărţit, mulţumit să trăiască printre oameni, practic ascunzându-se la vedere. Însă ameninţarea Devianţilor înseamnă că Eternii trebuie să-şi lase diferenţele deoparte şi să se regrupeze.

Moore mai spune: „Vrem ca publicul să descopere un colţ al universului Marvel pe care nu l-a mai văzut până acum. Vrem ca ei să descopere o nouă mitologie care stă la baza unui film SF, dar care are şi multă emoţie. Şi vrem să întâlnească zece eroi cu care, sperăm, să poată empatiza”.

Eternii, pe scurt

SERSI (Gemma Chan)

Sersi este o gânditoare, iar energia ei cosmică se manifestă ca transmutaţie a materiei. Ea este capabilă să manipuleze şi să schimbe un obiect în altul. Este de încredere, grijulie şi îşi foloseşte mintea şi puterile pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie.

IKARIS (Richard Madden)

Ikaris este un luptător, are o putere supremă şi o forţă incredibilă. Energia lui cosmică îi permite să zboare şi să arunce cu raze puternice din ochi. Îşi ia în serios responsabilităţile ca Etern şi este foarte hotărât. Este independent, cu o mentalitate clară şi îi place să deţină controlul.

AJAK (Salma Hayek)

Ajak este o gânditoare şi singura dintre Eterni care are olegătură directă cu Celestialii. Ea este simbolul matriarhatului şi conducătorul spiritual al Eternilor.

THENA (Angelina Jolie)

Thena este un Etern foarte puternic şi o luptătoare incredibilă. Alături de prietenul ei apropiat, Ghilgameş, este unul dintre cei mai puternici războinici ai grupului.

DRUIG (Barry Keoghan)

Druig este un gânditor, iar energia sa cosmică este puterea de a controla mintea. El îşi poate folosi puterea pentru a-şi influenţa semenii Eterni şi a folosit-o pentru a controla mintea oamenilor.

KINGO (Kumail Nanjiani)

Kingo este un luptător şi este capabil să creeze explozii puternice de energie cosmică din mâinile sale. Este entuziast şi încrezător şi are şi atitudine şi fler. Kingo îl admiră foarte mult pe Ikaris şi vrea să fie un erou important ca el.

PHASTOS (Brian Tyree Henry)

Phastos este un gânditor, iar energia sa cosmică îi oferă puterea de a ajuta la progresul omenirii. El este unul dintre cei mai deştepţi oameni din univers, fiind tehnopat şi maestru inventator. La fel ca Sersi, Phastos a format un ataşament faţă de oameni şi se bucură de compania lor.

GILGAMESH (Don Lee aka Ma Dong-Seok)

Ghilgameş este un luptător, fiind cel mai puternic Etern. El îşi poate folosi energia cosmică pentru a crea un exoschelet care îi amplifică puterea. Când nu este în luptă, Ghilgameş este amabil şi relaxat şi îi place să se bucure de viaţă.

MAKKARI (Lauren Ridloff)

Makkari este o luptătoare, iar energia ei cosmică o face cea mai rapidă femeie din univers. Ea face totul în viteză, de la alergare până la lectură. Aleargă mai repede decât viteza sunetului. În prezent, ea este dezamăgită şi un pic plictisită de viaţa de pe Pământ.

SPRITE (Lia McHugh)

Sprite este un luptător şi un povestitor. Ea are puterea de a crea iluzii din energia ei cosmică şi se poate face invizibilă pe sine şi pe ceilalţi. Are 7.000 de ani şi există în corpul unei fete de 12 ani, ceea ce este frustrant pentu că nu vrea să fie tratată ca un copil.

DANE WHITMAN (Kit Harington)

Dane Whitman lucrează la Muzeul de Istorie Naturală din Londra actuală şi are o legătură specială cu Sersi.

KARUN (Harish Patel)

Karun este valetul şi videograful lui Kingo. El a fost cel mai bun prieten al lui Kingo de zeci de ani şi legătura sa cu umanitatea. Îl ţine pe Kingo ancorat în realitate.

SINOPSIS:

Aceasta este saga celor cunoscuţi ca Eternals / Eternii, o rasă nemuritoare care a trăit cândva pe Pământ, modelându-i istoria şi civilizaţiile şi apărând planeta de răufăcători.

Noul film este produs de Kevin Feige şi Nate Moore şi regizat de Chloé Zhao. Louis D’Esposito, Victoria Alonso şi Kevin de la Noy sunt producătorii executivi. Scenariul este semnat de Chloé Zhao şi Chloé Zhao & Patrick Burleigh şi Ryan Firpo & Kaz Firpo.

„Eternals / Eternii” este distribuit în România de Forum Film şi are premiera la cinema  în data de 5 noiembrie 2021 în formatele IMAX 3D, Dolby Atmos, 4DX, 3D si 2D.

TRAILER:

https://www.youtube.com/watch?v=aJaULvznRTM

https://www.youtube.com/watch?v=3ug_a1znUNw

Despre Forum Film România

Forum Film România s-a înfiinţat în anul 2010 şi a preluat distribuţia în cinematografe, la nivel local, a peliculelor realizate de studiourile Disney, Disney Pixar, Marvel şi LucasFilm si de curand si pe cele produse de 20th Century si Searchlight Pictures. În afară de România, companiile Forum Film coordonează distribuţia peliculelor Disney şi în Bulgaria, Ungaria, şi Israel. În Israel, colaborarea Disney cu Forum Film a fost începută în urmă cu aproape 50 de ani. În ultimii ani, pe lângă Marvel, compania distribuie şi titluri ale studiourilor MGM, FilmNation, Relativity şi alţi independenţi.

Distribuitorul de filme este parte a grupului Cinema City International, activ pe diverse segmente ale pieţei cinematografice, inclusiv operarea de cinematografe şi distribuţia de filme.

Pentru mai multe detalii despre cele mai noi producţii distribuite de Forum Film România, accesaţi:

https://www.cineforum.ro

https://www.facebook.com/CineForum.ro/

https://www.instagram.com/cineforumromania/

https://www.youtube.com/user/CineforumRomania

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.