Compania de dans Jean-Claude Gallotta vine pentru prima dată în România, la cea de-a XXII-a ediţie a Întâlnirilor JTI. „My Ladies Rock”, în coregrafia lui Jean-Claude Gallotta va fi prezentat în premieră pentru publicul român la Bucureşti, pe 30 iunie, ora 20:00, la Teatrul Naţional Bucureşti, sala Ion Caramitru.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Spectacolul va fi prezentat şi în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), pe 2 iulie, ora 17:00 şi pe 3 iulie, ora 19:00 la sala Eugenio Barba din Sibiu.

Fiul unor emigranţi italieni, Jean-Claude Gallotta descoperă dansul la 22 de ani, după absolvirea Beaux-Arts din Grenoble. La finele anilor ’70, în New York, îl întâlneşte pe Merce Cunningham şi intră în universul dansului post-modern. Când se întoarce la Grenoble, înfiinţează împreună cu Mathilde Altaraz, Groupe Émile Dubois, care devine în 1984 unul dintre primele centre naţionale de coregrafie din Franţa. Inventează un dans jucăuş şi vibrant, cu o construcţie bogată, permiţând interpreţilor să-şi arate talentul prin improvizaţie şi virtuozitatea prin calitatea execuţiei.

Jean-Claude Gallotta a creat peste 80 de coregrafii, prezentate publicului iubitor de dans de pe toate continentele. De asemenea, o oferit unele dintre piesele sale principalelor balete naţionale din Franţa, precum Opéra de Paris, Opéra de Lyon şi Opéra de Bordeaux. Pe parcursul anilor, şi-a îmbogăţit repertoriul combinând dansul cu literatura, muzica sau filmul.

Compania Jean-Claude Gallotta este asociată a Maison de la Culture Grenoble şi, de asemenea, a început un parteneriat cu Théâtre du Rond Point din Paris.

„Pentru My Ladies Rock, am ales piesele pe care le ascultam când eram adolescent (...)”, spune coregraful într-un interviu pentru Quest-France. „Atunci când scriu, am impresia că fac o muncă de autor. Ca un omagiu pentru Merce Cunningham, muncesc în linişte: am melodiile în minte, dar îmi imaginez în primul rând coregrafia, dramaturgia dansului. Apoi, văd dacă muzica se potriveşte cu mişcarea. (...). Nu sunt împotriva muzicii, dar vreau să păstrez o anumită libertate faţă de muzică”, explică Jean-Claude Gallotta, potrivit aceleiaşi surse.

„Nu te plictiseşti nicio secundă”, scrie Web Theatre despre „My Ladies Rock”, iar pentru Le Figaro Magazine spectacolul este „inedit şi încântător”. Publik’ Art scrie despre un dans „exploziv, senzual şi poetic”, iar Sud Ouest despre „un spectacol eveniment, care trebuie descoperit”. Dansatorii sunt „în mod evident fericiţi să se mişte pe această muzică, eliberând o vitalitate care e în perfectă armonie cu interpreţii melodiilor. Trec scena prin foc şi sabie. (...) Un spectacol generos, care demonstrează cum inteligenţa şi amuzamentul pot merge mână în mână” (Ballet 2000).

Pentru spectacolul din Bucureşti, biletele se găsesc la Casa de bilete a Teatrului Naţional Bucureşti şi online în reţelele Eventim, Entertix şi MyStage.

Pentru spectacolele de la Sibiu, biletele se pot procura online în reţeua Entertix.

Inaugurate în anul 2000 de celebra companie de balet Bejart Ballet Lausanne, Întâlnirile JTI  au fost dedicate îndeosebi dansului, găzduind coregrafi şi trupe celebre, printre care Nacho Duato şi Compania Nacional De Danza, Joaquin Cortes, Alvin Ailey American Dance Theater, Tango Pasion, Les Ballets de Monte-Carlo, Sylvie Guillem şi Russell Maliphant, Gigi Căciuleanu şi Baletul Naţional din Chile, Alonzo King Lines Ballet, Vortice Dance Company, Maria Pagés şi Sidi Larbi Cherkaoui, Akram Khan Company, Mats Ek, Ana Laguna, Susanne Linke şi Dominique Mercy, în 2017 „Noism”, cea mai importantă companie de dans contemporan din Japonia, în 2018 compania de dans „Martha Graham”, iar în 2019 compania IT Dansa, din cadrul Institutului de Teatru din Barcelona. Întâlnirile JTI din 2020 şi 2021 au fost amânate din cauza pandemiei desfăşurându-se cu un decalaj de un an. Ultima ediţie i-a avut ca invitaţi pe Wynton Marsalis, cel mai mare trompetist contemporan şi Jazz at Lincoln Center Orchestra.

Întâlnirile JTI ediţia 2021, cu Jean-Claude Gallotta, sunt organizate ca de obicei de Fundaţia Art Production, beneficiind de consilierea artistică a Silviei Ghiaţă.

Fiţi alături de noi la cea de-a XXII-a ediţie a Întâlnirilor JTI!

Producător general: Fundaţia Art Production. 

Parteneri: Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), Teatrul Naţional Radu Stanca. Parteneri media: TVR, Radio Romania Cultural, RFI România, Blitz TV, AmosNews, Webcultura, Pro Contemporania, The Culture Club, Eventim, Entertix.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.