“Deoarece grafica de carte autohtonă pare să fie, pe nedrept, trecută cu vederea, consider că organizarea concursului „Coperta anului în România” devine un demers de nelipsit pe scena culturală actuală şi care, în speranţa că va continua, ar putea să contribuie la recunoaşterea acelor graficieni care, prin aportul lor esenţial, aproape că devin co-autori ai cărţilor pe care le „pun în formă”. - Sorana Greucean, Project Manager, Casa de Editură Max Blecher, membru în juriul pentru premiul special în cadrul concursului Coperta Anului în România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În perioada 15 septembrie - 15 octombrie, agenţia de fotografie stock Dreamstime, care găzduieşte şi cea mai mare comunitate din industrie la nivel global, a pus în scenă un concurs destinat graficii de carte din România, mai precis, un concurs adresat designerilor de copertă de carte - Coperta Anului în România. Au fost invitate să participe edituri, precum şi artişti freelanceri care deţin drepturile de comercializare ale cărţilor şi de publicare ale coperţilor. Regulamentul şi condiţiile de participare în concurs se regăsesc pe site-ul agenţiei aici, iar participarea a fost gratuită şi necondiţionată de folosirea fotografiilor stock. Parteneri ai concursului au fost Cărtureşti şi PressOne.

Dreamstime a oferit premii financiare în valoare de 7,500 de Euro câştigătorilor şi abonamente în valoare de 3.200 Euro tuturor participanţilor. Premiile s-au acordat pe baza voturilor unui juriu specializat şi ale celor care au cont pe platforma online a agenţiei.

Concursul s-a finalizat pe 27 octombrie, cu anunţarea câştigătorilor. În concurs au fost înscrise în total 150 de coperţi: 89 au fost de la edituri şi 61 de la designeri independenţi. După evaluarea echipei Dreamstime, în concurs au rămas 94 de coperţi.

Câştigătorii sunt:

Premiul special de 3000 de euro: Christine (Stephen King), Editura Nemira

Locul 1 - 2000 Euro: Prietenii lui Năsuc. Vol. 2: Copacul din casă (Cristina Elena Gheorghiu), Galaxia Copiilor

Locul 2 - 1500 Euro: Orizuru (Em Sava), Editura Siono

Locul 3 - 1000 Euro: Un dulău şi un arici la psihoterapie de cuplu (Laura Pănăzan), Editura Letras

Vedeţi câştigătorii şi coperţile participante aici:

Pornind de la dorinţa de a aduce o schimbare în bine la nivel social, economic şi cultural, începând cu anul 2010, Dreamstime se implică activ în proiecte locale şi internaţionale, iar “Coperta Anului” este o iniţiativă menită să deschidă conversaţii despre carte, copertă şi, nu în ultimul rând, lectură. Coperta rămâne, aşa cum spune şi Diana Laza, Editor-în-Chief la Ink Publishing House, “cartea de vizită” a unei cărţi şi deseori catalizatorul alegerii cărţii de către cititor. Pentru că imaginile sunt naratori vizuali într-o oarecare măsură, fiecare poveste merită vizualul perfect.

“Autorii nu ne trimit cărţi, ci manuscrise, iar rolul nostru ca editură este să prezentăm cititorilor o primă impresie care să transforme un manuscris într-o poveste. O imagine care să transforme cuvinte în sentimente. Exista multe tipuri de design de carte, tocmai de aceea am avut grijă să analizăm coperţile de anul acesta în funcţie de categoria din care făceau parte, dar şi de sentimentele transmise ca primă impresie. Decizia a fost una dificilă pentru că cei înscrişi au făcut o treabă minunată cu lucrările lor. Dar asta, până la urmă, ne face mândri că suntem parte din industria cărţii.”, explica Diana Laza.

Vorbind despre acest proiect-concurs, Şerban Enache, CEO Dreamstime spune: “Coperta Anului în România a fost un concurs curajos prin care am vrut să punctăm importanţa graficii de copertă de carte, cu precădere din România. Prin prisma industriei de imagini stock din care facem parte, am pus accentul pe partea vizuală, mai precis, pe designul de coperţi de carte, fără să uităm de scopul final al designului de copertă de Premiul special de 3000 de euro: Christine (Stephen King), Editura Nemira Locul 1 - 2000 Euro: Prietenii lui Năsuc. Vol. 2: Copacul din casă (Cristina Elena Gheorghiu), Galaxia Copiilor Locul 2 - 1500 Euro: Orizuru (Em Sava), Editura Siono Locul 3 - 1000 Euro: Un dulău şi un arici la psihoterapie de cuplu (Laura Pănăzan), Editura Letras carte. Am dorit să reiterăm faptul că grafica unei coperţi este esenţială, este primul pas pentru a-l face pe un potenţial cititor să o deschidă, să o cumpere şi să o citească. Totodată, pentru cărţile cu distribuţie internaţională există diferenţe semnificative între pieţele geografice sau momentul lansării, aşa cum se vede chiar pentru câştigătorul marelui premiu. Ne-am propus să evidenţiem aspecte multiple, importanţa design-ului, legătură dintre carte şi copertă, modul în care imaginea ilustrează povestea, dar, mai ales, am vrut să arătam ce graficieni de carte talentaţi sunt în România. A fost o onoare pentru noi să vizualizăm coperţi incredibil de frumoase şi atât de diverse, fie că au avut un design creat de la zero, sau pornind de la imagini din alte surse. Am fost, de asemenea, plăcut surprinşi de numărul mare de înscrieri de la atât de multe edituri din România.”

Premiul special de 3,000 euro a fost ales de un juriu specializat selectat de Dreamstime. Componenţa juriului a fost formată din reprezentanţi ai unor prestigioase edituri precum Polirom, Grupul Editorial Humanitas, Curtea Veche, Grupul All, Nemira, Hamangiu, Herald, Crux Publishing, ASCR, Adlittera, Casa de pariuri literare, Max Blecher, Nomina, Frontiera, Creator. Au fost invitate să jurizeze şi instituţii specializate: Local Design Circle, THE INSTITUTE, Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca/ UAD.

„În spatele unei coperţi reuşite stă un proces creativ complicat de rezumare a unui univers printr-o imagine, care să trezească o emoţie. E un proces care ar trebui apreciat şi susţinut, astfel încât să devină o practică obişnuită în edituri. Nevoia de evenimente care să recunoască valoarea unei coperţi bune este încă neadresată suficient în plan local, aşa că apariţia competiţiei „Coperta Anului în România” mi se pare valoroasă pentru că oferă un nou context în care calitatea proiectelor de grafic design şi ilustraţie să fie recunoscută de un public larg. Sper să devină un concurs anual relevant pentru comunitatea de designeri şi ilustratori români, ale căror coperţi merită văzute şi aplaudate mai des.” - Raluca Mirel, Project Manager, THE INSTITUTE

“Felicit echipa Dreamstime pentru iniţiativa inspirată şi curajul de a organiza acest concurs, care pune împreună fragmente din munca editurilor importante din România şi care reprezintă o mostră a calităţii copertei de carte.” - Radu Răileanu, Art Director, Editura Polirom

Angela Rotaru, Director artistic, Editura Humanitas: "​M-am bucurat să văd că designul de carte din România a evoluat în ultimii ani. Sper că acest concurs să le dea un imbold designerilor şi graficienilor de carte să evolueze, să fie mai creativi, să ofere publicului cititor nişte rigori şi repere estetice."

Dora Marian, Senior Art, Curtea Veche: “Copertele înscrise în ediţia de anul acesta au arătat, prin diversitatea lor, frumuseţea şi dificultatea designului de copertă. O parte din ele au reuşit să vină cu un design atrăgător, corect din punct de vedere grafic şi potrivit subiectului şi domeniului cărţii, în timp ce altele au îndeplinit doar criteriul comercial, nu şi pe cele ale compoziţiei, culorilor şi fonturilor folosite. Designul de copertă este un domeniu foarte interesant şi plin de provocări. Trebuie să cunoşti regulile de compoziţie şi typography, să poţi alege ilustraţii, fotografii şi fonturi care să se alinieze unui concept, să fie reprezentative pentru subiectul carţii şi toate relaţionate pe un layout de o dimensiune mică.”

Dreamstime mulţumeşte partenerilor, participanţilor, membrilor juriului şi comunităţii pentru participare şi implicare în acest proiect minunat şi speră că acest concurs va fi un imbold atât pentru instituţii şi organizaţii abilitate să organizeze evenimente similare, cât şi pentru graficieni şi edituri să continue să creeze coperţi deosebite.

viewscnt

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.