Digi Communications N.V., una dintre principalele companii europene de telecomunicaţii, listată la Bursa de Valori Bucureşti, raportează pentru primul trimestru din 2025 venituri consolidate de 532 milioane euro, în creştere cu 19% faţă de T1 2024. EBITDA ajustată pentru T1 2025 a fost de 171 milioane euro (+4,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent), iar EBITDA ajustată excluzând impactul IFRS 16 a atins 140,4 milioane de euro (+0,4% faţă de T1 2024). Acest început de an reflectă o creştere puternică pe pieţele strategice cheie.
Serghei Bulgac, CEO al Digi Communications, a declarat: „Ne bucură creşterea continuă înregistrată pe toate pieţele în care suntem prezenţi, atât în cele tradiţionale, precum România şi Spania, cât şi în cele noi, Portugalia şi Belgia. Acest prim trimestru aduce cea mai mare creştere organică în ceea ce priveşte RGUs, depăşind 1 milion de utilizatori pentru întregul Grup. În Spania, am depăşit câteva praguri importante în primul trimestru al anului 2025: 6 milioane de utilizatori de servicii de telefonie mobilă, 2 milioane de abonaţi la internet fix şi peste 9 milioane de utilizatori în total. Totodată, noile noastre pieţe înregistrează deja evoluţii promiţătoare, iar noi rămânem dedicaţi creării de valoare pe termen lung în acestea. În urma rezultatelor istorice obţinute în 2024, susţinerea puternică din partea investitorilor ne întăreşte încrederea în strategia şi capacitatea noastră de execuţie. Pe măsură ce ne continuăm extinderea şi consolidarea prezenţei la nivel european, considerăm la fel de important să oferim randamente atractive acţionarilor noştri. Prin urmare, în concordanţă cu angajamentul asumat de a creşte anual dividendul de la momentul listării, suntem încântaţi să propunem un dividend brut de 1,35 lei pe acţiune pentru exerciţiul financiar 2024.”
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
În T1 2025, Digi a continuat să înregistreze creşteri pe întreg portofoliul de servicii, la aproape 29 milioane de acorduri generatoare de venit (RGU) în România, Spania, Italia şi Portugalia. Aceasta înseamnă o creştere de 17% faţă de T1 2024 pe o bază absolută.
Segmentul de servicii mobile se evidenţiază prin generarea celui mai mare număr de RGU în cadrul portofoliului Grupului, reprezentând 47% din totalul RGU-urilor pe cele patru pieţe. Continuând tendinţa din trimestrele precedente, în T1 2025 segmentul de telefonie mobilă a ajuns la 13,5 milioane de RGU, în creştere cu 18%, acoperind clienţi din România, Spania, Italia şi Portugalia.
În România, segmentul de servicii de telefonie mobilă a ajuns la 6,8 milioane de RGU, în creştere cu 13% comparativ cu T1 2024. Serviciile de internet fix (broadband) au înregistrat o majorare de 7% în T1 2025, faţă de T1 2024, ajungând la 5 milioane RGU, în timp ce segmentul Pay-TV (cablu şi satelit) a crescut cu 3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la 5,9 milioane RGU. Împreună cu serviciile de telefonie fixă, numărul total de RGU pe piaţa din România a atins 18,5 milioane în T1 2025, în creştere cu 7% faţă de T1 2024.
În Spania, operaţiunile au continuat performanţa puternică în T1 2025, cu o creştere de 29% a numărului de utilizatori de servicii fixe, internet şi telefonie mobilă faţă de T1 2024, ajungând la 9 milioane RGU. Utilizatorii de telefonie mobilă au crescut cu 25%, până la 6,2 milioane RGU, iar numărul clienţilor de internet fix (broadband) a avansat cu 39%, ajungând la 2,1 milioane.
În Italia, utilizatorii de telefonie mobilă au crescut cu 15% faţă de anul anterior, până la 501 mii RGU, la finalul T1 2025.
În Portugalia, Digi Communications şi-a lansat operaţiunile comerciale pe 4 noiembrie 2024, oferind o gamă completă de servicii de telecomunicaţii, inclusiv internet prin fibră optică, servicii de voce şi date mobile (2G/4G/5G), televiziune şi telefonie fixă. La finalul T1 2025, operaţiunile din Portugalia au totalizat 755 de mii RGU, dintre care 389 de mii în segmentul mobil şi 137 de mii de utilizatori de internet fix.
Indicatori comerciali în funcţie de ţară (RGU, mii) | T1 25 | T1 24 | Variaţie (%) |
România | 18.498 | 17.266 | 7,1% |
Servicii de telefonie mobilă | 6.787 | 6.023 | 12,7% |
Televiziune cu plată | 5.910 | 5.718 | 3,4% |
Servicii de internet fix | 4.962 | 4.646 | 6,8% |
Servicii de telefonie fixă | 839 | 879 | -4,6% |
Spania | 9.075 | 7.027 | 29,1% |
Servicii de telefonie mobilă | 6.237 | 5.006 | 24,6% |
Servicii de internet fix | 2.115 | 1.525 | 38,7% |
Servicii de telefonie fixă | 676 | 496 | 36,3% |
Televiziune cu plată | 47 | - | - |
Italia | 501 | 435 | 15,2% |
Servicii de telefonie mobilă | 501 | 435 | 15,2% |
Portugalia | 755 | - | - |
Servicii de telefonie mobilă | 389 | - | - |
Servicii de internet fix | 137 | - | - |
Televiziune cu plată | 125 | - | - |
Servicii de telefonie fixă | 104 | - | - |
TOTAL | 28.829 | 24.728 | 16,6% |
Raportul financiar al Digi Communications la 31 martie 2025 este disponibil aici.
Despre Digi Communications NV
Digi Communications N.V. este compania mamă a operatorului de telecomunicaţii Digi Romania, liderul pieţei de televiziune cu plată şi servicii convergente de bandă largă din România, cu operaţiuni în Spania, Italia, Portugalia şi Belgia. Înfiinţată în urmă cu 30 de ani, compania operează în România şi Spania o reţea extinsă şi avansată de fibră optică. DIGI aduce pe piaţă cele mai accesibile servicii de comunicaţii electronice, atât în domeniul comunicaţiilor fixe, cât şi în cel al comunicaţiilor mobile. De-a lungul timpului, acest avantaj competitiv a devenit un beneficiu pentru milioane de clienţi, care au obţinut acces mai rapid şi mai accesibil la servicii de înaltă calitate.
Digi Communications NV este o companie publică listată pe Piaţa Principală a Bursei de Valori Bucureşti

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.