O delegaţie a Plenului Curţii de Conturi, formată din preşedintele Mihai Busuioc şi consilierii de conturi Ion Călin, Aurel Dumitru şi Sorin Lazăr, a participat la Reuniunea Post-Congres EUROSAI, desfăşurată la Praga (Republica Cehă), în perioada 22-24 mai 2022.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Scopul principal al reuniunii a vizat facilitarea schimbului de opinii cu privire la cele mai inovatoare abordări şi soluţii practice utilizate de instituţiile supreme de audit (SAI), fie că este vorba despre metodologie, raport de audit, abordare, design, metodă de prelucrare a datelor sau recomandări cu impact în configurarea politicilor publice şi a îmbunătăţirii calităţii vieţii cetăţenilor.

În cadrul lucrărilor, reprezentanţii Curţii de Conturi au contribuit la dezbaterile purtate asupra temelor propuse în atelierele de lucru şi la târgul de proiecte ce a succedat acestora.

Atelierul privind Vizualizarea şi Publicarea Rezultatelor Activităţii de Audit, la care a participat preşedintele Mihai Busuioc, a abordat diversificarea modalităţilor de reflectare a produselor de audit într-un format cât mai simplu şi mai clar, folosind elemente grafice în alcătuirea unei naraţiuni vizuale. În atelierul privind Obiectivele de Dezvoltare Durabilă de Mediu, al cărui obiectiv principal a fost introducerea abordărilor de audit în zona componentelor particulare de mediu, cu accent pe problemele de sustenabilitate, preşedintele Curţii a avut prilejul unui schimb de informaţii menit să faciliteze cooperarea între SAI-uri.

”Întâlnirile şi workshop-urile post-congres EUROSAI reprezintă o oportunitate pentru un schimb de experienţă util cu celelalte instituţii supreme de audit. Temele alese pentru seminarii ne facilitează răspunsuri pentru problemele emergente cu care se confruntă fiecare organizaţie în parte la nivel european. Pentru Curtea de Conturi a României, colaborarea cu celelalte SAI-uri este esenţială în procesul de modernizare pe care îl parcurgem”, a declarat preşedintele Mihai Busuioc.

Consilierii de conturi Ion Călin şi Aurel Dumitru au luat parte la dezbaterile din cadrul atelierelor de Audit Fiscal şi BIEP – Proiectul de Evaluare Comparativă a Schimbului de Informaţii. În acelaşi timp, SAI România a fost reprezentată în atelierele Rolul SAI-urilor în Lupta Împotriva Corupţiei şi Follow-up-ul Implementării Recomandărilor de Audit de consilierul de conturi Sorin Lazăr.

În a doua parte a vizitei, preşedinţii SAI-urilor au participat la întâlnirea cu preşedintele Republicii Cehe, domnul Miloš Zeman, la Castelul din Praga.

viewscnt

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.