Joi, 28 septembrie 2017, deputaţii PMP Eugen Tomac, preşedinte al grupului parlamentar al Partidului Mişcarea Populara, şi Constantin Codreanu, preşedinte al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, au transmis o scrisoare Înaltului Comisar pentru Minorităţi Naţionale al OSCE prin care îi solicită intervenţia în privinţa rezolvării inechităţilor create de Ucraina prin adoptarea noii Legi a învăţământului, lege care conţine prevederi ce diminuează dreptul la învăţământ în limba maternă pentru persoanele aparţinând minorităţilor naţionale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În scrisoare se precizează: “Ne adresăm dumneavoastră pentru a vă solicita respectuos intervenţia în privinţa rezolvării inechităţilor create de adoptarea noii Legi a învăţământului din Ucraina, lege care conţine, în articolul său 7, prevederi ce diminuează dreptul la învăţământ în limba maternă pentru persoanele aparţinând minorităţilor naţionale.

Demersul nostru vizează nevoia de respectare a drepturilor unei comunităţi autohtone de peste 400.000 de români care trăiesc în Ucraina şi care se văd astfel privaţi de dreptul fundamental de a învăţa în continuare în limba lor maternă. Noua lege prevede în mod explicit dreptul la învăţământ în limba maternă doar pentru nivelurile preşcolar şi primar (clasele I-IV). Comparativ, vechea lege prevedea acest drept pentru toate nivelurile învăţământului preuniversitar. Autorităţile ucrainene nu au consultat, în momentul adoptării noii Legi a educaţiei, minoritatea naţională românească tradiţională şi nici alte minorităţi naţionale din Ucraina vizate direct de noile reglementări.

Prin adoptarea noii Legi a învăţământului, Ucraina a decis să încalce unilateral Tratatul cu privire la relaţiile de bună vecinătate şi cooperare dintre România şi Ucraina, semnat la Constanţa la 2 iunie 1997, mai precis articolul 13, al. (5) al acestui tratat, care prevede: „Părţile contractante vor crea, pentru persoanele aparţinând comunităţii române din Ucraina şi pentru cele aparţinând minorităţii ucrainene din România, aceleaşi condiţii pentru studierea limbii lor materne. Părţile contractante reafirmă că persoanele sus-menţionate au dreptul să fie instruite în limba lor maternă, într-un număr necesar de şcoli şi instituţii de stat pentru învăţământ şi specializare, situate ţinând seama de răspândirea geografică a minorităţilor respective. Ele au, de asemenea, dreptul de a folosi limba lor maternă în raporturile cu autorităţile publice, în conformitate cu legislaţia naţională şi cu angajamentele internaţionale ale părţilor contractante.”

Vă adresăm respectuos rugămintea de a interveni pentru corectarea noii Legi a învăţământului care încalcă flagrant prevederile Cartei Europene a Limbilor Minoritare şi Regionale ale cărei principale obiective constau în oferirea de protecţie pentru limbile regionale şi ale minorităţilor naţionale tradiţionale şi în promovarea dreptului lor de a-şi instrui copiii în limba maternă şi de a-şi utiliza propriile limbi în sfera publică şi privată.

În opinia noastră, învăţământul public pentru minorităţile tradiţionale trebuie să se desfăşoare în limbile acestor minorităţi, cu alocarea unui număr suficient de ore pentru studiul limbii oficiale a statului. Învăţământul în limba maternă a minorităţilor tradiţionale trebuie să privească toate nivelurile învăţământului public, de la grădiniţă la universitate. Învăţământul tradiţional în limbile minorităţilor tradiţionale din Ucraina vizează dreptul lingvistic major al acestor minorităţi şi totodată constituie o premisă primordială pentru menţinerea diversităţii lingvistice şi culturale din Ucraina. O limbă tradiţională în care statul nu-ţi mai oferă posibilitatea să studiezi şi să te formezi va sfârşi întotdeauna prin a dispărea irecuperabil. Beneficiile învăţământului de toate gradele în limbile materne ale minorităţilor naţionale tradiţionale sunt indiscutabile şi ar trebui luate în calcul de statul ucrainean.

Educaţia în limbile minorităţilor tradiţionale în şcolile publice de toate gradele din Ucraina constituie vectorul cel mai important al reproducţiei culturale, al socializării şi formării identităţii naţionale şi, astfel, reprezintă un mijloc de neînlocuit pentru conservarea şi protejarea acestei identităţi. Învăţământul în limbile minorităţilor naţionale tradiţionale este vital pentru protecţia drepturilor acestor minorităţi, care trebuie să aibă acces la toate nivelurile educaţiei publice în limba maternă, cu asigurarea studiului adecvat şi suficient al limbii oficiale ucrainene.

Noua Lege a educaţiei din Ucraina contravine Convenţiei cadru pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale, instrument care vorbeşte de non-discriminare, promovarea egalităţii, promovarea condiţiilor necesare pentru păstrarea şi dezvoltarea culturii, religiei, limbii şi tradiţiilor, libertatea de asociere, exprimare, libertatea de gândire, a conştiinţei şi a religiei, utilizarea limbii materne în spaţiul public şi privat, oral şi în scris, precum şi în relaţiile cu autorităţile, educaţie în limba minorităţii, libertatea de a crea instituţii educaţionale, participare la viaţa economică, culturală şi socială, participare la viaţa publică, interzicerea asimilării forţate.

Nu în ultimul rând, dorim să vă semnalăm faptul că minoritatea română tradiţională din Ucraina este artificial divizată între români (etnonimul propriu), moldoveni (infranim românesc) şi volohi (exonim slav atribuit românilor), lucru care reflectă perpetuarea politicii de fragmentare în scopul unei mai uşoare asimilări, politică moştenită de Ucraina de la defuncta URSS. Vom observa în context că în ultimii 93 de ani Ucraina a trecut la limba ucraineană de predare 205 şcoli cu predarea în limba română din 282 câte au existat istoric în cuprinsul acesteia. Toate aceste şcoli au fost înfiinţate cu mult înainte de proclamarea statului ucrainean independent, unele având tradiţie multiseculară de funcţionare.

Considerăm că implicarea Înaltului Comisar pentru Minorităţi Naţionale al OSCE în procesul de mediere în ceea ce priveşte aspectele controversate, antidemocratice şi antiminoritare cuprinse în articolul 7 al Legii educaţiei din Ucraina, cu privire la definirea învăţământului în limbile minoritare, este absolut necesară şi contăm, împreună cu cei peste 400.000 de români autohtoni din Ucraina, pe sprijinul competent şi eficient al Excelenţei Voastre, astfel încât drepturile individuale ale omului şi cele exercitate împreună de membrii minorităţilor naţionale tradiţionale din Ucraina să fie garantate şi asigurate efectiv, cel puţin la nivelul din perioada anterioară, sovietică, când politicile asimilaţioniste au cunoscut forme mai blânde decât cele actuale. Vă rugăm, Excelenţă, să primiţi dovada profundei noastre consideraţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.