Europa este un continent pe cât de compact, pe atât de variat şi multicultural, astfel, este imposibil să te plictiseşti indiferent ce colţ al acesteia ai vizita. Cu toate acestea, la fel cum nuanţele culturale sunt atât de diversificate, preţurile regăsite în ţările europene sunt cel puţin la fel de variate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Un euro, cu toate că este o sumă modică, nu este lipsită de valoare. Fie aceasta măcar simbolică, moneda specifică uniunii dintre cele 28 de state membre europene, îţi poate aduce o serie de lucruri care surprind într-o singură senzaţie ceea ce străzile ţărilor de mai jos pot induce oricărui trecător.

În ceea ce priveşte partea ta de reponsabilităţi, trebuie doar să mergi la o agenţie de turism în Cluj unde vei putea obţine nişte oferte spre locaţiile care îţi vor merita acel un euro.

1. Bulgaria - Banitsa

Vecinul nostru se clasează destul de bine pe această listă a experimentării unei întregi culturi printr-un simbol al trecătorului. Banitsa, reprezintă foarte bine cam ceea ce poţi găsi în majoritatea Europei de Est, lucruri bune şi ieftine

2.  Letonia - Cidru produs local

Cidrul este băutura care s-a bucurat cel mai mult de un flux de popularitate foarte mare în ultimii ani. Cidrul natural baltic la un preţ atât de bun cu siguranţă este o gustare care merită încercată chiar şi dacă nu eşti un împătimit al acestuia.

3. Finlanda - Un acces la toaletele publice

Nu toate ţările se pot lăuda cu preparate bune şi ieftine. Din păcate Finlanda nu prea îţi aduce nimic unde acest bănuţ se poate încadra. Totuşi poate că există şi lucruri notabile pentru suma de un euro, dar totuşi un astfel de  serviciu este ceva indispensabil.

4. Grecia - Un pahar de Retsina

Încă din antichitate, păstrarea vinului în amphore date cu răşină oferea vinului celebrul gust specific pe care azi îl întâlnim la greci sub numele de Retsina.  Cine ar fi crezut că un pahar dintr-unul din cele mai bune vinuri naţionale ale greciei poate fi găsit la doar la un euro?

5. Italia - O ceaşcă de Espresso

Italia şi cafeaua de bun gust, ce altceva mai bun puteai să ceri pe străzile Italiei fără să recurgi la o sumă puţin mai mare. Astfel, acest lucru este un „must try”

6. Germania - Un covrig Pretzel

Covrigul pe care toată lumea îl cumpără de la colţul străzii în timp ce se grăbeşte. Acesta este o delicatesă scurtă şi săţioasă pentru orice persoană care se află la drum. După cum şi numele sugerează, germanii sunt cei care au inventat şi încă perfecţionează acest produs, la un preţ… simbolic.

7. Franţa - La baguette

Imposibil să nu fie inclusă într-o astfel de listă. La baguette reprezintă unul dintre simbolurile naţionale ale Franţei care este atât de cunoscut şi bun pe cât este de accesibil.

8. Norvegia - Nimic!

Absolut nimic în Norvegia nu-ţi va putea asigura ceva de un euro. Standardele Norvegiene de viaţă sunt la fel de înalte precum preţurile lor.

9. Spania - Tapa

Mâncarea de stradă Spaniolă este o bucătărie în sine. Tapa este doar una dintre posibilităţi, aşa că dacă vrei să faci turul culinar al Spaniei cu un euro să ştii că este posibil!

10. Polonia - Bilete de autobuz dintr-un oraş spre altul!

Asta da surpriză pentru cei cărora le place să călătorească. Posibilitatea de a vedea Polonia prin geamul unui autobuz este ceva demn de un Bucketlist.

Destul de probabil ca Norvegia să se încadreze la realitatea pe care oamenii o văd atunci când se gândesc la ce poţi cumpăra în Europa de astăzi cu un Euro. Totuşi acest lucru se pare că nu este adevărat, exemplele de mai sus ilustrând doar câteva dintre posibilităţile pe care un euro ţi le oferă ca turist. Practic majoritatea exemplelor pot fi rezumate printr-o singură sintagmă: puţin dar bun.

 
viewscnt

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.