Bucureşti, 3 octombrie 2019 – Cu ocazia evenimentului „Ziua Afacerii Tale”, METRO prezintă rezultatele unui studiu care reflectă starea afacerilor independente, pentru a treia oară consecutiv, din 2017. Studiul relevă o imagine pozitivă inclusiv în România: majoritatea antreprenorilor intervievaţi (89%) ar înfiinţa din nou o companie. Studiul arată şi cât de importantă este prezenţa în online pentru succesul unei afaceri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Realizată în rândul a 10.000 de oameni, cercetarea relevă perspectiva consumatorilor şi a antreprenorilor în raport cu afacerile independente (incluzând hoteluri, restaurante, cafenele şi bistrouri), în contextul campaniei „Ziua Afacerii Tale”. Campania organizată pe 8 octombrie, îşi propune să pună în lumină diversitatea businessurilor independente şi oferă ocazia antreprenorilor, pentru al patrulea an consecutiv, să îşi prezinte ofertele şi servicii speciale.

Chiar dacă întâmpină dificultăţi, antreprenorii sunt mulţumiţi că au o afacere proprie.

89% dintre antreprenorii spun, conform studiului, că dacă ar fi să o ia de la capăt, şi-ar deschide din nou afacerea proprie, chiar dacă întâmpină dificultăţi cum ar fi: instabilitatea în ceea ce priveşte veniturile (39%), eforturile depuse pentru a găsi noi oportunităţi de business (31%) şi taxele mari (45%).

O altă mare provocare cu care se confruntă este lipsa personalului calificat. Peste jumătate dintre antreprenorii români chestionaţi au confirmat că este foarte greu pentru ei să găsească angajaţii potriviţi, iar 87% dintre aceştia consideră necesare investiţiile în pregătirea personalului necalificat.

Experţii recomandă celor care doresc să înfiinţeze o afacere să se informeze temeinic înainte de a începe: „În special în primii doi ani de la deschiderea unei afaceri, este importantă setarea unei strategii pe termen lung, potrivită pentru afacerea lor, care să le asigure resursele necesare. În tot acest timp, antreprenorii trebuie să privească analitic şi strategic fondurile de care dispun şi să menţină rata optimă de consum a resurselor financiare, umane şi tehnologice.” a spus  Prof. Dr. Christoph Hienerth, Şef al catedrei de Antreprenoriat şi Dezvoltarea Afacerilor, Şcoala de Management Otto Beisheim, din Vallendar, Germania.

Prezenţa online, crucială pentru afacerile independente.

Consumatorii, aşa cum arată studiul METRO, sunt atenţi inclusiv la recenziile pe care le primeşte, spre exemplu, un restaurant. Astfel, mai mult de jumătate dintre românii chestionaţi (69%) nu ar merge într-un restaurant cu recenzii negative. 32% dintre ei ar evita un local care nu are un site pe care să poată consulta meniul, iar pentru un procent similar este important ca restaurantul să aibă opţiunea de a face rezervări online.

Peste 80% dintre antreprenori sunt conştienţi de nevoia utilizării instrumentelor digitale pentru eficientizarea proceselor lucru.

METRO pune la dispoziţie gratuit o structură modulară de site şi un instrument de rezervări

 

Pentru a creşte vizibilitatea afacerilor independente, METRO pune la dispoziţie propriile instrumente care să ajute businessurile să fie prezente în mediul online. Compania a pus la punct un website care poate fi personalizat printr-un sistem modular şi un software pentru rezervări care poate fi integrat în acest model de site, fără costuri. Cele două instrumente au fost gândite în aşa fel încât o afacere independentă să fie aproape de clienţii săi şi în mediul online şi, în acelaşi timp, să le permită clienţilor să afle mai multe detalii despre afacerea respectivă sau să facă o rezervare.

 

Consumatorii români apreciază individualitatea şi diversitatea

 

Dacă numărul afacerilor independente s-ar reduce, 58% dintre românii intervievaţi consideră că cel mai mult le-ar lipsi serviciile personalizate şi produsele unice pe care le pun la dispoziţie astfel de businessuri. Mai mult de jumătate dintre consumatori susţin că le-ar lipsi şi calitatea produselor şi serviciilor. 59% dintre români apreciază, de asemenea, şi susţinerea pe care afacerile independente o acordă producătorilor locali.

 

Despre „Ziua Afacerii Tale” şi studiul METRO

 

METRO a lansat „Ziua Afacerii Tale” în 2016 pentru a creşte vizibilitatea afacerilor independente. Campania va avea loc pentru al patrulea an consecutiv în mai mult de 25 de ţări.

 

„Ne bucurăm să continuăm şi anul acesta campania dedicată afacerilor independente. În România, compania noastră este un susţinător activ al antreprenorilor pentru că ştim cât de valoroase sunt businessurile locale, din punct de vedere economic, dar şi din perspectiva  impactului pe care îl au asupra vieţii consumatorului şi a comunităţii”, a declarat Roland Ruffing, Director General METRO Cash & Carry România.

 

În pragul evenimentului „Ziua Afacerii Tale”, pe site-ul campaniei au fost înscrise peste 600.000 de oferte de care clienţii se pot bucura în perioada următoare.

 

Antreprenorii îşi pot înscrie ofertele create cu ocazia Zilei Afacerii Tale accesând:

www.ziuaafaceriitale.ro

Rezultatele integrale ale studiului sunt disponibile aici:

www.metro.ro/studiu-ziuaafaceriitale2019

 

1Metodologie

 

Participanţi la nivel internaţional

10.000 de consumatori, dintre care 1.500 sunt antreprenori.

 

Participanţi în România

1.000 de consumatori, dintre care 150 sunt antreprenori.

 

Componenţa participanţilor

Consumatorii care constituie o selecţie reprezentativă a populaţiei ţării respective.

 

Companii independente, inclusiv din industria ospitalităţii, comerţ şi alte ramuri de activitate.

 

Ţări participante

Cehia, Franţa, Germania, India, Italia, Polonia, Portugalia, România, Rusia, Turcia.

Tip de sondaj

Sondaje online, reprezentative pentru fiecare ţară.

 

Compania de cercetare

 

APCO Insight, grupul de cercetare de opinie al APCO Worldwide.

 

Perioada de studiu

August 2019

 

 

METRO este liderul comerţului cu ridicata la scară mondială. Compania operează în 35 de ţări şi numără peste 150.000 de angajaţi la nivel mondial. În anul financiar 2016/2017, METRO a înregistrat vânzări de aprox. 37 miliarde €. Compania oferă soluţii personalizate pentru a satisface nevoile clienţilor săi atât la nivel regional, cât şi la nivel internaţional. Bazându-se pe forţa diviziilor sale de vânzări METRO/MAKRO Cash & Carry şi Real, precum şi pe serviciile de livrare şi iniţiativele de digitalizare, METRO stabileşte standarde pentru viitor: orientare către client, soluţii digitale şi modele sustenabile de afaceri. Informaţii suplimentare pe: www.metroag.de.

 

METRO Cash & Carry România a fost lansată oficial în România în luna octombrie a anului 1996, prin deschiderea primului centru de distribuţie, în Bucureşti. Distribuţia naţională a magazinelor METRO România este următoarea: 5 centre în Bucureşti, câte 2 centre în Braşov, Constanţa, Timişoara şi câte un centru în fiecare din următoarele oraşe: Cluj, Bacău, Iaşi, Craiova, Baia Mare, Piteşti, Galaţi, Ploieşti, Oradea, Sibiu, Suceava, Tg. Mureş, Arad, Deva, Satu Mare, Piatra Neamţ, Buzău, Târgovişte şi Turda. Informaţii suplimentare pe: www.metro.ro

 

 

viewscnt

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.