PatriotFest este un concurs de inovare în domeniul securităţii naţionale care pune oamenii în centrul tehnologiei. Inovatorii români îşi prezintă proiectele sub formă de prototipuri funcţionale în domenii importante pentru un viitor extrem de complex şi integrat tehnologic, un viitor în care ameninţările de securitate ne vizează pe fiecare dintre noi, individ sau organizaţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Experţii din comunitatea PatriotFest selectează şi premiază ideile cele mai interesante, funcţionale şi utile ale inovatorilor români din ţară şi din străinătate. Premianţii primesc suport pentru îmbunătăţirea proiectelor şi au acces la consultările instituţiilor organizatoare cu membrii comunităţii PatriotFest.

Intră pe patriotfest.ro, înscrie-ţi proiectul într-una dintre categoriile de concurs şi poţi beneficia de întâlniri directe cu experţi din domeniul securităţii naţionale pentru a primi recomandări cu privire la inovarea ta. Descrierea proiectelor înscrise în concurs vor putea fi actualizate oricând pe întreaga durată a perioadei disponibile pentru depunere.

Cuvintele cheie pentru primele 3 categorii de concurs sunt: Informaţie (Agilitatea Cunoaşterii), Individ (Optimizarea Performanţei Umane) şi Ameninţare (Siguranţa Pericolului). Dacă proiectul tău nu este uşor de încadrat într-una dintre aceste categorii, atunci înscrie-l la categoria „Creativitate pentru securitate”.

Vizita la ITA, o oportunitate de cunoaştere şi dialog

Organizatorii concursului PatriotFest, membrii Comunităţii PF, laureaţi ai ediţiilor precedente şi participanţi la ediţia de anul acesta au discutat pe 6 septembrie cu reprezentanţi ai Institutului pentru Tehnologii Avansate din cadrul Serviciului Român de Informaţii. A fost o nouă întâlnire a comunităţii PatriotFest cu reprezentanţii Institutului, iar discuţiile s-au axat pe detalii tehnice şi conceptuale, în prezentarea unora dintre inovaţiile prezentate la concurs, în ultimii ani, dar şi a activităţii neclasificate a ITA. Reprezentanţii instituţiei i-au îndemnat, de altfel, pe laureaţii şi participanţii la concursul din acest an să-şi dezvolte inovaţiile în continuare.

Radu Motişan, fondatorul uRadMonitor, o reţea globală de monitorizare a mediului şi laureat al PatriotFest 2018, a declarat la finalul întâlnirii că este la fel de entuziasmat ca la început de ideea unei competiţii naţionale care să evidenţieze „potenţialul nostru intelectual, creativitatea şi talentul”. „Mă bucur foarte mult să văd o iniţiativă autohtonă care-i aduce pe oameni aproape şi funcţionează ca şi exemplu pozitiv în societate. Concursul merge mult dincolo de o scenă, mult dincolo de câteva proiecte. Ne arată un drum înspre mai bine şi mai ales ne permite să fim mândri, să mergem cât mai departe” a mai adăugat Motişan.

Mai mulţi laureaţi au insistat asupra nevoii de inovare şi importanţei participării în acest concurs naţional. Sebastian Cochinescu, fondatorul Supply Blockchain, un start-up care a furnizat servicii de logistică securizată pentru exerciţiul NATO „Vigorous Warrior 19” în 2018, a lansat un apel pentru inventatorii şi inovatorii români care nu au ales, încă, să participe la concurs. „Este o oportunitate care nu ar trebui ratată,” a arătat Cochinescu.

Institutul pentru Tehnologii Avansate (ITA) din cadrul Serviciului Român de Informaţii dezvoltă produse sau sisteme speciale necesare îndeplinirii misiunilor de securitate naţională.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.