PMP condamnă declaraţiile ofensatoare ale directorului general al FGSZ, operatorul sistemului naţional de transport al gazelor din Ungaria, Kristof Terhes. Aflat în vizită în România, acesta şi-a permis să ne dea indicaţii „preţioase” despre ce ar trebui să facem cu propriile noastre resurse naturale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

PMP îi reaminteşte oficialului de la Budapesta, primit cu ospitalitate exemplară la Bucureşti, că România este un stat independent şi suveran, membru al UE şi NATO, care îşi creează singur politica energetică şi gestionează propriile resurse naturale, respectând acordurile cu Uniunea Europeană.

„Ungaria a depăşit demult linia roşie a diplomaţiei europene. Atitudinea Budapestei în relaţie cu România este departe de a putea fi considerată amicală. Numeroasele provocări, acţiuni şi declaraţii ofensatoare la adresa ţării noastre ne plasează, mai degrabă, în pragul unui conflict tacit”, a declarat preşedintele PMP, Eugen Tomac. 

Partidul Mişcarea Populară solicită Guvernului Dăncilă să ia atitudine la nivel diplomatic, sancţionând declaraţiile iresponsabile ale şefului FGSZ. În asemenea situaţii, MAE are obligaţia de a reacţiona imediat pentru a apăra interesele şi onoarea României. „România nu este un sat fără câini, unde fiecare vine şi îşi manifestă frustrările. Doar respectul şi bunul simţ ne pot aşeza la masa dialogului, ca parteneri egali, care pot avea interese comune. Comportamentul trufaş al Ungariei nu poate decât să-i aducă deservicii”, a subliniat Eugen Tomac.

Totodată, PMP solicită autorităţilor române să prezinte public strategia naţională de gestionare a exploatării resurselor naturale din Marea Neagră. Românii au dreptul să ştie ce se întâmplă cu bogăţiile naturale ale ţării lor şi modul în care le sunt apărate interesele. Aceste bunuri, parte a patrimoniului naţional, trebuie să reprezinte garanţia independenţei României şi un suport pentru o dezvoltare durabilă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.