Asociaţia Niciodată Singur - Prietenii Vârstnicilor lansează campania ,,Pandemia Singurătăţii” - o campanie de creştere a gradului de conştientizare cu privire la problemele cu care se confruntă vârstnicii singuri români dar şi de strângere de fonduri pentru aceştia. Scopul campaniei este de a determina publicul larg să înţeleagă starea de singurătate a seniorilor şi să se implice în a le oferi bătrâneţi demne şi liniştite.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În acest sens, Asociaţia Niciodată Singur - Prietenii Vârstnicilor lansează rezultatele unui studiu naţional, realizat de Kantar România, cu privire la indexul singurătăţii şi efectele acesteia printre seniorii români. Conform studiului, 1 din 4 vârstnici din mediul urban, adică peste 450.000 de vârstnici, se confruntă cu un grad ridicat de singurătate, iar 36% dintre respondenţi resimt un grad mediu de singurătate. 32% dintre seniori se simt marginalizaţi şi trăiesc într-o continuă izolare. Factori precum starea de sănătate precară sau pierderea partenerului de viaţă contribuie la restrângerea interacţiunilor sociale, astfel încât 28% dintre aceştia ajung să socializeze cu maximum 4 persoane într-o lună întreagă.

,,Bunicii noştri nu doar că sunt singuri, însă şi-ar dori să fie în continuare utili şi vizibili pentru societate, iar pentru acest lucru au nevoie de sprijinul nostru. Singurătatea duce la depresie şi la degradarea sănătăţii fizice, ceea ce aduce de multe ori o moarte prematură pentru seniori. Principala dificultate cu care ne confruntăm este de a ajunge la ei şi a depăşi barierele cu privire la recunoaşterea impactului singurătăţii în viaţa lor. Cei care ne-au dat atât de multe nu trebuie să sufere, fiind ignoraţi de societate. Misiunea Niciodată Singur este de a ajunge la toţi vârstnicii aflaţi în această situaţie şi de a le reda bucuria de a trăi’’ a declarat Cătălin Dinu, Director Executiv Niciodată Singur- Prietenii Vârstnicilor.

Conform rezultatelor din studiu, singurătatea apăsătoare le afectează vârstnicilor inclusiv starea de sănătate: astfel, 1 din 4 seniori declară că are o stare proastă de sănătate fizică şi mentală. Dintre persoanele cu un grad ridicat de singurătate, 39% au probleme fizice, de două ori mai mult decât media.

Sănătatea îi determină pe bătrâni să petreacă mai mult timp în interiorul casei: 64% dintre seniori petrec mare parte din timp realizând activităţi casnice, cum ar fi gătit sau curăţenie, ocupaţii folosite ca mecanisme în lupta cu singurătatea. Rutina lor arată astfel: 43% ies la plimbare exclusiv în jurul casei sau în parc, 33% se uită la televizor, iar doar 27% au activităţi în afara casei, grădinăresc sau au alte hobbyuri. Cei care se confruntă cu un grad ridicat de singurătate ies şi mai puţin din casă (18%).

Despre Asociaţia Niciodată Singur - Prietenii Vârstnicilor

Asociaţia Niciodată Singur-Prietenii Vârstnicilor este o organizaţie care are misiunea de a aduce demnitatea în vieţile vârstnicilor singuri, prin voluntariat şi implicare civică. Din 2015, Niciodată Singur şi-a asumat misiunea de „a fi împreună”- împreună în cauza singurătăţii vârstnicilor. 250 de vârstnici care locuiesc singuri şi peste 600 din căminele de bătrâni sunt sprijiniţi de peste 250 de voluntari. De 6 ani, Niciodată Singur oferă sprijin moral, practic şi material vârstnicilor singuri sau aflaţi în situaţii dificile de viaţă. Echipele de voluntari din Bucureşti, Brăila, Ploieşti, Piteşti, Constanţa, Iaşi, Cluj-Napoca, Braşov, Râmnicu Vâlcea şi Târgovişte le oferă toate cele necesare, dar şi sprijinul şi prietenia lor necondiţionate.

Pentru a contribui la misiunea asociaţiei, de a oferi sprijin vârstnicilor singuri, este necesar şi sprijinul material. Toţi cei care vor să le ofere bucurii seniorilor pot dona lunar 2 euro prin SMS la 8845 cu textul ,,ÎMPREUNĂ", sau o sumă recurentă pe site-ul https://niciodatasingur.ro/, fie printr-o sponsorizare deductibilă din impozitul pe venit/profit al companiei, prin facilitatea fiscală de 20%.

Studiul “Explorarea şi măsurarea singurătăţii la persoanele vârstnice din România” a fost realizat de Kantar România, la solicitarea Asociaţiei Niciodată Singur- Prietenii Vârstnicilor, în perioada 27 septembrie – 12 octombrie 2021. Acesta conţine o parte calitativă (interviuri în profunzime, cu persoane din segmentul reprezentativ de vârstă) şi una cantitativă (sondaj pe bază de interviuri telefonice în rândul vârstnicilor). Studiul a fost realizat pe un eşantion generat aleator, reprezentativ la nivel naţional. 

viewscnt

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.