Autorităţile speră ca, anul acesta, încă 7500 de autoturisme electrice şi hibrid să poată fi achiziţionate de cetăţeni prin eco-vouchere. Declaraţia a fost făcută de vicepreşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu Ion Vasile, la a 4-a ediţie a Marşului Maşinilor Eco, organizat în weekend de Asociaţia SMARTiCITY.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Evenimentul a promovat transportul nepoluant şi a susţinut mesajul: şi eu pot contribui la reducerea poluării! Punem mare preţ pe exemplul personal.

La eveniment au participat multe persoane publice, care nu s-au speriat de ploaie şi au dorit să testeze maşinile electrice.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Mihai Drăgan, purtător de cuvânt Ministerul Mediului: „Ministerul Mediului a fost alături de Marşul Maşinilor Electrice încă de la prima sa ediţie, pentru că noi susţinem evenimentele de acest gen, care încurajează electromobilitatea. Ministerul Mediului are în desfăşurare şi campania Vinerea Verde, care se desfăşoară în fiecare săptămână şi prin care noi încurajăm oamenii ca, măcar o zi pe săptămână, să îşi lase maşinile termice acasă şi să ia o variantă alternativă de transport.”

Ion Vasile, purtător de cuvânt Administraţia Fondului de Mediu: „Pentru anul acesta o să avem un buget de 600 de milioane de lei pentru Rabla Plus, iar pentru Rabla Clasic avem un buget de 700 de milioane de lei. Pentru Rabla Clasic şi Rabla plus, ca noutate, am prelungit valabilitatea eco-tichetului la 240 de zile, având în vedere criza semiconductorilor la nivel mondial. (...) Dacă anul trecut, pentru Rabla Clasic am finanţat în jur de 3400 de vouchere, anul acesta sperăm, datorită bugetului foarte mare, să avem undeva la un minim de 7500 de autoturisme electrice si hibrid finanţate.”

Istvan Lorinczi, Director Vânzări Speciale Renault Commercial Roumanie: „Renault încă de la începutul anului a făcut o declaraţie, conform căreia ne transformăm şi suntem în plină transformare spre o companie de tech, care să fie prin excelenţă companie de mobilitate şi energie verde reciclabilă. În acest sens, line-up-ul nostru de produse se va schimba total. Vom lansa nu mai puţin de 7 maşini full-electrice cu zero emisii şi tot ce înseamnă restul produselor Renault vor fi hibrid.”

Andrei Marcu, Electrical Engineer E.ON: „E.ON-ul are în momentul de faţă 80 de puncte de încărcare publice pentru clienţi şi dorim să ajungem la 300 în următorii 2-3 ani. Soluţia, chiar şi pentru administraţiile publice locale, se numeşte Dynamic Load Management. În momentul în care avem 5-10 maşini care se încarcă simultan într-o parcare, nu am nevoie de puterea maxima instalată a staţiilor, ci am nevoie de o putere de, să zicem 15%, pe care eu sa o împart maşinilor astfel încât ele să încarce. Sfatul meu e să încărcăm maşina la curent alternativ într-un timp mai lung, ca să nu punem presiune pe baterie.”

Silviu Ionescu, Dealer Operations Manager Ford România: „Range-ul maxim pe care îl are Mustang Mach-e este de 610 km, ceea ce înseamnă că putem acoperi absolut orice fel de distanţă în România.”

Ingrid Kressel Vinciguerra, ambasador al Estoniei în România: „Un lucru uimitor la maşinile electrice este cât de silenţioase sunt. Estonia este o ţară cunoscută tocmai pentru că foloseşte tot felul de soluţii inovative. În Talinn, de exemplu, avem deja maşini care se conduc singure pe străzi, iar acum, într-un al doilea oraş, Tartu, există un autobuz care merge foarte încet şi conduce oamenii prin oraş, la muzee. Aceste soluţii inovative pentru trafic sunt foarte importante.

Søren JENSEN,  ambasador al Danemarcei în România: „A fost foarte interesant să conducem câteva dintre aceste maşini electrice, adică acesta este viitorul, va trebui să ne uităm la surse mai durabile de energie. Altfel, vom fi nevoiţi să suportăm acest tip de vreme din ce în ce mai des, din cauza schimbărilor climatice. În Danemarca este un număr destul de mare de maşini electrice, creşte şi numărul celor hibrid. Însă maşinile nu sunt singura schimbare, încercăm să folosim şi vântul, dar şi energia solară.

La rândul lor, sportivii din lotul olimpic al României de la Tokyo 2020 au rămas impresionaţi de modelele electrice pe care le-au testat la eveniment.

Ciprian Tudosă, canotor, vicecampion olimpic Tokyo 2020: „E primă dată când încerc o maşină electrică şi cred că este un lucru foarte bun mai ales pentru mediul înconjurător. A fost o experienţă foarte frumoasă.”

David Popovici, înotător din echipa olimpică a României la JO Tokyo 2020: „E primă oară când mă urc pe o bicicletă electrică şi caut să îmi cumpăr una adaptată pentru oraş.”

Robert Glinţă, înotător din echipa olimpică a României la JO Tokyo 2020: „De mult timp caut să dobândesc experienţă în domeniul maşinilor electrice şi al mediului de transport complet electric. Am avut prilejul să conduc noul Ford Mustang, Mach. Viitorul este cu desăvârşire electric şi consider că toţi trebuie să ne însuşim acest simţ al responsabilităţii, în vederea grijii pe care trebuie să o purtăm mediului înconjurător.”

Pentru prima dată în Capitală, bucureştenii s-au putut plimba cu prototipul ATP Bus e-UpCity, primul autobuz electric făcut de o firmă din România.

Printre maşinile electrice prezente, amintim pe cele aduse de Grupul Renault Dacia Nissan: două modele Arkana, cel mai nou SUV Coupe marca Renault, Clio Hibrid, Captur full-electric (până la 50 km în oraş), Dacia Spring, Dacia Logan (cu emisii scăzute de CO2), dar şi Nissan Leaf. În premieră, Renault a prezentat la acest eveniment trotinete electrice – pentru mobilitatea „de ultima milă”.

La rândul său, Ford a încântat participanţii la eveniment cu modelele Explorer, Kuga PHEV, Kuga FHEV Mach E, Puma mHEV, iar Automobile Bavaria a adus modelul BMW iX3.

Evenimentul de sâmbătă a fost organizat tocmai pentru a convinge cât mai mulţi oameni să folosească un transport mai puţin poluant sau deloc poluant, astfel încât emisiile de CO2 din trafic să fie reduse.

Cu o seară înainte de marş, a avut loc o masa rotundă pe tema electromobilităţii, despre necesitatea găsirii unor soluţii pentru a creşte numărul staţiilor de încărcare pentru vehiculele electrice, dar şi despre problema locurilor de parcare din Bucureşti.

În condiţiile în care 30% din traficul unui oraş este cauzat de şoferii care caută un loc de parcare, în cadrul dezbaterii, s-a încercat identificarea de noi modalităţi prin care să poată fi folosit eficient spaţiul de parcare existent, dar şi căutarea unor soluţii pentru noi zone de smart parking.

Răzvan Mitu, consilier general: „Există în cadrul Primăriei Capitalei un studiu de fezabilitate în privinţa eco-mobilităţii. Dorinţa noastră este să extindem cu 300 de prize electrice, însă nu avem încă soluţia tehnică să o facem. (...) Este motivul pentru care trebuie sa stăm cu toţi la aceeaşi masă, Primăria Capitalei şi ceilalţi factori decidenţi, pentru a încerca să extindem reţeaua. Sunt convins că acesta este viitorul, sunt convins că fiecare dintre noi va beneficia de o maşină electrică în curând.

Raluca Haliţ, consilier local Sector 1: Sunt convinsă că putem să ajungem la 100% electric, dar trebuie să ne ajutăm şi de autonomia maşinilor. Va trebui să existe maşini cu o autonomie mai mare. Oraşul este al cetăţenilor şi ar trebui să creăm o mobilitate în ideea în care să avem mai multe spaţii pentru biciclete, să trecem la electric pe partea frumoasă.

Mircea Cirţ, preşedintele ATP Group: Digitalizarea nu mai are graniţe. Tehnologia nu poate fi ţinută într-un sertar într-o ţară. Globalizarea şi minţile luminate, indiferent că sunt într-o garsonieră sau undeva, la tineri care dezvoltă idei la trei noaptea, nu are de a face că este în România sau în India. Oriunde ar fi, nu mai poate fi limitată.

Larisa Bârsan, şefa serviciului de mobilitate Primăria sector 6: Pe partea de infrastructură este clar că nu suntem pregătiţi. Nu s-a investit în proiecte până în prezent. Noi vrem să demarăm un proiect pentru docurile de biciclete, iar pentru locurile de parcare, identificăm diferite zone în care putem să punem staţii de încărcare pentru proprietarii de maşini electrice. Vrem să venim în sprijinul lor.

Parteneri: Renault-Dacia-Nissan, E.ON, EV-Connect, DAHUA Technology, UP Romania, Ford Romania, Automobile Bavaria, BikExpert, ATP Bus e-UpCity,  EFdeN, Green Revolution, I’Velo, Hervis Sports, Asociatiei Energia Inteligenta, Magiun Topoloveni, Capital Estate, E-Bagaje.ro.

Parteneri media: Agerpres, caleaeuropeana.ro, news.ro, bugetul. ro, 0-100.ro, new money, We are electric, Eco rEVolution, Maşini electrice » ecomobile.ro

Evenimentele fac parte din campania SMARTiCITY si jumptosmart.ro

www.jumptosmart.ro/ office@jumptosmart.ro/ Contact presa: 0722 653 210

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.