Un zâmbet frumos şi sănătos atrage toate privirile. Însă, alinierea corespunzătoare a dinţilor nu este importantă doar pentru conferirea unui aspect plăcut, ci şi pentru o ocluzie (muşcătură) corectă. Astfel, îndreptarea dinţilor este utilă pentru îmbunătăţirea estetică a zâmbetului, dar şi pentru prevenirea afecţiunilor cauzate de o ocluzie incorectă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În continuare, sunt prezentate principalele aspecte pe care este important a le lua în considerare înainte de a opta pentru un aparat dentar. Citeşte şi descoperă în ce constă pregătirea înainte de montarea acestuia şi ce ai de făcut după finalizarea tratamentului.

Înainte de montarea aparatului dentar

Decizia montării unui aparat dentar este luată împreună cu medicul stomatolog. Alege un medic dentist in Cluj care să aibă experienţă şi mergi la un consult. În cadrul vizitei, medicul evaluează starea de sănătate a dinţilor tăi şi tratează eventualele afecţiuni existente. Aparatul dentar se poate monta doar după ce au fost tratate toate cariile, iar gingia este sănătoasă.

Pentru identificarea şi a celor mai mici carii, medicul poate recomanda efectuarea unei radiografii tip panoramică. Aceasta poate identifica chiar şi cariile de dimensiuni mici şi oferă informaţii utile despre anatomia cavităţii bucale. Alte proceduri care pot fi realizate înainte de montarea aparatului pot fi:

  • igienizarea profesională (detartraj);
  • extracţia molarilor de minte.

De asemenea, medicul stomatolog îţi va arăta cum să te periezi corect când porţi aparatul dentar, dar şi ce tip de periuţă de dinţi este cel mai potrivit pentru tine. În primele zile după montarea aparatului dentar, poţi observa apariţia unor mici leziuni la nivelul obrajilor şi al buzelor. Acestea se remit spontan, iar disconfortul poate fi ameliorat prin clătirea cavităţii bucale cu apă cu sare.

Alegerea aparatului dentar

Există mai multe tipuri de aparate dentare. Alegerea unuia dintre acestea se face în funcţie de particularităţile medicale ale fiecărui pacient. Poţi alege de la un aparat dentar metalic in Cluj, până la un aparat ortodontic invizibil. Comunică deschis cu medicul, ascultă recomandările acestuia şi adresează-i întrebările şi nelămuririle pe care le ai.

Durata tratamentului poate varia în funcţie de poziţia iniţială a dinţilor. Poţi afla perioada pentru care este indicat a purta aparatul dentar de la medicul stomatolog.

Tot în cadrul consultaţiei, vei afla o estimare de pret aparat dentar in Cluj. Costul unui tratament ortodontic poate varia în funcţie de:

  • tipul aparatului dentar;
  • materialele utilizate;
  • tratamentele necesare anterior montării aparatului dentar;
  • montarea aparatului dentar pe o arcadă sau pe ambele.

După finalizarea tratamentului ortodontic

Îndepărtarea aparatului dentar se efectuează când alinierea corectă a dinţilor s-a realizat corespunzător. După ce aparatul este scos, începe faza de retenţie. Aceasta presupune purtarea retainerului, care poate fi:

  • fix - se aplică pe partea posterioară a dinţilor;
  • mobil - este asemănător unei gutiere.

Rolul retainerului este de a fixa dinţii în noua poziţie. Faza de retenţie poate dura câţiva ani. În cazul retainerelor mobile, acestea sunt purtate doar noaptea.

Pentru menţinerea unui zâmbet frumos şi sănătos, chiar şi după finalizarea tratamentului, este important a merge constant la medicul stomatolog. Igienizarea profesională este indicată la un interval de 6 luni, pentru a preveni formarea tartrului şi a cariilor. Dacă îţi doreşti un zâmbet care să întoarcă privirile mergi la medicul stomatolog şi află care sunt cele mai potrivite metode pentru a te bucura de dinţi frumoşi. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.