Agenţia Naţională de Integritate a constatat faptul că CONSTANTINESCU MIHAI, Şef Serviciu Audit Public în cadrul Ministerului Sănătăţii, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 06 iunie 2017 – 05 ianuarie 2018, întrucât a deţinut simultan funcţia de Şef Serviciu Audit Public din Ministerul Sănătăţii şi pe cea de Manager al proiectului „Consolidarea capacităţii administrative a Ministerului Sănătăţii şi a unităţilor aflate în subordonare, coordonare şi sub autoritate prin implementarea unitară a Sistemului de Management al Calităţii bazat pe standardul SR EN ISO 9001:2015”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

            Persoana evaluată a încălcat astfel dispoziţiile art. 94, alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia: (1) Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcţii publice sau calităţi decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică. (2) Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice […]”.

            De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 94, alin. 22 din Legea nr. 161/2003, „nu se află în situaţie de incompatibilitate, în sensul prevederilor alin. (2), funcţionarul public care este desemnat prin act administrativ pentru a face parte din echipa de proiect finanţat din fonduri comunitare nerambursabile postaderare, precum şi din împrumuturi externe contractate sau garantate de stat rambursabile sau nerambursabile, cu excepţia funcţionarilor publici care exercită atribuţii ca auditor sau atribuţii de control asupra activităţii derulate în cadrul acesteia şi a funcţionarilor publici care fac parte din echipa de proiect, dar pentru care activitatea desfăşurată în cadrul respectivei echipe generează o situaţie de conflict de interese cu funcţia publică pe care o ocupă”.

Persoana evaluată a fost informată despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. CONSTANTINESCU MIHAI a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.

„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”.

„Persoana […] faţă de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalităţii, confidenţialităţii, imparţialităţii, independenţei operaţionale, celerităţii, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.