În ultimii ani, regimul vegetarian şi derivatele sale au căpătat amploare. Tot mai multe persoane au început să recurgă la diete bazate pe produse vegetale, fie din dragostea faţă de necuvântătoare, fie din dorinţa de a avea un stil de viaţă mai sănătos.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cu toate acestea, nu este întotdeauna uşor să faci această schimbare, mai ales în cazul în care eşti un mare iubitor al preparatelor din carne. Este foarte probabil să te simţi depăşit de varietatea alternativelor vegetale găsite în prezent pe piaţă, să ţi se pară prea costisitoare sau să nu ştii de unde să începi. Cel mai important este să te organizezi din timp, să îţi doreşti cu adevărat schimbarea şi să ştii la ce să te aştepţi.          

 Află care sunt cele 4 lucruri pe care trebuie să le cunoşti dacă plănuieşti să devii vegetarian!

1. Graba strică treaba!

Dacă vrei să adopţi un regim vegetarian sau vegan, încearcă să îl introduci treptat în dieta ta. Nu îţi goli întreg frigiderul şi nu renunţa din prima la toate tipurile de carne sau de produse lactate. Progresează gradual, căci vei resimţi astfel mult mai puţin tranziţia: elimină din alimentaţie, spre exemplu, carnea de vită, păstrând-o puţin timp pe cea de pui sau de peşte.

Caută reţete, găteşte-le şi joacă-te cu diversele arome, pentru a-ţi da seama ce ţi se potriveşte şi ce nu îţi place. Drumul spre o dietă vegetală este presărat cu foarte multe secrete şi curiozităţi pe care le vei afla. Bucură-te de el!

2. Îndreaptă-ţi atenţia înspre produsele ecologice

            La momentul actual, poţi găsi pe piaţă o varietate absolut impresionantă de produse vegetale, într-o gamă foarte diversificată de preţuri. Este foarte important să citeşti cu atenţie etichetele înainte să adaugi ceva în coş, pentru a te asigura că nu conţin conservanţi artificiali sau alte substanţe nocive pentru sănătate. La urma urmei, dieta vegetariană este despre un stil de viaţă sănătos!

            Pentru a fi sigur de calitatea şi componenţa alimentelor, optează pentru produsele cu certificare ecologică. Acestea vor avea preţuri puţin mai ridicate, însă sunt mult mai bogate în vitamine şi nutrienţi şi îţi vor asigura tot aportul de care are nevoie organismul tău. Poţi găsi o gamă largă de astfel de produse pe Tobio.ro, potrivite pentru orice fel de regim (inclusiv pentru cei cu intoleranţă la gluten). Înlocuieşte carnea şi lactatele procesate cu produse vegetale ecologice şi vei observa în scurt timp o schimbare majoră atât în tonusul fizic, cât şi în starea ta de spirit!

3. Calculează caloriile pentru a rămâne puternic

            Atunci când treci printr-o schimbare de regim, întregul tău obicei alimentar se dă peste cap. Ca adult, ai nevoie de un anumit aport zilnic de calorii pentru a rămâne sănătos şi plin de energie. Măsoară-ţi cu exactitate înălţimea şi greutatea corporală şi foloseşte-te de un calculator caloric pentru a afla care este aportul de calorii recomandat pentru tine. După ce ai trecut de acest pas, informează-te puţin despre valoarea nutriţională a noilor produse descoperite şi introdu-le în rutina ta alimentară astfel încât să atingi doza calorică zilnică recomandată.

4. Informează-te despre nutrienţi!

Odată ce elimini produsele de origine animală din regimul tău, va trebui să le înlocuieşti astfel încât să te asiguri că organismul tău primeşte toate vitaminele şi mineralele de care are nevoie pentru a funcţiona în mod optim. Află ce nutrienţi sunt conţinuţi în fiecare aliment la care vei renunţa şi găseşte substituenţii vegetali potriviţi pentru fiecare în parte.

Nu uita de proteine! Produsele vegetale cele mai bogate în proteină sunt brânza tofu şi orice fel de aliment bazat pe soia.

Atunci când eşti la începutul drumului înspre o dietă vegetală completă, este foarte probabil să te simţi pierdut în tot amalgamul de noi informaţii pe care trebuie să le reţii. Nu renunţa! Odată ce ai început să te echilibrezi, totul va părea mult mai simplu şi atât organismul tău, cât şi animalele îţi vor mulţumi!

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.