Din cauza terminalelor chinezeşti bune, precum Huawei P30 Lite sau Xiaomi Mi 9 care pot fi cumpărate cu mai puţin de 2000 de lei, era necesar pentru coreenii de la Samsung să pună piciorul în prag ca să nu piardă şi mai multe teritorii decât au făcut-o până acum.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Le recunoaştem eforturile depuse pentru crearea unor terminale entry level şi flagship remarcabile, dar în condiţiile actuale era nevoie şi de mai multă atenţie pentru dispozitivele din categoria medie de preţ. Şi se pare că au ţinut cont de părerile utilizatorilor deoarece acum, la început de 2020, iubitorii companiei Samsung cu un buget de sub 2000 de lei pentru noile lor terminale au de ales între patru dispozitive cu mult potenţial.

Samsung Galaxy A50, A51, A70 şi A71 - patru telefoane de luat în vizor

Samsung Galaxy A50, A51, A70 şi A71 şi sunt patru telefoane destul de asemănătoare din punct de vedere al performanţelor, care satisfac cu succes atât nevoile celor care îşi doresc un dispozitiv de comunicare competent, cât şi o cameră foto cu care te descurci în orice situaţie.

La momentul actual, oricare din aceste telefoane poate fi achiziţionat în România cu un buget mai mic de 2000 de lei ceea ce le face să se încadreze perfect în clasa medie de preţ, dar pentru consumatori cu aşteptări destul de ridicate.

De asemenea, indiferent de modelul preferat, pentru oricare din aceste telefoane, Itelmobile pune la dispoziţia clienţilor săi o gamă largă de huse personalizate premium care oferă terminalului protecţia de care are nevoie, dar şi imaginea dorită de posesorul său. Dacă investeşti într-unul din dispozitivele Samsung prezentate în acest articol, alege din oferta Itelmobile huse Samsung Galaxy A50 sau A51, ori huse Samsung A70 ori A71 şi fă ca telefonul tău să-ţi reflecte personalitatea!

Care sunt punctele forte ale telefoanelor Samsung Galaxy A50, A51, A70 şi A71?

 - camere foto competente

Pentru nişte telefoane din categoria lor de preţ Samsung Galaxy A50, A51, A70 şi A71 au camere destul de performante capabile să imortalizeze imagini demne de reţelele sociale indiferent de condiţiile de lumină. Astfel ele sunt prevăzute cu:

  • Samsung Galaxy A50: lentilă principală de 25 MP şi diafragmă f/2.0 şi lentile secundare de 5 şi 8 MP;
  • Samsung Galaxy A51: lentilă principală de 48 MP şi diafragmă f/2.2 şi lentile secundare de 12, 5 şi 5 MP; 
  • Samsung Galaxy A70: lentilă principală de 32 MP şi diafragmă f/2.0 şi lentile secundare de 8 şi 5 MP; 
  • Samsung Galaxy A71: lentilă principală de 64 MP şi diafragmă f/2.2 şi lentile secundare de 12, 5 şi 5 MP.

Într-adevăr calitatea fotografiilor nu depinde niciodată doar de numărul de pixeli ai lentilelor unui terminal. Dar în cazul acestor patru dispozitive, fotografia a fost unul din principalele aspecte pe care s-a pus accent, mai ales în ideea de a întrece companiile chinezeşti care cel puţin anul trecut au condus piaţa la numărul de camere şi de pixeli.

 - baterii care nu te lasă la greu

Modelele Samsung Galaxy A50 şi A51 au baterii de 4000 mAh, în timp ce modele A70 şi A71 de 4500 mAh. Asta se traduce printr-o autonomie mai mare decât la multe din modelele flagship ale altor companii.

De asemenea, toate cele patru modele se încarcă rapid, lucru pentru care chiar şi în situaţia în care mai ai nevoie de puţină energie pentru a termina ziua, teelefonul nu te va ţine niciodată în loc.

 - memorie suficientă pentru orice aplicaţie

Dintre toate dispozitivele care fac subiectul acestui articol, telefonul Samsung Galaxy A50 are cea mai mică memorie RAM şi anume 4 GB. Dar chiar şi în aceste condiţii această valoare este mai mult decât suficientă pentru a permite terminalului să funcţioneze bine indiferent de aplicaţiile rulate. Pe de altă parte, Samsung Galaxy A51 şi A70 au câte 6 GB de memorie RAM, iar Samsung Galaxy A71 le întrece pe toate cu 8 GB.

 - siguranţă deplină

Pentru toate aceste modele de telefoane mobile, Samsung nu a uitat nici de nevoia de securitate. Astfel, fiecare din ele este prevăzut cu un senzor de amprente care face aproape imposibilă utilizarea lor de alte persoane cu excepţia posesorului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.