În perioada ianuarie – martie 2020, Agenţia Naţională de Integritate a analizat prin intermediul sistemului informatic PREVENT, în vederea prevenirii conflictului de interese, un număr de 4.216 proceduri de achiziţie publică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dintre aceste proceduri, aproximativ 21% se referă la contracte finanţate din fonduri europene. Totodată, aproximativ o treime din totalul procedurilor conţin 18.579 de contracte subsecvente (loturi).

Mai mult decât atât, în aceeaşi perioadă au fost emise 6 avertismente de integritate în valoare totală de peste 41,6 milioane lei (aprox. 8,6 milioane euro).

În analiza PREVENT au fost luate în considerare date şi informaţii cu privire la 1.221 autorităţi contractante, 6.592 de operatori economici şi 119.418 persoane, reprezentanţi ai instituţiilor publice şi ai ofertanţilor.

Rezultate în perioada 20 iunie 2017 – 31 martie 2020

Prin intermediul sistemului PREVENT, Agenţia Naţională de Integritate a emis, în perioada 20 iunie 2017 – 31 martie 2020, 123 avertismente de integritate pentru potenţiale conflicte de interese în proceduri de achiziţie publică în valoare totală de peste 1,32 miliarde lei (peste 273,85 milioane euro).

Potenţialele conflicte de interese semnalate de sistem se referă la proceduri de achiziţie publică derulate de autorităţi contractante reprezentând ministere, instituţii publice de la nivel central şi local, unităţi administrativ-teritoriale, regii autonome, precum şi companii/societăţi comerciale la care statul este acţionar majoritar.

Dintre acestea, în aproximativ 96% din cazuri, conducătorii autorităţilor contractante au înlăturat cauzele care generau conflictele de interese, iar în două cazuri, ANI a declanşat din oficiu procedura de evaluare a conflictului de interese, întrucât aceste cauze nu au fost eliminate. În celelalte 3 cazuri pentru care s-au emis avertismente de integritate, Agenţia Naţională de Integritate va proceda la aplicarea art. 9 din Legea nr. 184/2016, în situaţia în care nu vor fi înlăturate cauzele conflictului de interese.

Potrivit art. 9 din Legea nr. 184/2016: „Neluarea de măsuri ca urmare a primirii unui avertisment de integritate sau necompletarea formularului de integritate potrivit art. 6 alin. (4) declanşează din oficiu procedura de evaluare a conflictului de interese, după finalizarea procedurii de atribuire, exclusiv cu privire la persoanele faţă de care sunt incidente prevederile Legii nr. 176/2010, cu modificările ulterioare.

În perioada de referinţă, sistemul PREVENT a analizat, cu scopul de a detecta potenţiale conflicte de interese, 47.571 proceduri de achiziţie publică. Dintre acestea, aproximativ 13,8% se referă la contracte finanţate din fonduri europene. Totodată, o treime dintre aceste proceduri conţin un număr total de 213.513 contracte subsecvente (loturi).

De asemenea, în 57 situaţii, ANI a notificat Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP) pentru posibile nereguli în procedurile de achiziţie publică, rezultate în urma activităţii de analiză a PREVENT.

Clarificări acordate persoanelor interesate

Până în prezent, persoanele interesate au solicitat peste 1600 de clarificări cu privire la cadrul legal incident. Majoritatea solicitărilor se referă la completarea câmpurilor din cuprinsul Formularului de Integritate, obligativitatea completării Formularului de Integritate, lipsa ofertanţilor, etc.

Ce este şi cum funcţionează sistemul PREVENT

Sistemul PREVENT a fost lansat la sfârşitul lunii iunie 2017 cu scopul de a preveni conflictele de interese în procedura de atribuire a contractelor de achiziţie publică prin instituirea unui mecanism de verificare ex-ante, din perspectiva situaţiilor care pot genera conflicte de interese în cadrul procedurilor iniţiate prin sistemul electronic de achiziţii publice, astfel încât acestea să fie înlăturate fără a fi afectate respectivele proceduri.

Concret, acest mecanism de prevenţie presupune analizarea datelor şi a informaţiilor introduse în Formularul de integritate de către persoana responsabilă din cadrul autorităţii contractante prin interconectarea sistemului PREVENT cu baze de date relevante (Oficiul Naţional al Registrului Comerţului - ONRC, Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date – DEPABD).

Elementul de noutate al sistemului PREVENT este dat de faptul că acesta poate identifica, în mod automat, prezumtivele relaţii ce pot exista între persoane din autoritatea contractantă şi persoane din cadrul operatorilor economici ce au calitatea de ofertanţi în cadrul procedurilor de achiziţie iniţiate de către o autoritate contractantă.

În cazul depistării unui posibil conflict de interese, ANI emite un avertisment de integritate, iar autoritatea contractantă trebuie să ia toate măsurile de îndepărtare a posibilului conflict de interese emis de sistemul PREVENT.

Mai multe detalii despre sistemul PREVENT pot fi consultate la secţiunea dedicată din pagina de Internet a Agenţiei Naţionale de Integritate la adresa https://www.integritate.eu/prevent.aspx .

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.