RO Concept OSCAR, reţeaua de benzinării de retail în franciză dezvoltată de OSCAR Downstream - cel mai mare furnizor independent de carburanţi din România, lansează cardul de discount OSCAR RO, o nouă facilitate pentru clienţii celor peste 90 de benzinării de retail din întreaga ţară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Astfel, clienţii vor beneficia de reduceri aplicate la achiziţia carburanţilor OSCAR, ACTIS şi FORTIS, motorină şi benzină, precum şi la achiziţia anumitor produse din magazinul benzinăriilor RO sau chiar la achiziţia de GPL şi AdBlue. Reducerea este aplicată pe loc, la achiziţiile plătite în numerar sau prin card bancar.

Nicolae Bănică, CEO OSCAR Downstream, spune: „De curând am aniversat 7 ani de la momentul lansării lanţului RO concept OSCAR, care oferă servicii şi produse de calitate prin benzinării plasate dincolo de marile aglomerări urbane, în localităţi medii şi mici din România. Această strategie a dus reţeaua RO în toată ţara, pe fondul unui ritm susţinut de creştere. Avem în acest moment peste 90 de benzinării în regim de franciză, care au conturat adevărate comunităţi la nivel local. Cardul de discount OSCAR RO vine să consolideze şi să personalizeze relaţia francizaţilor noştri cu comunităţile în care îşi desfăşoară activitatea”.

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Fiecare card OSCAR RO este individualizat cu numele oficial al staţiei pentru care a fost emis, în formula RO judeţ, localitate, iar clienţii vor putea foarte uşor să identifice staţia în care  beneficiază de reduceri la carburant şi oferte promoţionale la produsele de magazin. Particularitatea acestui card, în comparaţie cu alte carduri de loialitate care există pe piaţă, este că acest card va putea fi gestionat de către fiecare partener în parte, acesta putând alege în mod independent, ce beneficii oferă clienţilor săi.

Lucian Haranguş, Directorul de Vânzări şi Retail OSCAR Downstream, adaugă: „Compania OSCAR Downstream pune în centrul strategiei de business parteneriatele pe termen lung şi personalizarea serviciilor oferite clienţilor şi partenerilor noştri. Cardul de discount OSCAR RO răspunde unei nevoi pe care am identificat-o în rândul partenerilor noştri de franciză RO şi completează paleta de beneficii prin care îi ajutăm să crească sustenabil şi să devină partenerul comercial preferat pentru consumatorul final”.

OSCAR Downstream oferă francizaţilor un business performant la cheie, care beneficiază de experienţa şi reputaţia construită în peste 23 de ani de activitate în piaţa de B2B a distribuţiei de carburant. Odată integraţi în Franciza RO, partenerii au acces la un brand cu vizibilitate la nivel naţional şi carburant de calitate superioară, ceea ce îi diferenţiază imediat pe piaţa de profil.

În baza parteneriatului RO, francizaţii primesc toate beneficiile necesare pentru desfăşurarea activităţii, iar investiţia iniţială este suportată în totalitate de francizor, fără costuri suplimentare de creditare. Staţiile sunt modernizate complet, pornind de la aspectul exterior, respectiv copertină, pompe şi totem nou, până la sistemul informatic care este actualizat şi aliniat la standardele OSCAR.

Astfel, proprietarii de benzinării independente sau antreprenorii ce au un astfel de proiect în construcţie, pot beneficia de tot know-how-ul şi asistenţa necesară implementării, operării benzinăriilor şi dezvoltării francizei RO – printr-un model bine pus la punct de promovare a francizei RO şi susţinere a eforturilor de vânzare şi atragere de clienţi.

Fiecare partener care intră în reţeaua de franciză beneficiază de produsele de brand ale reţelei, produse pentru care negocierile cu furnizorii, precum şi toate celelalte elemente operaţionale sunt gestionate centralizat de OSCAR, asigurând astfel un nivel ridicat de calitate al acestora la un preţ competitiv.

Mai multe detalii despre reţeaua de benzinării RO sunt disponibile pe site-ul www.oscars.ro

Despre OSCAR Downstream

Cu o istorie de peste 23 de ani, OSCAR Downstream este cea mai mare companie independentă de distribuţie a carburantului din România, aflată în top 5 jucători, cu un portofoliu de peste 5.000 de clienţi din industrii cheie, precum transport, construcţii, industrie sau agricultură.

Reţeaua sa de benzinării a ajuns la peste 120 de staţii distribuite strategic la nivel national: 30 de staţii proprii dedicate segmentului de clienţi B2B sub brandul OSCAR Drive, poziţionate de-a lungul principalelor drumuri comerciale şi peste 90 de benzinării în franciză sub brandul RO concept OSCAR, pentru clienţii B2C, lansat în 2017.

La acestea se adaugă peste 2.500 de staţii de incintă OSCAR – DIESELPoint (concept introdus în premieră pe piaţa din România de către OSCAR Downstream în 2004, care permite alimentarea cu carburant direct în locaţia clientului). OSCAR Downstream este singura companie de profil din România care oferă clienţilor şi servicii de mentenanţă şi service pentru aceste staţii de incintă.

Infrastructura sa logistică performantă include, într-un lanţ logistic integrat propriu, o flotă cu peste 100 de autocisterne moderne (cea mai mare flotă proprie de autocisterne de pe piaţa din România), precum şi o reţea proprie de depozitare, cu o capacitate de stocare a motorinei şi benzinei de peste 70.000 mc.

Cele 7 depozite OSCAR sunt localizate la o distanţă de cel puţin 200 km unele de altele, pentru a răspunde prompt solicitărilor şi pentru a furniza carburantul în condiţii optime, oriunde în ţară: Şercaia (judeţul Braşov), Zădăreni (judeţul Arad), Ocna Mureş (judeţul Alba), Roman (judeţul Neamţ), Craiova (judeţul Dolj), Fundulea (judeţul Călăraşi), Constanţa (judeţul Constanţa). Depozitele din Şercaia, Zădăreni, Ocna Mureş şi Roman sunt construcţii Greenfield finalizate în ultimii 9 ani, cu tehnologie nouă şi grjă fată de mediu.

OSCAR Downstream face parte din grupul antreprenorial Alfa Group, fondat de Alin Niculae.

Pentru alte detalii, accesaţi website-ul oscars.ro sau pagina oficială de LinkedIN.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.