Hidroelectrica câştigă ultimul proces cu Bogdan Buzăianu, după ieşirea din insolvenţă. "Băieţii deştepti" au dat Hidroelectrica în judecată la curţi de arbitraj din străinătate Economic 13 oct 2016
Aeroportul Henri Coandă a înregistrat în august a patra creştere a numărului de pasageri din Europa la categoria sa de trafic. Aeroportul din Oradea, cea mai mare creştere între aeroporturile mici Economic Abonament 13 oct 2016
Serviciile către companii au accelerat în august, cu un avans de 13%; cererea pentru IT şi transport se menţine ridicată Economic 13 oct 2016
Comerţul en gros a crescut cu 15,1% în august, susţinut de afacerile cu produse agricole din perioada recoltelor Economic 13 oct 2016
Patronat al transportatorilor: Mişu Negriţoiu este iresponsabil, a propus mai întâi un preţ RCA pentru camioane de 9.800 lei, apoi a venit cu varianta 7.960 lei Economic 13 oct 2016
Un patronat din transporturi anunţă că preţul maxim al unei poliţe RCA pentru un camion va fi de 7.960 lei, tarifele ar putea intra în vigoare de la 1 noiembrie Economic 12 oct 2016
BNR: Legea conversiei creditelor în franci ar avea ca efect devalorizarea leului şi creşterea dobânzilor, ar forţa băncile să cumpere din piaţă 1,2 miliarde euro. Legea poate fi considerată o expropriere forţată a băncilor Economic Abonament 12 oct 2016
CNAIR demarează licitaţia pentru studiul de fezabilitate al tronsonului Bacău-Paşcani din viitorul drum expres care va traversa Moldova de la sud la nord Economic Abonament 12 oct 2016
CNAIR a atribuit firmei Civitas Systems SRL contractul pentru un sistem video care să-i monitorizeze 24 de ore din 24 pe angajaţii de la staţia de taxare Feteşti Economic Abonament 12 oct 2016
Sectorul construcţiilor a căzut cu 5,3% în august, cel mai mare declin din ultimii aproape doi ani Economic 12 oct 2016
Cristina Trăilă, urmărită penal într-un dosar DNA, demisionează din funcţia de secretar general adjunct al Guvernului: Sunt total nevinovată, acest lucru va fi lămurit încă din faza de urmărire penală /Scandalul mediatic, artificial, deloc întâmplătorieri, 14:06
Zelenski i-a conferit lui Elon Musk Ordinul Libertăţii. Kievul încearcă să-l convingă pe magnatul din domeniul tehnologiei să permită armatei ucrainene să utilizeze Starlink pe teritoriul rusieri, 13:09
Grindeanu: PNRR nu poate fi folosit ca argument pentru a cere Parlamentului să voteze ORICE lege, indiferent cum e făcută şi ce efecte produce/ Nu contestăm nevoia de reformă. Contestăm ideea că reforma trebuie făcută de fiecare dată pe spatele oamenilorieri, 20:39
Profit.roULTIMA ORĂ Restricții și /sau taxe pentru mașinile poluante. De azi începe numărătoarea inversă. Primăriile, obligate ca în maximum 12 luni să stabilească zonele cu emisii zero sau scăzute
Cancerul ereditar: testul care poate schimba destinul unei întregi familii. „Genetica nu prezice viitorul, dar ne permite să intervenim mai precoce şi mai eficient”
Gorenje a primit din nou Medalia Platinum EcoVadis. Gorenje devine singurul mare producător de electrocasnice din lume care primeşte, pentru al doilea an consecutiv, cel mai înalt calificativ EcoVadis Platinum
NOD Festival anunţă tema ediţiei din acest an: „Building Communities“. Cultura se construieşte împreună
Clinica Prevencia: Oboseală, analize modificate şi mai multe simptome fără o cauză clară. Când este util consultul de Medicină Internă
Traian Băsescu: În ce priveşte lungimea mandatului domnului Pahonţu, trebuie să recunoaştem că e mult prea mare/ E timpul să vină lângă mine, uite, în Cişmigiu, jucăm un şah amândoi sau table. E timpul să treacă la regimul de pensionarieri, 22:28
Ciucu, nemulţumit de felul cum Nicuşor Dan a anunţat eşecul privind legea salarizării: Partidele aşa, otova împreună?/ Dacă nu vom face diferenţa între alb şi negru, între extremişti şi pro-europeni şi pro-occidentali, o să avem probleme pe viitorieri, 23:12
Budapesta declară Rusia drept „ameninţare”, spre deosebire de politica lui Viktor Orban. Guvernul afirmă acum că Moscova pune în pericol Ungaria, Europa şi ordinea mondialăieri, 21:51
UPDATE - Buzău: Incendiu puternic la o hală pentru stocarea energiei electrice în baterii, la Stâlpu/ Pompierii intervin de la 200 de metri/ Echipajele, suplimentate - FOTO, VIDEOieri, 23:30
Preşedintele Nicuşor Dan va face o vizită în Republica Moldova, cu prilejul Zilei Independenţei/ El va avea şi o reuniune trilaterală cu Maia Sandu şi Volodîmîr Zelenskiieri, 20:15
O majoritate strânsă a islandezilor susţin negocierile de aderare la UE, arată un sondaj înaintea referendumului de sâmbătăastăzi, 00:36Externe
Bilanţul viiturii devastatoare din Nepal a ajuns la cel puţin 160 de morţi. O avalanşă de gheaţă şi roci ar fi cauzat fenomenul, asimilabil unui cutremurastăzi, 00:23Externe
Liga Campionilor: Răzvan Marin a marcat şi AEK Atena merge în grupă, după 4-0 cu Levski Sofiaieri, 23:56Sport
Vrancea: Fetiţă de trei ani, la spital după ce o uşă a căzut peste ea/ Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili ce s-a întâmplatieri, 23:53Eveniment
Ciucu afirmă că, dacă CGMB va vota suspendarea primirii de noi dosare pentru vouchere sociale introduse de Gabriela Firea, îşi asumă că beneficiarii deja înscrişi vor primi 250 de lei lunar, până la stingerea datoriei acumulateieri, 23:49Social
Ciucu: Nu pun panseluţe şi borduri, sunt şantiere pentru infrastructură. Ok, mă înjură bucureştenii. Să nu mă mai aleagă! Nu mă mai aleg că le pun oraşul la punct, dar eu plec de aici cu conştiinţa împăcată că am luat deciziile corecte pentru generaţiiieri, 23:43Social
FIFA Intercontinental Cup: Al Ahli s-a calificat în turul secund, după 1-0 cu Auckland FCieri, 23:38Sport
Ciprian Ciucu, mesaj către aşa-numiţii ”pucişti” din PNL: Odată ce îţi trădezi propriul partid şi agresezi în halul în care ai făcut-o propriul partid, nu mai ai cum să ai un viitor în acest partidieri, 23:35Politic Intern