Iranul îşi reconstruieşte baza industrială militară mai repede decât se aştepta, producând deja drone, potrivit serviciilor de informaţii americane Externe 22 mai 2026
Congo: Centru de tratament pentru Ebola, incendiat de localnici, pe fondul creşterii nemulţumirii faţă de epidemie Externe 22 mai 2026
Dr. Decebal Fodor: În 2026 nu ne mai gândim cum să scoatem tumora, ci cum să dăm pacientului cea mai bună şansă la supravieţuire Social 21 mai 2026
Dr. Decebal Fodor: Chirurgia robotică, soluţie ideală în cazul cancerului de rect/ Ne dorim ca pacientul, când se întoarce sănătos acasă, să aibă viaţa pe care a avut-o cel puţin înainte de a apărea simptomele bolii Social 21 mai 2026
Dr. Decebal Fodor, despre chirurgia robotică: E ca şi cum am fi în interiorul corpului uman, atât de real vedem structurile. Dacă eu mişc manetele în exterior 3 centimetri, în interior se mişcă doar un centimetru Social 21 mai 2026
Ministrul interimar al Transporturilor a trimis Corpul de Control la CNAIR, după arbitrajul de 340 de milioane de lei pierdut pentru Autostrada Sebeş-Turda Economic 21 mai 2026
Dr. Decebal Fodor, despre chirurgia robotică: Fără chirurgul de la consolă, robotul este doar o maşinărie scumpă. Robotul nu are autonomie, nu ia decizii singur, nici măcar nu sugerează anumite gesturi chirurgului Social 21 mai 2026
Investigaţia Recorder - Poliţia Română: Datele oficiale contrazic teza potrivit căreia împuternicirile în funcţii de conducere sunt o practică. Informaţiile trunchiate prezentate au scopul de a destabiliza instituţiile de ordine publică şi justiţie Eveniment 21 mai 2026
Cupa Mondială 2026: „Sunt complet devastat”! Harry Maguire dezvăluie că nu va fi selectat în lotul Angliei Sport 21 mai 2026
UPDATE - Furtună puternică în Bucureşti şi Ilfov - 500 de intervenţii ale pompierilor până la ora 23.30/ Sunt preluate alte 400 de solicitări/ Cod roşu de vijelie/ La Găneasa, o persoană a murit după ce un copac a căzut peste o maşină în mersieri, 20:20
Ridicarea maşinilor parcate neregulamentar în Bucureşti, taxată cu sume de până la 1.240 de leiieri, 11:39
Creşte tensiunea între Varşovia şi Kiev. Polonia renunţă să mai dea Ucrainei ultimele sale avioane MiG-29, în lipsa unui acord pentru livrarea de drone la schimbieri, 14:43
UPDATE - Bucureşti - Staţia de metrou Piaţa Victoriei 2, închisă temporar ca urmare a infiltraţiilor provocate de precipitaţiile abundente / Intervin pompierii - FOTOastăzi, 06:35
Profit.roLiderul segmentului de cafea instant din România mută fabrica din București și a făcut concedieri
Spotmedia.roBacteria „mâncătoare de carne” se răspândește pe plajele Europei. Experții au o explicație
A început sezonul otitelor la copii: cum poate fi prevenită infectarea urechii. Sfaturile unui medic ORL pediatru
Schneider Electric Romania contribuie la dezvoltarea uneia dintre cele mai avansate infrastructuri AI din Caucaz
Purificatoare de aer: cum deosebeşti un aparat cu adevărat performant de unul „premium" doar pe ambalaj
Ilie Bolojan: PSD a anunţat că este de acord cu un singur lucru, ca partidele de centru-dreapta să-i susţină guvernul/ În rest, ei nu sunt de acord să susţină un guvern condus de un premier de centru-dreaptaieri, 23:38
Parchetul European anunţă percheziţii în Franţa, Spania, Italia şi Belgia împotriva fostului grup europarlamentar Identitate şi Democraţie, din care făcea parte Partidul Rassemblement National, cu privire la deturnare de fonduri europeneieri, 22:02
Copernicus: Temperaturile zilnice globale ale suprafeţei mării au depăşit recordurile pentru această perioadă a anului / Specialiştii avertizează că El Niño va atinge niveluri ”nemaiîntâlnite de zeci de ani” astăzi, 05:00
Vicepreşedintele SUA afirmă că poziţia Vaticanului privind imigraţia este ”îngrijorătoare”astăzi, 06:24
Un copil de trei ani a fost salvat şi dus la spital, la şase zile după cutremurul din Venezuela / Penuria de alimente este răspândită, iar serviciile de sănătate sunt sub ”presiune extremă”astăzi, 05:56
Blue Origin schimbă designul rampei de lansare după explozia rachetei New Glenn şi vrea să reia zborurile până la sfârşitul anuluiastăzi, 06:27
Cupa Mondială 2026: Mexicul în optimi, după 2-0 cu Ecuador. Meciul a început după o întârziere de o orăastăzi, 07:00
Divergenţe în Mercosur după acordul comercial încheiat cu UE: „Condiţiile nu sunt egale pentru toată lumea”astăzi, 09:13Externe
"O să ajungă la cimitir". Fostul preşedinte al federaţiei sârbe ar fi fost iniţiatorul unei campanii de intimidare vizându-l pe Nemanja Vidicastăzi, 09:12Sport
Primul liceu din România unde se vor pregăti artişti de musical şi specialişti în sunet şi lumini pentru spectacoleastăzi, 08:53Edu News
Danemarca solicită CIO să recunoască Groenlanda şi Insulele Feroe ca echipe olimpice independenteastăzi, 08:42Sport
Mick Jagger este „interesat” de un film biografic despre The Rolling Stonesastăzi, 08:39Entertainment
Sibiu: Patru copii şi doi adulţi, răniţi într-un accident rutier produs pe DN 1 / Trafic îngreunatastăzi, 08:33Eveniment
Certificatul de integritate comportamentală, necesar la angajarea în anumite domenii care presupun lucrul cu copii, vârstnici sau persoane vulnerabile, se poate obţine online de către cei care nu sunt înscrişi în registrul specialastăzi, 08:13Eveniment
Apptronik deschide un centru de antrenare pentru roboţi şi lansează robotul umanoid Apollo 2astăzi, 08:04Economic
„Viking Row”, celebrul mod de sărbătorire al naţionalei Norvegiei, cucereşte Cupa Mondială şi întreaga lume - VIDEOastăzi, 08:00Sport
Bucureşti – Maşini complet acoperite de apă în pasajul rutier Poligrafiei / Pompierii au înotat pentru a verifica dacă sunt persoane surprinse în interiorastăzi, 07:53Eveniment