Florin Badescu
Pasionat de cinema, literatură, muzică, ştiinţă, am început să lucrez în presă în 2008. Formatul agenţiei de presă îmi convine cel mai bine, întrucât el reprezintă cel mai bun cadru în care ştirile culturale şi ştiinţifice pot să ajungă la publicul larg într-o formă echilibrată, curată, nealterată
Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii apare pe coperta următorului număr al revistei Vanity Fair într-o fotografie realizată de Annie Leibovitz, ce o...
Un diamant verde a fost vândut cu 16,8 milioane de dolari, la o licitaţie organizată la Hong Kong, marţi, stabilind cu această ocazie două recorduri...
O mumie veche de 3.800 de ani, ce aparţine unei femei din origine nobiliară, a fost descoperită de arheologii spanioli în situl Qubbet el-Hawa din apropiere...
Mihai Morar şi Daniel Buzdugan, ale căror declaraţii la adresa congolezilor, pe care le-au făcut în emisiunea ”Morning Zu”, pe 26 mai, au intrat în...
Scriitorul albanez Ismail Kadare, în vârstă de 80 de ani, a primit Legiunea de Onoare în rang de Comandor din partea preşedintelui francez François...
Scrisori, obiecte, volume şi fotografii de familie care au aparţinut scriitorului francez Marcel Proust vor fi puse în vânzare în cadrul unei licitaţii ce...
Harry Friedman, producătorul excutiv al emisiunilor ”Jeopardy!” şi ”Roata norocului/ Wheel of Fortune”, a intrat în Guinness World Record, devenind...
Grupul Kraftwerk a pierdut un proces intentat la cea mai înaltă instanţă din Germania unui artist hip-hop pe care l-a acuzat de încălcarea drepturilor de...
Actriţa Keri Russell a devenit mamă pentru a treia oară, la sfârşitul săptămânii trecute, afirmă presa din Statele Unite, citată de contactmusic.com.
Cântăreaţa americană Liza Minnelli a decis să îşi scoată la licitaţie colecţia de opere de artă semnate de Andy Warhol, estimată la 40 de milioane de...