Povestea calificării tricolorilor la EURO 2024, din 17 mai în cinematografele din toată ţara, distribuită de Forum Film, propune o perspectivă unică şi...
O nouă analiză la care au participat peste 13.000 de persoane a relevat că modificările vaselor de sânge din creier, care pot creşte riscul de accident...
Medicii de la Spitalul Floreasca au reuşit un al treilea implant de inimă artificială parţială, fiind vorba despre un dispozitiv de asistenţă ventriculară...
După 8 ani, România se întoarce la Campionatul European, iar românii vor avea ocazia să vadă întreaga poveste a acestei calificări într-un...
Sistemul carceral din Alabama (sud) se află în centrul unui scandal, după ce familiile a doi foşti deţinuţi care au murit în închisoare au acuzat faptul...
Un nou-născut din Statele Unite este prima persoană din lume care a fost supusă vreodată unui transplant parţial de inimă. Specialiştii americani au...
Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) avertizează, luni, că boala cardiovasculară (BCV) continuă să rămână principala cauză de morbiditate...
Răspunsurile alergice la alimentele obişnuite, cum ar fi lactatele şi alunele, ar putea fi o cauză importantă şi neidentificată până acum a bolilor de...
Oamenii de ştiinţă americani au realizat un model experimental inovator pentru a prelungi viaţa bateriilor stimulatoarelor cardiace.
Oamenii de ştiinţă au observat că probleme cardiovasculare grave pot fi declanşate din cauza COVID-19, în special în rândul persoanelor în vârstă care...
La o lună de la o procedură experimentală de transplant de inimă de porc modificată genetic la un pacient cu o boală cardiacă în stadiu terminal, medicii...
O nouă meta-analiză a 21 de studii la care au participat peste 2 milioane de persoane analizează modul în care insomnia influenţează riscul de boli de...
Patru români au fost salvaţi după ce au beneficiat de transplant de organe de la un pacient bulgar decedat în urma unui AVC şi de la un altul aflat în...
Prof. Dr. Horaţiu Suciu, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară a Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş, a...
Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş, prof. dr....
Pentru a doua oară în istoria medicală, o inimă de porc a fost transplantată într-un primitor uman viu, a anunţat vineri Centrul Medical al Universităţii...
Ateroscleroza reprezintă o acumulare de grăsimi, colesterol şi alte substanţe în şi pe pereţii arterelor. Aceasta se dezvoltă în timp şi majoritatea...
Spitalizarea regelui Harald al Norvegiei, în vârstă de 86 de ani, internat de la începutul săptămânii din cauza unei infecţii, a fost prelungită până...
Papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, a fost spitalizat miercuri, la Roma, în vederea unor examene programate, anunţă Vaticanul, în contextul unor...
Regele Suediei Carl Gustaf al XVI-lea, în vârstă de 76 de ani, va fi supus unei intervenţii chirurgicale la inimă săptămâna viitoare, a anunţat marţi...
Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş, prof. dr....
Fostul Papă Benedict al XVI-lea, pentru care succesorul său, Francisc, a îndemnat miercuri la rugăciune, se afla joi într-o stare gravă dar stabilă,...
Un bărbat a fost înjunghiat mortal în zona inimii, evenimentul având loc în judeţul Caraş – Severin, iar agresorul a fost reţinut pentru 24 de ore....
Cea de-a doua prelevare de organe din acest an a avut loc la Spitalul Judeţean Arad, iar donatorul a fost un bărbat de 52 de ani, aflat în moarte cerebrală....
Documentarul-eveniment „Maria - Inima României” va fi transmis de History Channel, sâmbătă, 15 octombrie, de la ora 22:00, pentru a marca 100 de ani de la...