Premierul Nicolae Ciucă a vizitat, luni, Centrala Nuclearelectrică de la Cernavodă, împreună cu o delegaţie din care au făcut parte mai mulţi membri ai...
CNAIR anuţă, miercuri, că s-au ridicat restricţiile de circulaţie la Podul de la Cernavodă, lucrările urmând a fi reluate în primăvară.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, sâmbătă, la Brăila, că săptămâna viitoare va ajunge pe odrdinea de zi a Parlamentului un proiect...
Reactorul 2 al centralei nucleare din Cernavodă, deconectat automat de la Sistemul Energetic Naţional (SEN) în dimineaţa zilei de 14 octombrie, a fost...
Reactorul 2 al Centralei Nucleare de la Cernavodă a fost deconectat automat joi dimineaţa de la Sistemul Energetic Naţional ca urmare a declanşării...
Preşedintele Klaus Iohannis a atras atenţia autorităţilor cu atribuţii în domeniu că sunt necesare soluţii durabile la problema creşterii preţurilor la...
Decarbonare fără energie nucleară nu se poate, de aceea, România va construi cu partenerii americani, canadieni şi francezi cele 2 reactoare de la...
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că, de luni, vor fi instituite restricţii de circulaţie, prin închiderea Căii...
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că, din 4 octombrie, vor fi instituite restricţii de circulaţie, prin...
Mina de uraniu de la Tulgheş-Grinţieş va fi deschisă, a anunţat luni ministrul Energiei, Virgil Popescu. România va avea astfel în continuare combustibil...
Nuclearelectrica, compania care operează Centrala Nucleară din Cernavodă, şi-a înfiinţat o filială pentru prelucrarea combustibililor nucleari, Fabrica de...
Nuclearelectrica, compania care operează Centrala Nucleară din Cernavodă, a anunţat luni că reactorul 1 a revenit la putere nominală în noaptea de...
Nuclearelectrica, compania care operează Centrala Nucleară din Cernavodă, a anunţat vineri că reactorul 1 va funcţiona la putere redusă, începând cu ora...
Premierul Florin Cîţu a afirmat că a vrut să fie prezent joi la semnarea Memorandumului de înţelegere privind consolidarea cooperării în domeniul Energiei...
Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic National în seara zilei de 28 iulie 2021, ”ca urmare a unui tranzient în sistemul...
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a participat, luni, la inaugurarea noului sediu al unităţii de jandarmi care asigură paza Centralei Nucleare de la...
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind...
Reactorul 2 de la centrala nucleară din Cernavodă a fost reconectat luni seara la Sistemul Energetic Naţional, după ce a fost deconectat pe 10 iulie de la SEN...
Nuclearelectrica, compania care operează Centrala Nucleară din Cernavodă, a anunţat, sâmbătă seară, că reactorul 2 s-a deconectat automat de la Sistemul...
Senatul a adoptat marţi, decizional, proiectul de lege privind ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind...
Camera Deputaţilor a aprobat miercuri, cu 307 voturi ”pentru” şi două abţineri, legea care ratifică acordul cu SUA privind realizarea unităţilor 3 şi...
Nuclearelectrica, compania care operează centrala nucleară din Cernavodă, a anunţat joi că reactorul 2 se opreşte în mod planificat pe 9 mai, la ora 11.00,...
IGPR a anunţat că pe A2 Bucureşti - Constanţa, în zona lucrărilor la partea carosabilă în zona Podului Cernavodă, a fost luată măsura devierii...
Procurorii constănţeni l-au reţinut pentru 24 de ore pe ucigaşul femeii găsită decedată într-o locuinţă din Cernavodă, stabilind că este vorba de cel...
Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei de la Cernavodă, a semnat contractul pentru a cumpăra active ale uzinei de procesare a uraniului...