China ar putea profita de criza ucraineană şi încerca un gest ”provocator” în Asia, în contextul în care puterile occidentale sunt ocupate cu tensiunile...
Marele Premiu al Bahrainului, care va deschide sezonul 2022 la 20 martie, va fi în calendarul Formulei 1 până în 2036.
Justiţia elveţiană a anunţat că abandonează procedurile judiciare împotriva fostului rege al Spaniei Juan Carlos, suspectat de faptul că a primit 100 de...
Emiratele Arabe Unite (EAU) şi Bahrainul efectuează primele exerciţii militare navale comune cu Israelul, la un an de la normalizarea relaţiilor celor două...
Ţările arabe care şi-au normalizat relaţile cu Israelul în 2020 este necesar să revină asupra acestei decizii, cere liderul suprem iranian, ayatollahul Ali...
Premierul israelian Naftali Bennett efectuează luni - o premieră în ultimii peste zece ani - o vizită în Egipt, cea mai populată ţară arabă şi prima...
Secretarul american al Apărării Lloyd Austin, care se află într-un turneu la Golful Persic, şi-a amânat sine die o vizită în Arabia Saudită, a anunţat...
Şeful diplomaţiei americane Antony Blinken a obţinut marţi de la talibani, în cursul unei vizite în Qatar, un nou angajament ferm cu privire la faptul că...
Parchetul din Marsilia a confirmat faptul că echipa Bahrain Victorious face obiectul unei anchete pentru suspiciuni de dopaj, informează lequipe.fr.
Emiratele Arabe Unite (EAU) şi-au deschis miercuri la Tel Aviv prima ambasadă în Israel, o etapă în normalizarea relaţiilor între cele două ţări, după...
Regele Abdallah al II-lea al Iordaniei şi preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi au particpat duminică la un summit tripartit la Bagdad, în cadrul unei...
Qatarul a anunţat luni că a primit un abmbasador al Arabiei Saudite - pentru prima oară din iunie 2017, când a avut loc o dispută diplomatică între cele...
Şeful diplomaţiei libaneze Charbel Wehbe a demisionat miercuri după ce a făcut declaraţii care au înfuriat monarhii de la Golful Persic, pe care le-a acuzat...
Formula 1 a anunţat că în săptămâna cu Marele Premiu al Bahrainului s-au făcut 8.150 de teste Covid-19, dintre care 12 au avut rezultat pozitiv.
Un ambalaj de sandvici i-a stricat pilotului spaniol Fernando Alonso revenirea în Formula 1, la Marele Premiu al Bahrainului, prima etapă a ediţiei 2021 a...
Olandezul Max Verstappen (Red Bull Racing) va porni de pe prima poziţie a grilei în Marele Premiu al Bahrainului, prima etapă a Campionatului Mondial de...
Marele Premiu al Bahrainului, prima etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, se va desfăşura în prezenţa spectatorilor, însă cu condiţia ca aceştia...
Bahrain a devenit prima ţară din lume care autorizează vaccinul cu o singură doză al Johnson & Johnson pentru uz de urgenţă, a anunţat Guvernul, scrie The...
Preşedintele american Joe Biden a discutat, la o lună după învestire, cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, într-o convorbire la telefon în care Iranul...
Corpul Gardienilor Revoluţiei a confiscat o navă cisternă care naviga sub paviliojn sud-coreean, la Golful Persic, scrie presa iraniană luni, în contextul...
Arabia Saudită a anunţat marţi că lansează o campanie masivă de vaccinare a populaţiei împotriva covid-19, la câteva zile după ce a aprobat vaccinul...
Germania, care deţine preşedinţia Uniunii Europene, mizează pe o autorizare în UE a vaccinului împotriva covid-19 al Pfizer/BioNTech - aprobat în mai...
Donald Trump anunţă că nici el şi nici funcţionarii de rang înalt de la Casa Albă ar urma să nu fie vaccinaţi împotriva covid-19, în pofida faptului...
Un copil din Bahrain i-a scris un mesaj campionului mondial la Formula 1, Lewis Hamilton, în speranţa că britanicul va putea interveni pentru a-i salva tatăl,...
Riadul a aprobat joi vaccinul împotriva covid-19 al alianţei americano-germane Pfizer/BioNTech, potrivit agenţiei oficiale saudite de presă SPA, iar Arabia...