Casa din Vlădeşti, judeţul Vâlcea, a fost construită la 1835 şi, de 18 ani, se află în Muzeul Astra din Sibiu, cel mai mare muzeul în aer liber din...
Regizorii din toată lumea îşi pot înscrie documentarele până la 15 aprilie pentru ediţia din 2024 a Festivalului Internaţional de Film Documentar Astra...
O selecţie de filme care au fost premiate la Astra Film Festival 2023 de juriile Competiţiilor România şi Voci Emergente ale Documentarului vor fi prezentate...
Artistul vizual de origine română Ion Isaila prezintă la Sibiu, în premieră naţională, peste 100 de obiecte din colecţia personală realizată în şase...
Două regizoare din România, Diana Gavra, cu filmul „Amar”, şi Andreea Chiper, cu filmul „Dansez şi eu la nunta părinţilor mei” se numără printre...
Regizorul Eugene Buică spune povestea destrămării familiei sale în documentarul „Mrs. Buică”, care este inclus în competiţia oficială locală de la...
„Între revoluţii”, de Vlad Petri, va fi lansat în cinema din 3 noiembrie, distribuit de August Film, iar până atunci are o serie de proiecţii în Sibiu...
Regizorul Alexandru Solomon a explicat, la finalul proiecţiei filmului „Arsenie. Viaţa de apoi”, sold out la Astra Film Festival, că s-a străduit că...
Locuitorii Sibiului au protestat 669 de zile, tăcut, timp de 15 minute, în faţa sediului PSD din Sibiu, în ceea ce s-a numit mişcarea unui consens - „Vă...
Emoţie, nostalgie, tristeţe, veselie, perseverenţă, pasiune au fost câteva dintre impresiile pe care spectatorii le-au oferit realizatorilor la finalul...
Regizorul şi directorul festivalului Astra Film de la Sibiu, Dumitru Budrala, prezintă în Piaţa Mare şi Mini Dome o expoziţie de fotografie intitulată...
Actorul Liev Schreiber şi André Singer, regizorul şi producătorul filmului documentar „Întânindu-l pe Zelenski” (work-in-progress), care a deschis...
Cunoscutul actor, regizor şi producător de la Hollywood, Liev Schreiber, care are în palmares 6 nominalizări la Globurile de Aur şi 9 la Premiile Emmy, va...
„Întâlnindu-l pe Zelenski” (work-in-progress), film co-regizat de laureatul premiului Emmy, André Singer şi de regizorul şi actorul Liev Schreiber, care...
„Întâlnindu-l pe Zelenski” (work-in-progress), film co-regizat de laureatul premiului Emmy, André Singer şi de regizorul şi actorul Liev Schreiber, care...
Astra Film Festival (15-22 octombrie) aduce în discuţie şi la ediţia aniversară subiecte la ordinea zilei, aşa cum este vorba despre provocările vieţii...
Zeci de filme documentare vor fi prezentate în premieră la Sibiu, începând de duminică, la Astra Film Festival care împlineşte 30 de ani de la...
André Singer, laureat al premiului Emmy, unul dintre cei mai influenţi documentarişti din lume, va fi invitat special la Astra Film Festival unde va susţine...
Ediţia aniversară a Astra Film Festival 30 va începe duminică, 15 octombrie, la Sibiu, cu filmul „Întâlnindu-l pe Zelenski/Meeting Zelenskyy”...
Cele mai bune filme documentare româneşti din ultimul an vor putea fi vizionate la Sibiu, la ediţia aniversară Astra Film Festival (15-22 octombrie). În...
Arhiepiscopia Sibiului a cerut organizatorilor Astra Film Festival (15-22 octombrie) ca proiecţia filmului „Arsenie. Viaţa de apoi”, realizat de regizorul...
Două cinema-uri tip dome şi a o instalaţie imersivă Infinity Mirror Room vor fi instalate în Piaţa Mare din Sibiu, la Astra Film Festival (15-22 octombrie),...
Ediţia aniversară Astra Film Festival, care va avea loc la Sibiu în perioada 15-22 octombrie, provoacă publicul să-şi activeze toate simţurile şi să...
Ediţia aniversară Astra Film Festival, care va avea loc la Sibiu în perioada 15-22 octombrie, propune publicului peste 250 de evenimente cinematografice de...
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat marţi că sunt la jumătatea contractului de livrare a celor 100 de tramvaie, cu Astra şi că a venit tramvaiul nr...