Campioana mondială en-titre la volei feminin, Serbia, este prima finalistă a Campionatului European, după ce a învins sâmbătă, în prima semifinală a zilei, reprezentativa Italiei, cu scorul de 3-1. Serbia a eliminat România în optimile competiţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Scorul pe seturi a fost 25-22, 25-21, 21-25, 25-20, după 102 minute de joc.

Sâmbătă seară se va disputa şi a doua semifinală, între Turcia şi Polonia.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Finalele pentru medalii vor avea loc duminică, cea pentru bronz de la ora 17.00, iar cea pentru trofeul european de la ora 19.30, ambele în Turcia.

Naţionala României a fost eliminată în optimile de finală ale Campionatului European, de Serbia (scor 3-0).

Calificarea în optimile de finală ale CE a fost obiectivul naţionalei tricolore la această ediţie.

În grupa A, România a obţinut următoarele rezultate: 0-3 cu Olanda, 3-1 cu Ungaria, 3-1 cu Estonia, 1-3 cu Croaţia şi 0-3 cu Azerbaidjan.

România a jucat ultima dată la Campionatul European în 2015, iar cel mai bun rezultat al echipei tricolore datează din 1963, când a obţinut medalia de bronz.

Şi naţionala masculină a României va juca la Campionatul European, programat între 12-29 septembrie, în Franţa, Belgia, Slovenia şi Olanda. Tricolorii au fost repartizaţi în grupa A, cu Bulgaria, Grecia, Portugalia, Italia şi Franţa.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.