Patru persoane, între care o fetiţă de 12 ani, au fost rănite în urma accidentului în care a fost implicat fundaşul echipei CFR Cluj Răzvan Horj, produs duminică, în localitatea Văleni, judeţul Maramureş.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Accidentul în care a fost implicat fotbalistul s-a produs duminică după-amiază, în jurul orei 17.30, pe drumul judeţean 185, pe raza localităţii Văleni, potrivit purtătorului de cuvânt al Insectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Maramureş, Florina Meteş.

”Cercetările efectuate de poliţişti au stabilit că un tânăr de 21 de ani din Moisei, aflat la volanul unui autoturism, nu a adaptat viteza la condiţiile unui carosabil umed şi într-o curbă la dreapta a pătruns pe constrasens. Astfel a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr din Sighetul Marmaţiei de 24 de ani pe care l-a proiectat într-o grădină, apoi a accidentat o femeie de 58 de ani şi o fetiţă de 12 ani din Văleni, care se deplasau în calitate de pietoni şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula din sens opus”, a declarat luni Florina Meteş, pentru News.ro.

În urma accidentului, au fost răniţi şoferul din Sighetul Marmaţiei, o pasageră din maşina condusă de acesta, precum şi femeia şi fetiţa din Văleni. Victimele au ajuns la spital.

Potrivit sursei citate, conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se aflau sub influenţa băturilor alcoolice

Poliţia a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările pentru dispunerea măsurilor care se impun.

Potrivit dolce-sport.ro, care cita dejeanul.ro, Horj se afla la volanul unui autoturism Audi, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un Matiz, după care ar fi acroşat o fetiţă aflată pe marginea drumului.

"Am fost testat cu aparatul etilotest rezultatul înregistrat fiind zero. Acum sunt la spital pentru probele de sânge. Am colaborat şi voi colabora cu poliţia”, a declarat jucătorul.

Răzvan Horj, în vârstă de 21 de ani, se află la primul sezon în Liga I.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.