Fotbalistul dinamovist Mihai Neicuţescu a fost trimis în izolare şi va fi amendat după ce a participat la o petrecere cu lăutari unde nu a ţinut cont de regulile de distanţare socială.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Tehnicianul Cosmin Contra a anunţat că Neicuţescu va sta 14 zile în izolare.

"Am văzut imaginile, vor fi consecinţe. Chiar daca l-am trimis la echipa a doua, dupa ce n-a respect regulile pentru COVID-19 nu va mai putea să se antreneze nici la echipa a doua. Vor fi consecinţe şi la nivel de bani, va fi o amendă. Jucătorii trebuie să înţeleagă că tebuie să fie profesionişti. Astea sunt regulile în momentul de faţă, nu putem să avem asemenea ieşiri. Neicuţescu are o familie, nişte părinţi, neamuri, ar trebui să fie mai responsabil", a spus Cosmin Contra la Digi Sport.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.