Fotbalistul rapidist Alexandru Albu a declarat, sâmbătă seară, după meciul cu Dinamo, scor 2-1, că în acest momment dinamoviştii sunt o echipă mică faţă de Rapid.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am reuşit să dăm acel gol, după aia nu am putut să ţinem de rezultat, am luat un gol prostesc. Am intrat mult mai bine în repriza a doua, mai montaţi. Ne bucurăm că am câştigat, importante sunt punctele, nu mai contează dacă ne-a ieşit sau nu jocul. Nu ne-a surprins Dinamo, ştiam cum vor juca, cred că noi ne-am surprins singuri. Ţinem să jucăm foarte slab cu echipele mici, cred că ar trebui să fim mai bărbaţi, chiar dacă e presiune. A doua repriză, aţi văzut, s-a jucat altfel, am dominat, chiar dacă ei au avut câteva contraatacuri. Dinamo e acolo jos, cu tot respectul pentru ei. În momentul de faţă, Dinamo e o echipă mică pe lângă Rapid. Vom merge la suporteri la stadion şi vom cânta, vom sărbători. Nu contează dacă dai gol în minutul 1 sau 90. Fotbalul se joacă până fluieră arbitrul”, a spus Albu, potrivit digisport.ro.

“Fanii noştri sunt alături de noi, sunt cei mai buni. Orice echipă şi-ar dori să aibă suporteri ca ai noştri. Dacă cei de la Dinamo nu au avut bărbăţia să le dea bilete unde trebuia, înseamnă că le-a fost frică de ei”, a adăugat fotbalistul.

Echipa Dinamo Bucureşti a pierdut sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-2, cu formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci contând pentru etapa a 23-a din Superligă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.