Marile Premii de MotoGP ale Germaniei, Olandei şi Finlandei au fost anulate din cauza pandemiei de coronavirus, au anunţat, miercuri, Federaţia Internaţională de Motociclism şi promotorul curselor, informează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Marele Premiu al Germaniei era programat la 21 iunie, la Sachsenring, urmat de cel olandez, la Assen, în 28 iunie, apoi cel finlandez, la KymiRing de la Iitti, în 12 iulie.

"Cu mare tristeţe, anunţăm anularea acestor trei Grand Prix-uri importante în calendarul MotoGP”, a declarat Carmelo Ezpeleta, directorul executiv al promotorului Dorna Sports.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Iniţial, aceste trei curse fuseseră amânate.

Astfel, primele opt etape din cele 20 ale sezonului de motociclism viteză au fost anulate sau amânate: MP ale Spaniei, Franţei, Italiei, Cataloniei, au fost amânate, iar MP al Qatarului, Germaniei, Olandei şi Finlandei au fost anulate.

Următorul Mare Premiu din calendar este cel al Cehiei, de la Brno, programat la 9 august.

Din 1949, când a avut loc prima ediţie a Campionatului Mondial de motociclism viteză, cursa de la Assen s-a desfşurat în fiecare an, până în 2020.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.